Primii artişti confirmaţi la Mozaic Jazz Festival 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/primii-artisti-confirmati-la-mozaic-jazz-festival-2015/

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz al Sibiului anunţă line-up-ul ediţiei 2015. Ne vedem la Casa de Cultură a Sindicatelor între 13-15 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|12 septembrie 2015

Rebeli, multipremiaţi sau diamante ascunse în căutarea unui reflector – explozivi sau melancolici, Mozaicul  nu ar fi complet fără vreunul dintre muzicienii pe care-i vom dezvălui începând de astăzi.

Vineri 13 noiembrie, ora 19:00- Ambrose Akinmusire Quartet (USA)

Prima seară a festivalului este deschisă de quartetul trompetistului american Ambrose Akinmusire, care vine în premieră în România!

Los Angeles Times îl descrie ca pe un muzician aflat deja la vârful carierei, gata să fie descoperit. De acolo, de la înălțime, trompetistul descrie în arcuri de cerc orizontul unui stil fresh de jazz.

Studiază împreună cu Herbie Hancock şi Wayne Shorter, iar acum americanul dă el însuși “meditații” şi alte momente intense în săli din lumea întreagă. La doar 19 ani californianul a fost invitat de Steve Coleman în grupul Coleman’s Five Elements, cu care a plecat să cucerească Europa.

În 2007 câștigă prestigiosul premiu Thelonious Monk International Jazz Competition, dând pe spate un juriu din care făceau parte Quincy Jones şi Roy Hargrove.

Colaborările cu Christian McBride, Joshua Redman sau Esperanza Spalding îi conferă reputaţia unui  trompetist original. Un autor subtil, plin de o căldură şi eleganţă irezistibile, un must-see, pardon, must-listen la Mozaic Jazz Festival!

Vineri 13 noiembrie, ora 21:00- Miroslav Vitouš –Emil Viklicky Duo (Cehia)

Miroslav Vitouš ar fi putut deveni în tinerețe un înotător de performanță. Din fericire pentru noi toți a ales să se lase purtat de alt val. Naufragiat în oceanul jazz-ului, cehul improvizează de fiecare dată un noi soi de salvare cu pluta lui în formă de contrabas.

Membru fondator al celebrului grup Weather Report, Miroslav Vitouš  este unul dintre cei mai respectaţi contrabasişti ai lumii, împărţind scenă de-a lungul a peste 50 de ani de carieră cu Miles Davis, Chick Corea, Wayne Shorter, Jan Garbarek, Joe Zawinul sau Stanley Clarke.

Un improvizator genial, cu un puternic simţ ritmic şi o tehnică impecabilă, Vitouš este unul dintre cei mai spectaculoşi instrumentişti pe care-i putem vedea live.
Pianist şi compozitor prolific, Emil Viklicky s-a făcut remarcat prin diversitatea zonelor muzicale pe care le explorează. Câştigător a numeroase premii internaţionale, artistul ceh compune muzică de film, jazz contemporan şi muzică clasică, discografia sa numărând peste 30 de albume.

Duo-ul va prezenta în cadrul festivalului un program  inspirat de cântece tradiţionale din Cehia şi Moravia, dar şi piese ale cunoscutului compozitor  L. Janáček.
Acest proiect special este realizat la cererea London Jazz Festival unde artiştii vor concerta în data de 19 noiembrie.

INFO

Biletele și abonamentele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești, și on-line pe www.eventim.ro.

Prețul unui bilet este de 70 lei pentru fiecare zi de festival, iar abonamentul valabil pentru cele trei zile costă 170 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere.

Mozaic Jazz Festival este un eveniment produs de Asociația Mozaic Events și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.