Am văzut în sfârşit, în premieră în România la „Les Films de Cannes a Bucarest”, noul film al regizorului francez de origine tunisiană Abdellatif Kechiche, controversatul „Mektoub, My Love: Canto Uno” (2017), de aproape 3 ore. Un film erotic.
Un articol de Ionuţ Mareş|28 octombrie 2018
Am văzut în sfârșit, în premieră în România la „Les Films de Cannes a Bucarest”, noul film al lui Abdellatif Kechiche, controversatul „Mektoub, My Love: Canto Uno”, de aproape 3 ore.
Un film pe care îl așteptam pe un mare ecran încă de când a fost anunțat anul trecut în competiție nu la Cannes, ci la Veneția.
Am mixed feelings: un amestec de vinovăție și admirație.
Pe de o parte, e clar că cineastul francez de origine tunisiană poate fi ușor de atacat din cauza felului lasciv în care filmează/priveşte femeile.
Filmul e doldora de cadre naturaliste care insistă, în prim-planuri și gros-planuri, nu doar pe chipurile tinerelor (altfel, de o frumusețe frapantă), cât și pe corpurile lor (coapse, funduri, sâni), hârjonindu-se în apă, sub razele soarelui care bat direct în aparatul de filmat, sau dansând în club.
E ok această autocomplezență?
Pe de altă parte, alegerea este, cel puțin parțial, justificată dramaturgic: filmul, plasat în 1994 (deci într-o epocă fără omniprezentele telefoane mobile), este construit din perspectiva unui tânăr care revine de la Paris în localitatea sa natală, un orășel pescăresc, la plajă, undeva în sudul Franței.
Iar Kechiche are grijă să sugereze mereu, prin montaj, că totul este redat prin ochii protagonistului Amin, înfierbântat încă din debut, când asistă întâmplător la o pasională scenă de sex.
E vară, e cald, suntem pe plajă sau în baruri în mijlocul unui grup de tineri sumar îmbrăcaţi, astfel că motorul narațiunii este dorința sexuală.
În același timp, e bizar că un astfel de film ar putea trece drept problematic.
Asta ar fi un semnal că cinema-ul de autor s-a cumințit într-atât de mult încât un film asumat erotic este blamabil, la câteva decenii de când valurile de tineri regizori din întreaga lume revoluţionau cinema-ul cu filme considerate de unii scandaloase.
Apărătorii ar putea spune că filmul lui Kechiche este o glorificare a tinereţii, a frumuseţii fizice, a pasiunilor şi dorinţelor sexuale, dar şi a iubirii.
E drept, dintr-o perspectivă masculină care vrea să aţâţe simţurile.
Dar cred că e curajos din partea lui Kechiche ca în epoca pornografiei omniprezente, accesibilă cu un simplu click, să reinstaureze în drepturi filmul artistic erotic, cinema-ul pulsiunilor.
De gândit şi de discutat.
