Legături primejdioase

vineri, 17 mai, ora 18:30 la Teatrul Mic

Spectacolul Legături primejdioase, regizat de Cristi Juncu, prezintă, într-un cadru feeric imaginat de scenografa Cristina Milea, o poveste despre un joc de intrigi amoroase. Protagoniștii- marchiza de Merteuil și vicontele de Valmont, foști iubiți, aleg să devină rivali într-o competiție bazată pe jocuri de seducție și răzbunare. Merteuil îl provoacă pe Valmont să o corupă pe tânăra și inocenta Cecile de Volanges înaintea căsătoriei sale, însă Valmont urmărește o altă țintă- inima virtuoasei doamne de Tourvel. Cei doi vor cădea în propriile capcane, atunci când realizează că și sufletele lor sunt mai vulnerabile decât credeau în fața adevăratei iubiri.

Legături primejdioase

Regie: Cristi Juncu

Distributie: Florin Piersic Jr., Diana Cavallioti, Alina Rotaru si altii

*Nerecomandat persoanelor sub 14 ani.

DURATĂ: 3h 15′(cu pauză)

TARIF: 50 de lei / 25 de lei pentru elevi, studenți și pensionari*

*Reducerea se aplică doar la casele de bilete ale teatrului, pe ultimul rând.

„Ideea că mintea omenească poate cunoaște și stăpâni lumea (deloc străină vremurilor pe care le trăim acum) dictează și conduita protagoniștilor spectacolului nostru, un viconte și o marchiză. Revoluția lor nu urmărește însă pulverizarea unei ordini statale tradiționale, ci își propune să destrame un imperiu niciodată învins: cel al simțurilor.” Cristi Juncu

Cititi în Ziarul Metropolis >

www.ziarulmetropolis.ro/en-amour-comme-a-la-guerre-sau-despre-invingatorii-invinsi-legaturi-primejdioase-teatrul-mic/