„Procesul”. Kafka!
https://www.ziarulmetropolis.ro/procesul-kafka/

CRONICĂ DE FILM Realizat de Claudiu Mitcu şi Ileana Bîrsan, „Procesul” (2017) este un documentar captivant despre celebrul caz al lui Mihai Moldoveanu, bărbatul care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susţine că nu a comis-o.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 iulie 2018

În prima secvență din documentarul „Procesul” (2017), realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, protagonistul, Mihai Moldoveanu, este în fața detectorului de minciuni. După cele câteva întrebări banale de început, urmează întrebarea esențială, cea care declanșează povestea: a comis cu adevărat crima din 1995 de care a fost acuzat (alături de un cuplu, ar fi ucis un taximetrist la Oradea) și pentru care, așa cum va dezvălui filmul pe parcurs, a stat peste 18 ani în închisoare (dintr-o condamnare totală de 25) și alți câțiva ani prin procese, deși el susține că este complet nevinovat și că a fost victima unor erori judicire multiple, dovedite inclusiv de CEDO?

Pentru a întreține suspansul, răspunsul și confruntarea acestuia cu detectorul de minciuni cad la montaj. Filmul se lansează astfel ca un posibil demers de aflare a adevărului – documentarul în sine devine un tip de anchetă cu mijloace pur cinematografice.

Un adevărat film de suspans, un pseudo-policier a cărui miză nu este însă atât demonstrarea nevinovăției lui Mihai Moldoveanu, un fost ofițer din armată (ea pare evidentă din spusele și probele aduse de protagonist în fața camerei), cât revelarea absurdității revoltătoare a situației prin care a trecut bărbatul și care i-a distrus viața.

Ca într-o investigație atentă, Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan își construiesc tacticos discursul, din informație în informație, până la obținerea unui portret cât mai complex: filmul se bazează în cea mai mare parte pe interviuri cu Mihai Moldoveanu, realizate în mai multe etape ale ultimelor sale încercări de a dovedi că procesul său inițial a fost o eroare și de a obține rejudecarea.

Și în timp ce filmul pare să se instaleze confortabil pe un traseu previzibil în care avem acces aproape exclusiv la perspectiva protagonistului, confruntată pe alocuri cu extrase din rapoarte ale poliției și dosare ale instanței, cei doi regizori iau spectatorul prin surprindere și introduc câteva înregistrări de arhivă oficiale, realizate la câteva luni de la incident: una este din timpul anchetei și una surprinde presupusa reconstituire.

Ambele îl au în centru pe Mihai Moldoveanu, față în față cu procurorul de caz (un personaj ale cărui alúră și voce aduc aminte de micul dictator de vas întruchipat de Nicolae Albani în „Croaziera”, filmul din 1981 al lui Mircea Daneliuc).

Perturbator la aceste înregistrări este că, în ele, Mihai Moldoveanu pare a-și recunoaște fapta. Asta îi nuanțează portretul pe care i-l face filmul (vor mai fi și alte nuanțe pe parcus, cum este informația că el se afla la Oradea probabil pentru a trece ilegal frontiera un pakistanez), dar mai ales deschide o nouă pistă, și mai ofertantă: Ce l-a determinat să spună asta? Este mărturisirea una falsă, făcută sub constrângere? Ce ne dezvăluie de fapt imaginile oficiale?

Iar aici „Procesul” capătă o mai mare profunzime, care îl face un film ambițios. Atenția se mută acum pe descifrarea captivantelor imagini oficiale de arhivă, care sunt confruntate subtil cu versiunea de acum a protagonistului, pe care el și-o ilustrează cu fotografii și planșe realizate probabil ca parte a apărării în multiplele procese.

În imaginile procuraturii de atunci, vedem un tânăr timorat, ușor confuz, aparent cu unele urme de răni, față în față cu un procuror atotputernic, cu un avocat care pare mai curând de partea acuzării, polițiști și cu diverse alte persoane reprezentante ale puterii căreia Mihai Moldoveanu îi căzuse victimă.

Însă imaginile mai spun și altceva. Pot fi privite ca un simbol al anilor `90, cu prelungirea unor metehne din timpul comunismului, când justiția fusese decredibilizată din cauza supunerii politice: neprofesionalism, atotputernicie și impunitate din partea poliției și procuraturii și, mai departe, din partea instanțelor.

Și, de ce nu, un simbol al unui sistem kafkian, care scapă cu greu de reflexele proaste și în care drepturile omului sunt încălcate. Cu prelungiri până în prezent.

Apoi, această extraordinară opțiune regizorală declanșează o reflecție mai largă despre cât adevăr și câtă minciună ascund imaginile filmate, de orice natură ar fi ele. Într-un fragment de interviu, avocata protagonistului explică parțial ce e în neregulă cu reconstituirea omorului, așa cum reiese ea din filmare – înregistrarea nu este completă, lipsesc chiar momente din deplasările cu mașinile între punctele esențiale de pe traseul crimei, ceea ce poate arăta că nu protagonistul este cel care i-a condus pe procurori.

Deși se plasează de partea lui Mihai Moldoveanu (fie și numai prin faptul că nu au avut acces la pozițiile magistraților care au instrumentat inițial cazul), Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan evită patetismul și senzaționalismul la care ar îndemna un astfel de caz și optează în schimb pentru o tratare cât mai cerebrală și detaliată în încercarea de a înțelege, iar spectatorul odată cu ei, o situație teribil de complicată.

„Procesul” este distribuit în cinematografele din România începând cu 13 iulie.

02
/10
/14

Regizorul francez Michel Hazanavicius, premiat cu Oscar pentru filmul The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie, Cinema Patria, Studio și Elvira Popescu). The Artist a câștigat peste 100 de premii și a marcat un record în cinematografia franceză

02
/10
/14

Fanii animaţiei vor şti să îşi rezerve în agendă săptămâna 3-12 octombrie, când unul dintre cei mai celebri animatori americani se întoarce la Anim’est. După prezenţa la a treia ediţie, în 2008, Bill Plympton este din nou invitat la cel mai iubit festival de film din capitală și aduce, în programul proiecţiilor de anul acesta, o mulțime de titluri premiate din cariera sa.

02
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Planșa”, debutul tânărului regizor Andrei Gheorghe, este un film curajos, care epatează prin imagine și rămâne restanțier la construcția personajelor și la acordarea dialogurilor. Însă merită salutată lejeritatea căreia i se dedă cu voluptate.

02
/10
/14

Dacă tot nu poți să combați legenda devenită (fals) brand de țară, atunci de ce să n-o folosești ca vehicul de promovare a unui festival de film (de nișă)? Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Brașov s-a deschis cu blockbusterul „Dracula Untold”, un debut cu multe locuri comune, dar și cu câteva ingeniozități.

30
/09
/14

Mă sună redactorul-șef al ziarului nostru să îmi pună în vedere că astăzi îndrăgita actriță Monica Bellucci împlinește frumoasa, deși scandaloasa vârstă de cincizeci de ani. Îmi sugerează, nu-mi impune, să scriu ceva la obiect, nu o odă, dar, probabil, ceva să placă la toată lumea.

30
/09
/14

"Toto şi surorile lui", un film regizat de Alexander Nanau şi proiectat la Festivalul de la San Sebastian, oferă o perspectivă "chinuitoare, dar necesară" asupra "vieţilor precare din rândul celor mai întunecate trepte de pe scara socială a Uniunii Europene", scrie The Hollywood Reporter.

29
/09
/14

E greu să alegi doar 5 filme și seriale dintre atâtea producții senzaționale, realizate de-a lungul timpului. Însa eu, astăzi, voi face un clasament subiectiv, după gustul meu, cu toate că e foarte probabil să pierd din vedere multe filme care mi-au plăcut și care m-au marcat.

28
/09
/14

Festivalul de film documentar Docuart Fest începe  pe 1 octombrie, ora 17:00, când publicul este invitat să vadă  realitatea surprinsă și văzută de studenții UNATC, în trei dintre cele mai premiate documentare ale lor.

26
/09
/14

Cinci filme intense regizate de cineaste sau axate pe personaje feminine puternice vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu. Două dintre ele au obținut premii importante la Cannes: Le Meraviglie a câștigat Marele Premiu, iar Party Girl – Camera d’Or.

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.