Prima serată NO.MAD a anului va avea loc pe 12 februarie, în Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-serata-no-mad-a-anului-va-avea-loc-pe-12-februarie-in-casa-memoriala-ion-minulescu-si-claudia-millian/

Seratele NO.MAD, conceptul de workshop-uri în case memoriale şi interbelice iniţiat anul trecut de NO.MAD Talks, continuă cu o nouă ediţie pe 12 februarie 2020.

Un articol de Liliana Matei|3 februarie 2020

Dacă la prima serată participanții au aflat care sunt tehnicile de storytelling potrivite pentru comunicarea în social media, la această ediție ei vor vizita Casa Memorială „Ion Minulescu” și vor afla cum să scrie povestea brandului într-un mod creativ și structurat.

Cum să scrii povestea brandului, workshop intensiv pentru antreprenori și freelanceri

Nu mai este niciun secret că oamenii cumpără de la oameni, iar brandurile încearcă zilnic să găsească o cale de umanizare a conținutului. În acest context, trainerul Alain Gavriluțiu vine cu o nouă abordare asupra construirii poveștii unui brand. Pe 12 februarie, între orele 16.00 – 20.00, va susține un workshop intensiv despre cum se construiește de la zero povestea unui brand: cum se alege numele potrivit, cum se conturează un brand sub forma unui personaj și cum pot fi transformate valorile brandului în trăsături ce pot fi comunicate coerent. Participanții vor avea parte și de exerciții practice astfel încât, după patru ore de workshop, ei vor ști clar cum se construiește o persona în mediul online cu care să rezoneze publicul – țintă al brandului, vor afla câteva tehnici de scriere creativă și vor obține mai multă claritate și structură în comunicarea brandului.

Alain Gavriluțiu, copywriter cu 15 ani de experiență și autor a trei cărți publicate, trainer la Serata NO.MAD

Alain este în prezent Creative Director la 2Performant, unde folosește zilnic două unelte care-i plac cel mai mult: ideile creative și structura. Crede că scrisul bun este cel structurat, iar în România se scrie mai mult după instinct decât după cunoștințe clare. De-a lungul carierei a lucrat pentru Media Pro Pictures, Multimedia Est și HBO Romania, unde a scris peste 100 de scenarii. A trecut apoi în agenții de publicitate pe roluri de senior copywriter și a lucrat pentru branduri precum Google Romania, Salvați Copiii, Mazda, Profi, Perroni, Ursus Cooler, Kingswood și Redd’s. La 27 de ani a publicat prima carte “Nu toată iarbă e la fel” la Humanitas, în 2014 “Cărăușul de păcate” la Herg Benet iar în 2016 i-a fost publicată a treia carte, “Bube amare”.

Serata NO.MAD va avea loc în Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”

Apartamentul lui Ion Minulescu se află în cartierul Cotroceni, în apropierea de Grădina Botanică, iar locuința reflectă pasiunea autorului pentru efervescența Bucureștiului. În apartamentul de la etajul doi, participanții la Serata NO.MAD vor putea admira colecția de obiecte personale, documente literare, cărți, fotografii, acte, icoane și tablouri păstrate de autor. La începutul evenimentului, participanții vor avea parte de un tur ghidat, unde vor afla povești despre stilul de viață al autorului, despre familia sa și pasiunile pe care și le-a păstrat de-a lungul vieții.

O parte din taxă de participare la serată va fi donată către Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”

Taxa de intrare la Serate este de 150 lei iar o parte din bani vor merge ca donație către Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, acesta fiind unul dintre modurile în care organizatorii își arată suportul față de cei care au grijă de clădirile intrate în patrimoniul Bucureștiului.

Înscrierea și achitarea taxei se pot face exclusiv online pe Eventbook.

NO.MAD Talks este un proiect ce încurajează oamenii să lucreze pe cont propriu, să-și descopere pasiunea și să o transforme în job. Primul eveniment a avut loc în iunie 2018 și a pornit de la inițiativa Iunietei Sandu, care și-a dorit să crească comunitatea de freelanceri și antreprenori din București.

29
/08
/22

Cei care vor vedea pe rafturile librăriilor cartea lui Eddie Jaku, Cel mai fericit om de pe Pământ, involuntar vor face o serie de presupuneri privind motivele fericirii sale. Dar, cât de bogată le-ar fi imaginația, tot va fi greu de ghicit că Cel mai fericit om de pe Pământ este un supraviețuitor al lagărelor de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz, iar cartea pe care o semnează e mărturia sa cutremurătoare și, paradoxal, plină de speranță, din acel infern.

26
/08
/22

În Cel mai fericit om de pe Pământ, bestseller publicat de Editura Trei și lansat de Eddie Jaku la vârsta de 100 de ani, autorul povestește ce au însemnat cei 7 ani de detenție în lagărele morții. Detaliile sunt surprinzătoare, dincolo de imaginație și fără să poată primi vreo explicație coerentă. De altfel, Eddie Jaku mărturisea că, după ce a fost martorul unor asemenea atrocități și a observat în ce abisuri ale urii poate coborî ființa umană, ani la rând l-a frământat o singură întrebare: De ce?

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).

12
/08
/22

Scriitorul Salman Rushdie, celebru odată cu publicarea romanului „Versetele satanice”, care i-a atras amenințări cu moartea din partea Iranului, a fost înjunghiat la New York, anunță Bloomberg.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.