Programul magic de lecturi online vă așteaptă la Teatrul Ion Creangă în luna august
https://www.ziarulmetropolis.ro/programul-magic-de-lecturi-online-va-asteapta-la-teatrul-ion-creanga-in-luna-august/

Lecturile de vacanţă pentru năzdrăvani mici continuă la Teatrul Ion Creangă. Proiectul video online aduce în luna august patru noi poveşti publicate la editura Didactica Publishing House (DPH) şi lecturate de actorii Teatrului Ion Creangă. Atent ilustrate şi pline de suspans, titlurile selecţionate îşi propun să le facă copiilor cunoştinţă cu noi experienţe, dar şi să le încurajeze interesul pentru lectură.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2021

Primul univers pe care cei mici îl vor explora este cel din Muna și Iepurașul de pe Lună – de Camille Whitcher, carte câștigătoare a Premiului Stratford-Salariya pentru cărți ilustrate în anul 2017. Povestea o surprinde pe Muna, o fetiță care-și face un prieten neașteptat: un iepuraș sosit tocmai de pe Lună. Următoarele sesiuni îi poartă pe copii în lumea unui unicorn, eroul seriei Emoțiile lui Noni – Povestiri pentru învățarea și gestionarea emoțiilor, concepută și ilustrată de Aurélie Chien Chow Chine cu scopul de a le arăta celor mici cum să-și gestioneze emoțiile.

Muna și Iepurașul de pe Lună
7 august, ora 10:00
Interpretează: Carmen Palcu, Eliza Teofănescu, Anca Zamfirescu
Într-o noapte caldă de vară, în timp ce savurau câteva prăjituri și o cană cu ceai, Muna și bunica ei admirau Luna, care strălucea feeric. Un cadru perfect pentru a începe o călătorie într-un spațiu necunoscut, sub cerul înstelat, alături de un nou prieten. Dar oare chiar ne poartă într-o aventură acest iepuraș magic? Sau am intrat pe tărâmul viselor?

Emoțiile lui Noni – Povestiri pentru învățarea și gestionarea emoțiilor
14 august, ora 10:00 – Sunt timid
21 august, ora 10:00 – Sunt invidios
28 august, ora 10:00 – Sunt fericit
Interpretează: Camelia Andriță
Noni este un mic unicorn special: părul din coama lui își schimbă culorile în funcție de emoțiile sale. Uneori este timid. Alteori este invidios. Iar câteodată este atât de fericit! Cu ajutorul poveștilor, vom descoperi alături de Noni cum să ne gestionăm stările, dar și cum să ne relaxăm mintea și corpul pentru a nu lăsa emoțiile puternice să ne copleșească.

Lecturile ilustrate (video) sunt publicate în fiecare sâmbătă, la ora 10:00, pe canalele de Facebook, Instagram și Youtube ale Teatrului Ion Creangă.

Proiectul Lecturi de vacanță pentru năzdrăvani mici este derulat în parteneriat cu Didactica Publishing House (DPH) și face parte din Programul TIC ONLINE, un demers implementat de Teatrul Ion Creangă începând din anul 2020, prin producția mai multor serii și tipuri de materiale audiovizuale cu caracter educativ, adresate copiilor de vârstă preșcolară și școlară.

 

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".