Prin București, cu Tramvaiul Poeziei
https://www.ziarulmetropolis.ro/prin-bucuresti-cu-tramvaiul-poeziei/

Julius Meinl, în parteneriat cu asociaţia Arta nu Muşcă, anunţă lansarea Tramvaiului Poeziei. Acesta va circula pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 01 octombrie, şi va transforma fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Va întâmpina călătorii cu decoruri speciale, cărţi de poezie, cafea, muzică şi multe alte surprize.

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2019

Inițiativele Julius Meinl din cadrul proiectului au fost gândite și create special astfel încât călătorii să se bucure din plin de experiențe inedite. Aceștia pot găsi în timpul lecturii, vouchere cu premii ascunse printre paginile cărților. Mai mult decât atat, călătorii vor fi provocați să dea frâu liber imaginației și să compună propriile versuri, iar fiecare creație va fi recompensată. Pentru ca diminețile să înceapă bine, în perioada 23 – 27 septembrie, stația de tramvai Dr. Felix (zona Victoriei) va deveni stația de poezie în care toți călătorii vor primi câte o cafea gratuită din partea brandului.

„Încă de când am descoperit Tramvaiul Poeziei ne-am dat seama că este exact genul de proiect care se potrivește perfect cu valorile brandului, astfel că am acceptat cu drag propunerea de a fi parteneri și de a ne uni forțele pentru a atinge obiectivul comun: să ducem poezia mai aproape de oameni. Îndemnăm oamenii să participe într-un număr cât mai mare, deoarece o călătorie cu tramvaiul va fi transformată într-o adevărată experiență culturală”, a declarat Mădălina Sultan, marketing manager Julius Meinl România.

Proiectul aparține organizației nonguvernamentale Arta nu Mușcă și are ca scop să aducă poezia mai aproape de oameni și să ofere cât mai multor persoane accesul la cultură. În interiorul tramvaiului va fi amenajată o bibliotecă interactivă cu cărți de poezie contemporană și clasică, iar pe parcursul celor 3 săptămâni vor exista și momente artistice precum concerte de jazz, slam poetry și recitare.

„Tramvaiul Poeziei este despre a stârni curiozitatea călătorilor, a publicului larg, de a crea un obicei de lectură prin biblioteca interactivă, de a se lase inspirați în traseul lor spre școală, serviciu, piață. Să își dea voie să simtă, să privească orașul de la fereastră cu alți ochi, să zâmbească, să aibă nițel încredere”, a spus Loredana Munteanu, fondatoare a organizaţiei nonguvernamentale Arta nu Muşcă.

Julius Meinl lansează și o provocare inedită, un concurs de poezie pentru toți cei care sunt pasionați de scris. În perioada 9 – 16 septembrie, toți cei care vor să participe se pot înscrie aici, iar cele mai frumoase poeme vor fi colantate pe geamurile Tramvaiului Poeziei.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.