Programul Zilelor Filmului German, ediția a X-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/programul-zilelor-filmului-german-editia-a-x-a/

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediţie a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecţia filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediţiei jubiliare, cu o peliculă de excepţie: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an şi răsplătit cu Ursul de Argint.

Un articol de Liliana Matei|9 octombrie 2015

Cea din urmă proiecție – „B-Movie” – un eseu dedicat avangardei vest-berlineze a anilor ’80 – va avea loc în Club Control, pe 22 octombrie, în prezența lui Mark Reeder, scenaristul și totodată protagonistul filmului; proiecția va fi urmată de un concert Future Nuggets şi Loved by Ghosts.

Programul ediției din acest an include 12 lungmetraje, pelicule care vin să ofere o perspectivă amplă asupra celor mai bune producții cinematografice germane de astăzi, într-o selecție semnată de criticul de film Andrei Rus.

PROGRAMUL COMPLET / ZFGX:

Vineri, 16 octombrie, ora 19:00 – Deschiderea Zilelor Filmului German, ediția a X-a, 2015

Victoria (2015, 140‘), R: Sebastian Schipper
„Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, este considerat surpriza germană a Berlinalelor din acest an. Într-un singur cadru lung, Schipper construiește o dramă a marginalizării sociale, care ne introduce în viața de noapte a Berlinului. „Victoria” a fost recompensat cu șase premii Deutscher Filmpreis în 2015, printre care: premiul pentru cel mai bun lungmetraj, premiul cea mai bună regie, premiile pentru rolurile principale, feminin și masculin, precum și Ursul de argint, pentru imagine.

Sâmbătă, 17 octombrie, ora 18:00

Who Am I – Nici un sistem nu e sigur / Who am I – Kein System ist sicher (2014, 105‘), R: Baran bo Odar
Un film extrem de actual, despre singurătate și refugiul pe internet, o comedie absurdă despre „regulile” lumii 2.0.., recompensat în 2015 cu Premiul pentru regie Bayerischer Filmpreis și șase nominalizări la Deutscher Filmpreis.

Sâmbătă, 17 octombrie, ora 20:00

Era canibalilor / Zeit der Kannibalen (2014, 93‘), R: Johannes Naber
Închisoare de lux sau viață de corporatist, viață ajustată în numele eficienței – „Era canibalilor” vorbește despre lumea lăuntrică a trei consilieri de afaceri, care deschid și închid bussinesuri locale în toată lumea, pentru un concern internațional, singurele lor scopuri în viață fiind cariera și profitul adus firmei. Filmul a fost lansat la Berlinala din 2014. La Deutscher Filmpreis 2015, a primit Premiul pentru cel mai bun scenariu și Lola de bronz la categoria cel mai bun lungmetraj.

Duminică, 18 octombrie, ora 18:00

Heimat. Cealaltă patrie – cronica unei viziuni / Die andere Heimat – Chronik einer Sehnsucht (2013, 230‘), R: Edgar Reitz / (cu pauză de 15 minute între cele două părți)
Cu trilogia HEIMAT, o cronică neromanțată a vieții simple în secolul 20, regizorul Edgar Reitz a scris o filă din istoria cinematografiei germane. „Heimat. Cealaltă patrie – cronica unei viziuni” pune în discuție emigrația în Brazilia, de la mijlocul secolului al XIX-lea, a multor locuitori din regiunea Hunsrück, din cauza foametei, a sărăciei și a despotismului. „Die andere Heimat” a fost deja prezentat în cadrul multor festivaluri internaționale de film, intrând inclusiv în selecția celei de-a 27 ediții a European Film Awards, în 2014.

Luni, 19 octombrie, ora 18:00

Le beau danger (2014, 100‘), R: René Frölke
Proiectat în 2014 la Berlinală, filmul i-a fost dedicat lui Norman Manea, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani – o întâlnire inedită cu marele scriitor român prin intermediul creaţiei unuia dintre documentariştii cei mai cunoscuţi aparținând noii generaţii de cineaşti germani.

Luni, 19 octombrie, ora 20:30

Cinema – O afacere publică / Cinema: A Public Affair (2015, 100’), R: Tatiana Brandrup
Filmul reconstruiește evenimentele din vara anului 2014, atunci când Kleiman – istoricul rus de film şi curatorul legendarei Arhive Eisenstein, fost director al muzeului cinematografic „Musey Kino” din Moscova – a fost demis în mod scandalos. Filmul despre Naum Kleiman a participat la Berlinala din 2015.

Marți, 20 octombrie, ora 18:00

Jack (2014, 102‘), R: Edward Berger
„Jack” este un film despre devenirea unui băiat nevoit să-și asume prea devreme responsabilități de adult. Pelicula ne prezintă totodată o vedere panoramică a Berlinului: bulevarde și supermarketuri, cluburi de noapte, baruri și parcuri și, nu în ultimul rând, fața dezolantă a zonelor de periferie. Filmul a câștigat Lola de argint pentru cel mai bun film, în cadrul Deutscher Filmpreis 2015.

Marți, 20 octombrie, ora 20:00

Dragoste periculoasă / Härte (Tough Love) (2015, 89‘), R: Rosa von Praunheim
Rosa von Praunheim este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai filmului german postmodern, fiind unul dintre fondatorii mișcării politice pentru drepturile homosexualilor și lesbienelor în RFG. Filmul îl are drept personaj central pe campionul la karate Andreas Marquardt, unul dintre cei mai periculoși proxeneți din Berlin, condamnat la 40 și ceva de ani la închisoare, loc în care ajunge să se confeseze unui terapeut. Într-o alternare de interviuri și secvențe din biografia lui Andreas Marquardt repuse în scenă, Rosa von Praunheim descrie felul în care umilința și frica se transformă în dispreț, ură de sine și brutalitate. Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, secțiunea „Panorama Special”, în cadrul căreia a obținut locul al III-lea.

Miercuri, 21 octombrie, ora 18:00

Basm proletar de iarnă / Ein proletarisches Wintermärchen (2014, 64‘), R: Julian Radlmaier
Filmul – povestea a trei georgieni sunt aduși să facă curățenie într-un castel din Berlin, în pregătirea unui vernisaj – este o farsă politică, un show satiric al clișeelor ideologice de ieri și de azi. Basm proletar de iarnă a avut premiera internațională cu succes în cadrul Festivalui de film de la Rotterdam, în 2014, poziționându-l pe Julian Radlmaier în rândul celor mai promițători tineri realizatori de film germani.

Miercuri, 21 octombrie, ora 20:00

Victoria (2015, 140‘), R: Sebastian Schipper

Joi, 22 octombrie, ora 18:00

Solo Sunny (1978-80, 104‘), R: Konrad Wolf
Considerat unul dintre filmele-cult ale RDG-ului, „Solo Sunny” prezintă viața cântăreței pop cu același nume (Renate Krößner), un personaj marginal, din punctul de vedere al sistemului, care își primește în final recunoașterea meritată. Filmul a fost răsplătit la Berlinala din 1981 cu Premiul criticii, iar Renate Krößner, cu Ursul de argint. De asemenea, a obținut Placheta de aur la Festivalul de film de la Chicago și a fost prezentat la Festivalul național de film de la Karl-Marx-Stadt (azi Chemnitz).

Joi, 22 octombrie, ora 20:00

Pe când visam / Als wir träumten (2015, 117’), R: Andreas Dresen
Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Clemens Meyer, pe care Andreas Dresen îl transpune expresiv pe peliculă în povestea a cinci prieteni, surprinși din momentul adolescenței în RDG și până spre maturizare, într-o Germanie reunificată. Filmul a fost inclus în competiția pentru ediția cu numărul 65, de acest an, a Berlinalelor.

Joi 22 octombrie, ora 21:00, Club Control

B-Movie: Lust and Sound in West-Berlin (1979-1989) / (2015, 92’), R: Jorg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange
„B-Movie” este un film-eseu, un colaj unic, plin de culoare, de materiale video și audio, care combină documentarul cu lungmetrajul. Muzică, artă și haos, în tumultuosul Berlin de Vest al anilor ’80, un film care e reprezentativ nu doar din perspectiva unei biografii individuale, ci pentru întreaga dezvoltare a scenei pop a anilor ’80, până la techno. Filmul este compus atât din materiale datând din anii ’70-’80, cât și din scene filmate în zilele noastre cu protagonistul Mark Reeder, care povestește și retrăiește în același timp.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.