Primele informații despre FITS 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/primele-informatii-despre-fits-2020/

Au fost anunţate primele informaţii despre cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|7 februarie 2020

În cadrul unei conferințe de presă transmisă live din foaierul Teatrului Național „Radu Stanca”, Constantin Chiriac, Președintele FITS, a anunțat o parte din cele mai importante spectacole care vor fi prezente în acest an la Festival, alături de distinși invitați care vor primi o stea pe Aleea Celebrităților.

Mai multe spectacole și evenimente speciale, invitați din peste 70 de țări, instituții culturale respectate în toată lumea și artiști aclamați sunt și în acest an parte din magia Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Ediția curentă, cu numărul 27, se desfășoară sub semnul credinței în artele spectacolului și al magiei pe care acestea le așază în fiecare dintre noi, artiști și spectatori împreună: Puterea de a crede!

Constantin Chiriac a anunțat șase dintre cei care vor primi în acest an o stea pe Aleea Celebrităților: Sasha Waltz, Israel Galvan, Denis O’Hare, Jan Lauwers, Helmut Stürmer, Akram Khan, completând moștenirea culturală uriașă pe care FITS o aduce, an de an, Sibiului.

A fost anunțată și o nouă secțiune pentru Bursa de Spectacole, Pitch Session, cu două jurii internaționale care vor selecta zece propuneri de spectacole ce urmează a fi prezentate la scenă deschisă în cadrul evenimentului. Vă reamintim că înscrierile la Bursă se pot face până pe 31 martie, însă numai cei care se înscriu până la finele lunii februarie mai pot beneficia de reducerile semnificative oferite de organizatori.

Tot în cadrul conferinței de presă, Constantin Chiriac a vorbit despre sezonul de circ contemporan din acest an, unul dintre cele mai bune la FITS, un efort pe care echipa l-a făcut ca răspuns la solicitările și aprecierea publicului față de această artă a spectacolului atât de specială.

La finalul conferinței de presă a fost anunțat și calendarul următoarei perioade în ceea ce privește FITS:
1 Martie – anunțarea programului cu spectacole indoor și outdoor;
27 Martie, de Ziua Mondială a Teatrului – punerea în vânzare a biletelor și, de asemenea, completarea programului cu evenimentele speciale, în măsura în care acestea vor fi confirmate.

Primele informații despre FITS 2020 sunt disponibile aici.

Foto: Pini Snir

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

16
/09
/22

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) a anunțat primii 63 de invitați la ediția din acest an. Lista include nume cunoscute din peste 20 de țări. Alte nume vor fi publicate curând.

16
/09
/22

Sâmbătă, 17 septembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc o întâlnire cu Gabriela Adameșteanu la Librăria Kyralina din București (Str. Biserica Amzei 10), prilejuită de apariția în limba franceză a romanului „Fontana di Trevi” la Editura Gallimard („Fontaine de Trevi”, traducere de Nicolas Cavaillès).

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.