Programul vizitei lui Pierce Brown, autorul bestsellerului internaţional Furia Roşie, în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/programul-vizitei-lui-pierce-brown-autorul-bestsellerului-international-furia-rosie-in-romania/

Scriitorul american Pierce Brown, autorul bestsellerului internaţional Furia Roşie, vine săptămâna viitoare, pentru prima dată, în România (23-25 aprilie), la invitaţia editorului său român, Editura Paladin, parte a Grupului Editorial ART. Fanii din Bucureşti îl pot întâlni pe Pierce Brown miercuri, 25 aprilie, de la ora 14, la Teatrul Apollo 111.

Un articol de Petre Ivan|20 Aprilie 2018

Cunoscut pretutindeni în lume datorită trilogiei Furia roșie, Pierce Brown sosește în România la începutul săptămânii viitoare (23-25 aprilie), la invitația editorului său român, Editura Paladin, parte a Grupului Editorial ART.

„Una dintre plăcerile cele mai surprinzătoare atunci când scrii o carte este să vezi cum volumele tale capătă viață prin ochii cititorilor. Din turneele de promovare, mi-am dat seama cum îmi interpretează cărțile cititorii mei din America. Abia aștept să văd cum percep Furia Roșie cititorii români, care au crescut cu un folclor și o tradiție a povestitului atât de bogate! Am locuit un an de zile în Germania, aveam 19 ani, și România a fost una din țările pe care nu am reușit să le văd – o călătorie cu trenul de 18 ore nu era pentru cei slabi de înger, iar zborul cu avionul nu era pentru buzunarul unui student. Abia aștept să văd România pentru prima dată, sper să repet această experiență cât mai des”, a declarat scriitorul american Pierce Brown înaintea sosirii în România.

Programul autorului american include întâlniri cu cititorii săi atât la București, cât și la Ploiești.

Începând cu 2016, Editura Paladin, imprint al Grupului Editorial Art, a publicat cu foarte mare succes cele trei volume semnate de carismaticul autor: în 2016 – Furia Roșie și Furia Aurie și, în 2017, Furia Dimineții, în traducerea Iuliei Pomagă. Volumul Iron Gold, ce deschide o nouă trilogie din universul Furia Roșie, este în pregătire la Editura Paladin pentru toamna lui 2018, în traducerea Laurei Ciobanu.

Pierce Brown a fost cel mai bine-păstrat secret al SF-ului. Realizarea lui constă în crearea unei lumi inconfortabil de familiară, cu imperfecțiuni, temeri și promisiuni. (Entertainment Weekly)

Programul vizitei lui Pierce Brown în România:

  • Luni, 23 aprilie, ora 15.00, la Biblioteca British Council (Calea Dorobanților 14)

    Pierce Brown

Pierce Brown se întâlnește cu cititorii pentru a susține o lectură, urmată de o discuție și o sesiune de autografe.

Moderatoare: Andreea Chebac, Bookblog.ro, Final Frontier SF&F

  • Marți, 24 aprilie, ora 10.30, la Colegiul Național „Nichita Stănescu” din Ploiești (Str. Nalbei 3)

Pierce Brown va fi în mijlocul elevilor de la Ploiești, pentru o lectură publică, sesiune de întrebări și răspunsuri, urmată de o ședință de autografe.

  • Miercuri, 25 aprilie, ora 10.30, la Colegiul Național „Sf. Sava” din București

(Str. General H.M. Berthelot 23).

Pierce Brown va fi în mijlocul elevilor, pentru o lectură publică, sesiune de întrebări și răspunsuri, urmată de o ședință de autografe.

  • Miercuri, 25 aprilie, ora 14.00: întâlnire cu fanii din București, la Apollo 111 Teatrul

(Palatul Universul, str. Ion Brezianu 23- 25).

Moderator: Răzvan Țupa

Invitată: Laura Ciobanu (traducătoarea volumului Iron Gold, Editura Paladin)

Cărțile lui Pierce Brown au fost traduse în peste 25 de limbi și incluse în topurile de bestselleruri ale celor mai apreciate publicații americane. În 2014, Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare, în urma unei licitații care a depășit suma de 1 milion de dolari.

Foto: Pierce Brown – facebook

 

 

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

Page 20 of 98« First...10...1819202122...304050...Last »