Proiect unic în România pentru reconstituirea istoriei orale a romilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiect-unic-in-romania-pentru-reconstituirea-istoriei-orale-a-romilor/

O echipă de cercetători de la Universitatea “Babeş-Bolyai” şi de la Universitatea din Islanda a lansat, marţi, la Cluj-Napoca, un proiect unic în România, în cadrul căruia va fi reconstituită istoria orală a populaţiei rome, finanţarea, în valoare de 750.000 de euro, fiind din fonduri norvegiene.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2014

Potrivit managerului de proiect Lavinia Snejana Stan, proiectul va începe în luna august şi presupune realizarea a 600 de interviuri în teren, pe suport audio-video, cu membri ai comunităţilor rome, precum şi amenajarea unui muzeu virtual al romilor, primul din ţară de acest fel, dar şi realizarea unor teze de doctorat şi lucrări de specialitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Mergem înspre cei mai în vârstă din comuniate, ei au şi timpul liber necesar să stea de vorbă cu noi, iar ei ne trimit, ne recomandă să discutăm cu alte persoane care ştiu experienţe interesante din trecut şi au capacitatea de a povesti. Ne pregătim, însă, şi de eşec, adică e posibil să stăm de vorbă cu persoane ale căror declaraţii nu o să le putem folosi pentru că poate nu vorbesc coerent, însă ne asumăm şi acest lucru. Din echipa noastră de cercetare fac parte 15 oameni, dar vom fi ajutaţi şi de masteranzi şi doctoranzi de la Universitatea “Babeş-Bolyai”, care vor veni ca şi voluntari. Cercetările în teren le vom face atât în comunităţile de romi din România, cum sunt cele de la Strehaia sau Pata Rât, cât şi în comunităţi de romi din alte state europene”, a declarat Lavinia Snejana Stan la finalul conferinţei de presă de la Cluj-Napoca, în cadrul căreia a fost lansat proiectul de cercetare.

Lavinia Snejana Stan a adăugat că proiectul în cadrul căruia va fi reconstituită istoria orală a populaţiei rome este unic în România.

Valoarea proiectului „Povestea nespusă. O istorie orală a romilor din România” este de 750.000 euro, banii fiind obţinuţi în baza unui grant norvegian.

Potrivit cercetătorilor clujeni, proiectul va fi realizat în colaborare cu cercetători de la Universitatea din Islanda, care beneficiază de 35 la sută din valoarea proiectului, iar 65 la sută revine părţii române.

“Banii îi vom folosi pentru cercetările pe teren pe care le vom face, pentru achiziţia de aparaturi, pentru dotarea Bibliotecii Institutului de Cercetare Orală din Cluj cu cărţile necesare”, a precizat Ovidiu Ghitta, decanul Facultăţii de Istorie din Cluj.

La conferinţa de presă de lansare a proiectului, cercetătorii islandezi au spus că “prin acest proiect se consolidează mai tare colaborarea pe care o au de mai mult timp cu Universitatea Babeş-Bolyai”.

“Comunitatea romă este o minoritate foarte importantă la nivelul Europei, care face parte din viaţa noastră şi, dându-le acestor oameni o voce, îi vom înţelege mai bine. Asta înseamnă că ne vom înţelege mai bine unii altora istoria”, a afirmat profesorul Gudmundur Halfdanarson de la Universitatea din Islanda.

Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani, iar finalitatea sa constă în construcţia unui muzeu virtual, unde vor fi stocate interviurile realizate şi vor fi publicate două cărţi în care se vor regăsi lucrări de specialitate ale doctoranzilor şi masteranzilor care vor lua parte la proiect.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.