Proiectii extraordinare la Festivalul Internațional de Film București
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectii-extraordinare-la-festivalul-international-de-film-bucuresti/

Șase noi titluri vin să trezească interesul cinefililor în cinematografele din capitală în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2015

Documentarul The Look of Silence –  al regizorului Joshua Oppenheimer – sosește la București IFF pe axa Veneția – Telluride – Toronto, unde a făcut senzație în toamna anului trecut. Distins la Veneția cu Marele Premiu al Juriului, The Look of Silence continuă incursiunea autorului în cauzele și efectele genocidului din Indonezia.

Un alt documentar-eveniment, Rețeaua, în regia lui Claudiu Mitcu, după o investigație jurnalistică de Vlad Mixich, va fi proiectat marți, 21 aprilie, la Cinema Studio, în premieră absolută și în prezența echipei. Documentarul urmărește traseul citostaticelor absente de pe piața internă, din una dintre cele mai vechi farmacii din Viena  până la bolnavii din România. Un fragment din Rețeaua a fost prezentat în luna ianuarie la Parlamentul European.

Noua ecranizare după Thomas Hardy, Departe de lumea dezlănțuită, de Thomas Vinterberg, cu Juno Temple, Carey Mulligan, Michael Sheen și Matthias Schoenaerts, va fi prezentată la București în avanpremieră, prin amabilitatea distribuitorului Odeon Cineplex.

Cei mai mici dintre spectatori – dar nu numai ei – se vor bucura de ultimul film al lui Isao Takahata, animația Povestea prințesei Kaguya, nominalizată în 2015 la Oscarul pentru Cel mai bun film de animație și prezentată la festival prin amabilitatea distribuitorului Independența Film.

Fanii britpop-ului, dar și ai muzicii în general, vor aplauda proiecția unică a documentarului concert despre totemica trupă din Sheffield, Pulp – A Film about Life, Death and Supermarkets, care se va întâmpla, conform tradiției, la Club Control.

În ianuarie 2015, redacția revistei Charlie Hebdo a fost masacrată „în numele credinței”… În numele umorului, și în amintirea celor uciși, Festivalul de Film București are onoarea să prezinte documentarul C’est dur d’etre aimé par des cons, prezentat la Cannes în mai 2008.

În fața camerei regizorului Daniel Leconte, Cabu, Charb, Tignous, Wolinski și mulți alții, vorbesc candid despre religie, despre libertate, despre Mahomed și despre ei.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, va avea loc în perioada 20 – 26 aprilie 2015 la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și Club Control.

Numele invitaților speciali și programul complet vor fi anunțate în zilele ce urmează.

Foto: Proiectii extraordinare,  Festivalul Internațional de Film București – b-iff.ro

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.