Primul festival de teatru dedicat dramaturgilor clujeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-festival-de-teatru-dedicat-dramaturgilor-clujeni/

Primul festival de teatru dedicat dramaturgilor clujeni începe marţi în Studioul “Euphorion” al Naţionalului, cu spectacol cu piesa “Hell’s Cabaret” de Flavius Lucăcel, în regia semnată de Sorin Misirianţu.  Timp de trei zile, publicul este aşteptat să vizioneze montări scenice ale cunoscuţilor dramaturgi clujeni Cornel Udrea, Flavius Lucăcel, Ovidiu şi Alexandru Pecican, Radu Ţuculescu şi […]

Un articol de |28 noiembrie 2012

Primul festival de teatru dedicat dramaturgilor clujeni începe marţi în Studioul “Euphorion” al Naţionalului, cu spectacol cu piesa “Hell’s Cabaret” de Flavius Lucăcel, în regia semnată de Sorin Misirianţu.

 Timp de trei zile, publicul este aşteptat să vizioneze montări scenice ale cunoscuţilor dramaturgi clujeni Cornel Udrea, Flavius Lucăcel, Ovidiu şi Alexandru Pecican, Radu Ţuculescu şi Andras Hathazi.

Tot marţi, la festival se va juca “Drumul spre Indii” de Ovidiu Pecican şi Alexandru Pecican, în viziunea regizorală aparţinând lui Laszlo Vadas, iar miercuri, 28 noiembrie – “Bravul nostru Micşa!” de Radu Ţuculescu, în regia lui Tudor Lucanu, şi “Soţia mea, Shakespeare” de Cornel Udrea, de asemenea în regia lui Tudor Lucanu.

În ultima zi a Festivalului, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România va avea loc o masă rotundă la care se vor purta discuţii despre spectacolele prezentate la acest eveniment teatral, iar seara, pe scena Naţionalului se va juca piesa “Poarta” de Andras Hathazi.

Festivalul are ca scop promovarea dramaturgiei clujene şi diversificarea ofertei culturale a oraşului, în perspectiva în care municipiul va fi Capitală Culturală Europeană, în anul 2021. Manifestarea se bucură de sprijinul Primăriei şi Consiliului Local.

Naţionalul clujean a lansat, în acest an, programul intitulat “Cluj 05 Teatru”, în parteneriat cu Fundaţia Culturală “Jad”, cu scopul de a face cunoscute în întreaga ţară creaţiile dramaturgilor consacraţi în oraşul din inima Transilvaniei.

Sursa: Agerpres

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Numeroase lucrări în diverse tehnici, realizate în ultimul deceniu de Maia Ștefana Oprea, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste contemporane din România, se regăsesc începând din 20 aprilie 2021 în expoziţia VR (virtual reality) „On the Naturalness of Things“ / „Despre naturalețea lucrurilor“, curator Ana Sultana Cipariu, „vernisată“ virtual pe platforma Theopen-art.com, fiind cea de-a noua expoziţie în „realitate virtuală“ găzduită aici, alături şi de reconstrucţia virtuală a atelierului marii pictoriţe Valentina Rusu Ciobanu.

20
/04
/21

Expoziția Shaping Design. Together. va avea loc în perioada 5-13 iunie 2021, în cadrul Romanian Design Week, la Muzeul Național de Artă al României.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

20
/04
/21

Pentru a doua ediție habits, o serie de conversații contemporane despre corp, minte și spirit, Societatea Omului Sănătos propune un subiect actual, dar în continuă evoluție: NUTRIȚIA.

20
/04
/21

Scriitorul israelian David Grossman este laureat al Berman Literature Prize pentru romanul Iti hayim meshek harbe (2019, traducere în limba suedeză de Natalie Lantz: Med mig leker livet, 2020), publicat și în limba română, în anul 2020, în colecția „Biblioteca Polirom”, cu titlul De mine viața și-a tot rîs, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu.

20
/04
/21

Joi, 22 aprilie, la ora 19.30, profesorul de psihologie și neuroștiințe la Princeton Michael S.A. Graziano va fi invitat la un dialog #live #online, în limba engleză, cu Alexandru Babeș, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti, și Dragoș Iliescu, antreprenor și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică.

19
/04
/21

Care este sensul existenței tale sau care este ikigai-ul tău? Trei artiști îndrăgiți provoacă publicul la o importantă temă de gândire prin concertul-concept „Ikigai. Lebensgrund”, avându-i ca protagoniști pe violonista Rafaela Fernandez Samodaiev, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, care vor interpreta lucrări de Franz Schubert. Concertul înregistrat în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu va fi difuzat duminică, 25 aprilie, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

19
/04
/21

Iepurașul de Paște vine în acest an cu un coșuleț plin de surprize pentru întreaga familie. Începând cu data de 20 aprilie, Teatrul Ion Creangă difuzează online, pe conturile sale de social media (Facebook, Youtube și Instagram), un program de activități de creație realizate cu prilejul sărbătorilor.