Probabil cea mai MARE colectie de pictura din lume: Un site creat sub forma unui „muzeu fara ziduri”
https://www.ziarulmetropolis.ro/probabil-cea-mai-mare-colectie-de-pictura-din-lume-un-site-creat-sub-forma-unui-muzeu-fara-ziduri/

 Toate tablourile din Marea Britanie din domeniul public – 210.000 de pânze pictate de 45.000 de artişti – vor fi grupate pe acelaşi site şi vor putea fi consultate printr-un simplu clic, aceasta fiind, fără îndoială, cea mai mare colecţie de pictură din lume.   Asociaţia Public Catalogue Foundation (PCF) a avut nevoie de zece ani pentru a […]

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012

 Toate tablourile din Marea Britanie din domeniul public – 210.000 de pânze pictate de 45.000 de artişti – vor fi grupate pe acelaşi site şi vor putea fi consultate printr-un simplu clic, aceasta fiind, fără îndoială, cea mai mare colecţie de pictură din lume.

 

Asociaţia Public Catalogue Foundation (PCF) a avut nevoie de zece ani pentru a construi cu ajutorul BBC acest uriaş muzeu virtual, denumit „Your Paintings” („Picturile Voastre”). În aceşti 10 ani, reprezentanţii PCF au străbătut Marea Britanie, ajungând până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, din Shetland până în insulele anglo-normande şi trecând prin arhipelagul Scilly, pentru a face recensământul tablourilor şi pentru a le fotografia.

„Regatul Unit al Marii Britanii posedă o colecţie foarte importantă de pânze, însă 80% dintre ele nu sunt expuse. Ele sunt depuse în muzee” care nu dispun de spaţiu suficient pentru a prezenta toate tablourile „sau în clădiri publice în care oamenii nu au acces”, afirmă Andy Ellis, directorul PCF. „Iar două treimi dintre ele probabil că nu au fost fotografiate niciodată”.

Aproximativ 100 de persoane au participat la acest proiect. A fost o muncă titanică. Pe lângă muzee, care i-au sprijinit în acest demers, reprezentanţii asociaţiei au vizitat universităţi, primării, edificii comunale, biblioteci, spitale, comisariate de poliţie, aducând la lumină inclusiv tablourile aflate în sălile ce nu pot fi vizitate, din pivniţe şi din poduri.

Ei au vizitat chiar şi o grădină zoologică, un far şi şcoli de artă, descoperind operele din tinereţea unor nume mari din pictura britanică, precum David Hockney.

Într-un spital londonez, ei au descoperit un tablou de Paolo Veronese. La primăria din Bristol, au găsit un uriaş triptic de William Hogarth, agăţat pe un zid, printre mii de computere şi fotocopiatoare. Într-un adăpost atomic construit în perioada Războiului Rece, au găsit un tablou de James Abott Whistler, depozitat acolo de primăria locală, care îşi are birourile deasupra.

Asociaţia şi-a concentrat atenţia asupra picturilor în ulei, în acril şi în tempera (pigmenţii sunt combinaţi cu ajutorul unui gălbenuş de ou, aceasta fiind o tehnică străveche). Acuarelele şi desenele erau prea numeroase pentru bugetul total alocat acestei operaţiuni – 6 milioane de lire sterline (7,5 milioane de euro) -, finanţată în majoritate prin donaţii private.

PCF nu a lăsat însă nimic la o parte: „Este un proiect democratic, care include toate operele, indiferent de calitatea sau de starea de conservare a lor, pentru a permite oamenilor să vadă integralitatea acestei colecţii. Ei sunt aceia care vor decide dacă le plac sau nu anumite opere. Nu cred că există un proiect echivalent în altă parte pe Glob”, a adăugat Andy Ellis.

Până la sfârşitul anului, toate cele 210.000 de tablouri recenzate vor fi expuse online pe site-ul creat de BBC, în care cele mai mari nume din pictură, precum Rembrandt şi Rafael, se vor afla alături de mii de alţi artişti necunoscuţi.

10% dintre aceste pânze nu au putut fi, de altfel, atribuite cu certitudine unor artişti. Multe dintre modelele din picturi sunt necunoscute.

Pentru a „finaliza acest puzzle”, asociaţia britanică va apela la o serie de experţi de artă, însă a cerut şi ajutorul publicului pentru a „eticheta” tablourile.

„Oamenii pot, de exemplu, să recunoască un strămoş sau pe primarul unui oraş” într-o astfel de pânză, explică Andy Ellis, un fost finanţator al unei echipe de fotbal, care a devenit pasionat de artă şi se gândeşte deja la etapa următoare: să lărgească acest proiect şi în domeniul sculpturii.

„Aceasta este concretizarea cea mai desăvârşită a visului lui Malraux”, afirmă directorul Academiei regale britanice de arte, Charles Saumarez Smith, într-un comentariu postat pe site-ul proiectului „Your Paintings”. Scriitorul André Malraux a descris, în Franţa postbelică, viziunea sa „Un musée sans murs”, ce ar putea fi inventată cu ajutorul „magiei” artei fotografice.

 

 

Sursa: Mediafax

17
/11
/14

În acest an, Rusia va fi prezentǎ ȋn calitate de invitat de onoare la Targul Gaudeamus (19-23 noiembrie), cu un stand de peste 1.000 de cărți provenind de la cele mai importante edituri din Federația Rusǎ și cu un bogat program de activitǎți culturale.

17
/11
/14

Doi celebri compozitori americani – Gershwin şi Bernstein, o partitură inconfundabilă - Un american la Paris şi două ansambluri reunite simultan pe scena Salii Radio – ORCHESTRA NATIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO definesc concertul-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuti muzicieni de jazz din România: Richard Oschanitzky. Compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, acesta ar fi împlinit 75 de ani.

17
/11
/14

Art Out dorește să reunească toți pasionații de artă și să deschidă orizontul artistic al celor neinițiați. Descoperiți tainele vechilor maeştri, aflând istoria unor monumente şi a unor colecţii de artă. Experimentați fascinantul drum al artei printr-o serie de ateliere care vor avea loc în perioada noiembrie-decembrie.

17
/11
/14

Tom şi Jerry, Lecţia de violoncel, Două loturi, Conversaţia după înmormântare, Copilăria lui Bach, Mincinosul, Meşteşugul vieţii, Comedie de modă veche, Bună seara, domnule Wilde, Zelda, Povestea lui Jeste şi multe alte spectacole pe scenele bucureştene, în perioada 17 - 23 noiembrie

17
/11
/14

Casa de Producție TVR a programat în această seară un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române – “Dimineața pierdută”, o dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul cu acelaşi nume de Gabriela Adameşteanu. Spectacolul, preluat de la Teatrul L. S. Bulandra, poate fi urmărit luni, 17 noiembrie, de la ora 20.10 (partea I) şi de la ora 23.10 (partea a II-a), la TVR 2.

17
/11
/14

„Câți locuitori are România... 20 de milioane? Merg din sat în sat și tot o să-l găsesc pe Paganini”. Imaginați-vă fraza asta spună în engleză, cu accent scoțian și siguranța de sine a omului care a făcut carieră la Hollywood.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.

15
/11
/14

La 25 de ani de la revoluție, "Baricada Culturală" - proiect realizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart - oferă șansa cunoașterii și înțelegerii în profunzime a unei perioadei gri, comuniste, prin mijlocul artei cinematografice, instrument accesibil tuturor.

15
/11
/14

Aşteptând să înceapă spectacolul lui Silviu Purcărete “Moliendo Café” (Măcinând cafeaua”), te laşi prada pentru câteva minute unor gânduri legate de starea ta atunci când îţi pregăteşti o cafea acasă, la birou sau când îţi cumperi o cafea, zăbovind în gară sau în aeroport, când ţi se serveşte o cafea fie că eşti într-o vizită, fie că eşti într-o cafenea, într-un birt...

15
/11
/14

Domnule Woody Allen, aveți dreptate: un zâmbet feminin fermecător îl poate da peste cap chiar și pe cel mai rațional bărbat. Iar Colin Firth joacă impecabil personajul autosuficient asaltat de un cocktail de ridicol, nesiguranță și surescitare la întâlnirea cu o femeie frumoasă, interpretată de grațioasa Emma Stone.