Primul festival de teatru dedicat dramaturgilor clujeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-festival-de-teatru-dedicat-dramaturgilor-clujeni/

Primul festival de teatru dedicat dramaturgilor clujeni începe marţi în Studioul „Euphorion” al Naţionalului, cu spectacol cu piesa „Hell’s Cabaret” de Flavius Lucăcel, în regia semnată de Sorin Misirianţu.  Timp de trei zile, publicul este aşteptat să vizioneze montări scenice ale cunoscuţilor dramaturgi clujeni Cornel Udrea, Flavius Lucăcel, Ovidiu şi Alexandru Pecican, Radu Ţuculescu şi […]

Un articol de |28 noiembrie 2012

Primul festival de teatru dedicat dramaturgilor clujeni începe marţi în Studioul „Euphorion” al Naţionalului, cu spectacol cu piesa „Hell’s Cabaret” de Flavius Lucăcel, în regia semnată de Sorin Misirianţu.

 Timp de trei zile, publicul este aşteptat să vizioneze montări scenice ale cunoscuţilor dramaturgi clujeni Cornel Udrea, Flavius Lucăcel, Ovidiu şi Alexandru Pecican, Radu Ţuculescu şi Andras Hathazi.

Tot marţi, la festival se va juca „Drumul spre Indii” de Ovidiu Pecican şi Alexandru Pecican, în viziunea regizorală aparţinând lui Laszlo Vadas, iar miercuri, 28 noiembrie – „Bravul nostru Micşa!” de Radu Ţuculescu, în regia lui Tudor Lucanu, şi „Soţia mea, Shakespeare” de Cornel Udrea, de asemenea în regia lui Tudor Lucanu.

În ultima zi a Festivalului, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România va avea loc o masă rotundă la care se vor purta discuţii despre spectacolele prezentate la acest eveniment teatral, iar seara, pe scena Naţionalului se va juca piesa „Poarta” de Andras Hathazi.

Festivalul are ca scop promovarea dramaturgiei clujene şi diversificarea ofertei culturale a oraşului, în perspectiva în care municipiul va fi Capitală Culturală Europeană, în anul 2021. Manifestarea se bucură de sprijinul Primăriei şi Consiliului Local.

Naţionalul clujean a lansat, în acest an, programul intitulat „Cluj 05 Teatru”, în parteneriat cu Fundaţia Culturală „Jad”, cu scopul de a face cunoscute în întreaga ţară creaţiile dramaturgilor consacraţi în oraşul din inima Transilvaniei.

Sursa: Agerpres

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;