„Proiecțiile Docuart” – de la 1 iunie, la cinematograful din Muzeul Țăranului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectiile-docuart-de-la-1-iunie-la-cinematograful-din-muzeul-taranului-roman/

Asociaţia Docuart iniţiază luni, 1 iunie, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Țăranului Român, un nou proiect – „Proiecţiile Docuart”. Filmele documentare, exclusiv româneşti, vor fi difuzate la Cinema Muzeul Țăranului, accesul la proiecţii fiind liber. În cadrul evenimentelor vor fi susţinute sesiuni de întrebări şi răspunsuri între public şi realizatorii documentarelor.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2015

La prima ediție a evenimentului Proiecțiile Docuart vor rula filme realizate de studenți, premiate la cea de-a treia ediție a Docuart Festival, singurul festival de film documentar exclusiv românesc de la noi din țară, care are loc în fiecare toamnă la București.

„Realizarea acestui eveniment reprezintă pentru noi un pas în plus în drumul consolidării patrimoniului cinematografic național. Ne bucurăm să aducem filmul documentar autohton mai aproape de publicul român și să contribuim la îmbogățirea și popularizea mediului cultural de calitate. Le mulțumim Radio România Cultural și Muzeul Țăranului Român pentru sprijinul și acceptul de a se implica în derularea proiectului”, afirmă Daniela Apostol, director Docuart Fest

Evenimentul aduce pentru spectatorii cinefili proiecții de film documentar însoțite de sesiuni de discuții cu realizatorii documentarelor, timp de două ori pe lună. Sesiunile interactive îi vor avea invitați pe studenți, regizori profesioniști, jurnaliști și oameni din industrie. Docuart vă propune documentare de autor cu mesaj, istorie și povești valoroase care se aud rar.

„Din momentul în care Muzeul Național al Țăranului Român a decis să se implice, în mod direct, în activitatea de distribuire a filmelor, în cadrul programului Cinema Muzeul Țăranului, am hotărât să ne concentrăm și asupra unui profil anume, promovând, cu prioritate, filmul românesc și european, în general. Desigur, știm foarte bine că, din păcate, nu există, astăzi, un cinematograf dedicat filmelor documentare, așa încât, pentru cei care sunt interesați de acest gen, singura soluție rămâne cea a frecventării festivalurilor care, în București, cel puțin, sunt susținute de doar câțiva dintre difuzorii de film. Muzeul nostru se numără printre aceștia”, declară Virgil Ștefan Nițulescu, director general al Muzeului Național al Țăranului Român.

Accesul este liber în lumea documentarului, încurajându-i pe cât mai mulți să se alăture, să vizioneze și să cunoască.

PROGRAM 1 IUNIE

ora 19.00 – O ALTĂ ZI A OMENIRII (17 minute), regia Alexandru Vlad, 2014
Premiul special în cadrul secțiunii studențești. Filmul are la bază o poveste terifiantă trăită de Charles Wratto, un fost copil soldat al Războiului Civil din Liberia, Africa.

ora 19.20 – IULIAN (9 minute) + Q & A, regia Alexandru Mironescu, 2014
Câștigator al premiului cea mai bună imagine, în cadrul secțiunii studențești. Iulian se hotărăşte să fugă de la casa de copii în căutarea unei vieţi pe cont propriu. Ajuns in Bucureşti, consecinţele deciziei luate nu intârzie să apară. Odată cu ele apar noi prieteni, care nu ezită să îşi implice familiile în încercarea de a-l ajuta.

ora 20.00 – VIBRAȚIA (14 minute) + Q & A, regia Germain Kanda, 2013
A făcut parte din selecția oficială a competiției studențești. “Ne înconjoară și mai mult decât atât ea există în interiorul nostru.” O expunere a fenomenului vibrației pornind de la teoria fizică și descris prin variatele sale modalități de manifestare și percepție, prin instrumente muzicale, voce umană, dans, stări sau chiar materie. O trecere captivantă prin lumea noatra fizică și spirituală.

ora 20.45 – SORIN CHIFIRIUC: COMPROMIS (43 minute), regia Alexandru Badea, 2013
Câștigător al premiului pentru cel mai bun montaj. Sorin Chifiriuc, una dintre cele mai reprezentative figuri ale muzicii underground românești, vorbeşte, printre multe alte lucruri, despre viaţa lui personală şi cariera muzicală.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.