Programul de lansări la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, deschis cu volumul ‘Parabolele lui Iisus’ de Andrei Pleşu
https://www.ziarulmetropolis.ro/programul-de-lansari-la-libraria-humanitas-de-la-cismigiu-deschis-cu-volumul-parabolele-lui-iisus-de-andrei-plesu/

Cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, a fost lansată, joi seară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, recent inaugurată. „Cartea, una liberă, a fost scrisă într-o perioadă a unei hărţuieli sistematice”, a spus Gabriel Liiceanu, pentru care apariţia acestui volum ţine de miracol. Andrei Pleşu a mărturisit că […]

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012

Cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, a fost lansată, joi seară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, recent inaugurată.

„Cartea, una liberă, a fost scrisă într-o perioadă a unei hărţuieli sistematice”, a spus Gabriel Liiceanu, pentru care apariţia acestui volum ţine de miracol. Andrei Pleşu a mărturisit că lucrarea i-a fost comandată şi, deşi credea că o va scrie în şapte luni, i-a luat cinci ani să o termine. „Datorez totul pisălogelii tandre a dlui Gabriel Liiceanu”, a recunoscut Pleşu.

Adresându-se colegilor săi „din intelectualitatea laică”, filosoful a apreciat că textele care au format mentalul european în vremurile foarte vechi nu pot fi abordate cu uşurinţă şi sprinţar, deşi, scriind-o, se consideră „de o inadecvare teribilă”, un „conservator reacţionar”, care nu e „în pas cu vremea”. Andrei Pleşu a afirmat că nu există viaţă spirituală fără riscuri, cercetarea textelor religioase netrebuind a fi tratată cu „această distanţă panicată”. „Nu înseamnă că trebuie evacuată inteligenţa, studiul”, a spus Pleşu, în opinia căruia Biserica, dacă nu întreprinde un efort spre dezbatere, riscă să rămână izolată.

În opinia lui Pleşu, „este mai bine să fii cuplat la actualitatea Bibliei decât la actualitatea jurnalelor de ştiri, care devin biblia contemporană”.

Scriitorul, eseistul, esteticianul şi istoricul al artei Andrei Gabriel Pleşu (n. 23 august 1948, Bucureşti) este unul dintre cei mai apreciaţi intelectuali români. 


Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, secţia de istoria şi teoria artei, Pleşu a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei şi a participat, alături de Gabriel Liiceanu, la seminariile private ţinute de Constantin Noica la Păltiniş. După prăbuşirea regimului comunist, a înfiinţat institutul de studii avansate „New Europe College” (Colegiul Noua Europă), revista culturală „Dilema” (azi, „Dilema veche”). A îndeplinit funcţia de ministru al Culturii (28 dec. 1989 – 16 oct. 1991) şi al Afacerilor Externe (29 dec. 1997 – 22 dec. 1999), dar şi pe aceea de membru în Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2000 – 2004).

Printre volumele sale se numără „Minima moralia”, „Jurnalul de la Tescani” şi „Despre îngeri”, „Obscenitatea publică”, „Note, stări, zile 1968-2009”.

 

Sursa: Agerpres

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.