ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.
Un articol de Georgeta Filitti|13 aprilie 2017
În timpul primului război mondial, la Iaşi, la numai 10 ani, a refuzat să întindă mâna lui Alexandru Marghiloman, venit de la Bucureşti, unde făcea parte din guvernul progerman funcţionând acolo, socotindu-l „trădător”.
A urmat colegiul englez Heathfield-Ascot şi apoi Şcoala de educaţie fizică la Bucureşti. A luat lecţii de sculptură (cu I. Jalea) şi de pictură (cu J. Steriadi). Avea brevet de căpitan de cursă lungă – singura femeie din România deţinătoare a unui asemenea document – de la Şcoala de navigaţie din Constanţa. A fost preşedinta Asociaţiei creştine a femeilor din România.
În timpul celui de-al doilea război mondial a organizat la Bran un spital, Inima Reginei Maria, unde a lucrat împreună cu dr. Radu Puşcariu. În acelaşi timp, cu ajutorul clubului studenţilor români din Viena şi a consulatului român i-a adunat pe soldaţii români răniţi, îngrijindu-i mai apoi la ceea ce s-a numit „spitalul românesc” din castelul Sonnberg (Austria) al familiei soţului ei, Anton de Habsburg.
Abdicarea silită a nepotului ei, Regele Mihai I, la 30 decembrie 1947, a obligat-o, la rându-i, să părăsească ţara. Cu acel prilej, un brănean botezat odinioară de prinţesă, pe numele lui Siegfried (dar pe care consătenii îl strigau Sigefre), i-a adus un coş cu mere şi i-a spus: „Domniţă, mănâncă merele, dar să-mi aduci coşul!” A primit cinci ani de puşcărie pentru invitaţia, nepotrivită în opinia autorităţilor comuniste.
Prinţesa Ileana a luat calea exilului silit oprindu-se în Argentina, la Buenos Aires. Acolo a înfiinţat revista România şi căminul Regina Maria (pentru ajutorarea refugiaţilor români). În 1950 s-a stabilit în SUA, la Boston. Peste şase ani a fost ţinta unui atentat, nereuşit, la New York, în biserica Sf. Dumitru, în timpul slujbei de Înviere.
Deşi autorităţile comuniste de la București i-au retras naţionalitatea română, în 1956 principesa Ileana a primit drept de rezidenţă în SUA, cu păstrarea cetăţeniei române. Şi-a continuat activitatea de susţinere a refugiaţilor înfiinţând Free Romanian Scholarship pentru acordarea de burse studenţilor din exil.
Moartea unei fiice, într-un accident de avion, o scoate din lumea civilă. Petrece şase ani de noviciat într-o mânăstire din Franţa (patronată de Patriarhia din Istanbul), se călugăreşte ca Maica Alexandra şi în 1967 înfiinţează mânăstirea ortodoxă cu hramul Schimbarea la Faţă la Ellewood city (Pennsyivania). Acolo a ridicat, în 1985, o troiţă în memoria victimelor din închisorile româneşti.
Principesa Ileana a scris în publicaţiile româneşti ale exilului, a tradus, a prefaţat şi s-a implicat plină de convingere în orice acţiune legată de viaţa românilor exilaţi.
Arhive din ţară şi străinătate, mărturii ale contemporanilor, scrieri memorialistice ale prinţesei – toate pot contribui ca într-o zi să se scrie o carte bine documentată despre cea care a fost, prin frumuseţea şi dăruirea ei, domniţa tuturor românilor.
Prinţesa Ileana a luat calea exilului silit oprindu-se în Argentina, la Buenos Aires. Acolo a înfiinţat revista România şi căminul Regina Maria (pentru ajutorarea refugiaţilor români). În 1950 s-a stabilit în SUA, la Boston. Peste şase ani a fost ţinta unui atentat, nereuşit, la New York, în biserica Sf. Dumitru, în timpul slujbei de Înviere.
