Proiecte de educație derulate cu succes, în centrele sociale ieșene
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiecte-de-educatie-derulate-cu-succes-in-centrele-sociale-iesene/

În ultima perioadă, tot mai mulţi copii din centrele sociale ieşene se bucură de o serie de programe educative alternative, de învăţare creativă şi de întâlniri cu profesionişti din diverse domenii.

Un articol de Liliana Matei|14 iulie 2021

Aceste sesiuni interactive, cu mult succes în rândul copiilor, sunt integrate în proiectul Present, dezvoltat de Asociația Industrii Creative și Kaufland România, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.

Dacă la primul modul au avut loc întâlniri online cu scriitori și jurnaliști cunoscuți, vara aceasta se desfășoară ateliere și sesiuni interactive sub umbrela „Viață sănătoasă”.  Acestea sunt organizate la Centrul de Servicii Sociale Bucium, Centrul de Servicii Sociale C.A.Rosetti și Centrul de Servicii Sociale Bogdana (sat Bogdănești, comuna Horlești), unde peste 100 de copii sunt implicați săptămânal în activități atractive de interes actual, cu teme sau abordări diferite.

Astfel, copiii au învățat să acorde primul ajutor fiind ghidați de Serviciul Voluntar de Ambulanță, au dansat continuu la atelierele de dans cu instructorul coregraf Anca Macovei. Cu energie pozitivă și descoperiri de curiozități legate de corpul uman, trainerul Alexandra Crăciun a implicat participanții în activități de antrenare a mușchilor, motricitate și joc de echipă.  Alături de Cristina Căpitănița și Anca Gheorghică de la Asociația Mai Bine, copiii au învățat mai multe despre rolul vietăților din natură, s-au reconectat într-un ecosistem prin joc de rol, au exersat colectarea selectivă a deșeurilor și au plantat semințe. Nutriționistul Diana Grădinaru le-a explicat despre piramida alimentelor, ce proporții de mâncare conține o farfurie sănătoasă, apoi copiii au creat propria băutură răcoritoare.

Surpriza plăcută a acestor ateliere a reprezentat-o entuziasmul copiilor care au fost atrași de interactivitatea atelierelor, de căldura trainerilor și s-au implicat activ în toate sesiunile, cerând explicit continuarea evenimentelor de acest gen.

Calendarul activităților din luna iulie cuprinde și ieșiri la un centru de escaladă din Iași, unde copiii se vor antrena și vor fi ghidați pe trasee de cățărare. De asemenea, sfârșitul modulului va fi marcat prin jocuri distractive și interactive de sinteză, premii și sesiuni de feedback de la micii participanți.

„Domeniile în care pătrunde și prin care se realizează totodată educația depășesc cadrul strict formal, ea fiind regăsită și realizată și prin intermediul altor forme și structuri, în speță cele ce aparțin și care delimitează educația nonformală sau extrașcolară. Acțiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate și vin în întâmpinarea unor interese mai mult de ordin personal ale copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială al DGASPC Iași”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.

Present este inițiativa Asociației Industrii Creative, organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix, susținător de rezidențe artistice și coordonator de acțiuni sociale majore de ajutorare a comunităților defavorizate. Mai multe detalii despre proiectul Present, pe site-ul www.asociatiaindustriicreative.com.

 

 

05
/01
/18

Spectacolul „Stă să plouă” (după o piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar), cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mădălina Craiu și Anghel Damian, se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

10
/12
/17

Anda Saltelechi a primit în acest an cele mai multe premii de interpretare feminină la diverse festivaluri importante din România, pentru rolul Francesca din one-woman show-ul „Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, care semnează și regia spectacolului.

22
/11
/17

Târgul de Carte Gaudeamus 2017 se află în plină desfășurare la Pavilionul Central de la Romexpo, până duminică, 26 noiembrie. Din sutele de cărți expuse – și unele reduse – am ales zece pe care merită să le luați acasă. Într-un peisaj editorial mai degrabă sărac, zece volume care vă vor face iarna mai frumoasă…

30
/10
/17

„Eu am sentimentul că mă mut. Într-un alt spațiu. Nu pot încă să-l definesc. E o nouă locuință. Toate amintirile strigă după mine să nu le uit.” Sunt cuvintele care încheie, ca un strigăt, volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie, pe coperta 4, ca o promisiune pentru universul nebun și genial cuprins în cele peste 700 de pagini.

08
/10
/17

Pe 6 octombrie, la Librăria Humanitas a avut loc o întâlnire deschisă cu actorul Victor Rebengiuc în cadrul Întâlnirilor Yorick. Într-o sală arhiplină, artistul a vorbit despre România de azi, despre motivele care l-au făcut să nu accepte să filmeze în „Moromeții 2” și despre „generația de aur”.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

28
/09
/17

Pentru turistul care pune pentru prima dată piciorul în Asia, Thailanda e o altă planetă. Cu amestecul lui fascinant de zgârie-nori și mizerie, cu aglomerația lui teribilă, cu tuk-tuk-urile care se strecoară peste tot și trenurile suspendate, cu mâncarea preparată în plină stradă, cu aromele lui tari, cu ghirlandele de flori, cu templele ca-n povești, Bangkokul nu seamănă cu nimic.