De-A PoeZIA

sâmbãtã, 26 ianuarie, ora 19:00 la Teatrul Arte dell’anima

Un joc de Cuvinte și de Viață. Unde pierdem noi pe drum între copilărie și viața adultă… poezia? Oare s-a pierdut cu adevărat sau pur și simplu ne e frică să o descoperim?

Aglomerația și agitația de zi cu zi, în care nu ai timp de nimic și totuși ai pentru toate, ne fac să trăim viața într-un continu maraton – serviciu, școală, facturi, copii… Stop! Nu suntem oare toți plămădiți din același fir de ață, cu aceeași sensibilitate, cu bucurii, dezamăgiri sau regrete? Cum am devenit oare atât de diferiți?

De-A PoeZIA

un spectacol cu și de Radu LUPU

de-A PoeZIA este o întoarcere la Sinceritate. O restituire a Normalului și a Vieții. O întâlnire cu poezia de dragoste și de viață, ca un joc, ca un dor de oameni.

Simțurile noastre în viața de zi cu zi sunt amorțite. Vino să simți cu adevărat din nou!

Un spectacol cu Sinceritate. Un spectacol cu Adevăr. Un spectacol cu Iubire. Un spectacol cu Părinți. Un spectacol cu Moarte și Viață. Nu doar un spectacol, UN DOR DE OAMENI, o întâlnire la teatru…