Proiectul „Artă și Artiști Români“
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectul-%e2%80%9eart%c4%83-%c8%99i-arti%c8%99ti-rom%c3%a2ni%e2%80%9c/

Un grup de tineri artişti timişoreni din cadrul Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest Timişoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii şi iubitorii de artă. Proiectul Artă şi Artişti Români are o motivaţie pur educaţională.

Un articol de Petre Ivan|24 decembrie 2019

”Scopul proiectului e a fi un liant care să conglomereze în jurul său artiști români și iubitori de artă”, arată unul din inițiatorii proiectului, Robert Gomboș.

Proiectul se prezintă (momentan) sub forma unui portal  cu informații despre arta contemporană românească (dar nu numai) oferind artiștilor posibilitatea să își prezinte CV-urile și portofoliile și, mai departe, facilitându-le legătura cu galeriile interesate, cu  organizatorii de evenimente, cu alte instituții de profil.

Astfel, pe lângă faptul că artiștii își pot promova online propriile lucrări, proiectul e un forum care facilitează discuții libere și  prezentare de evenimente culturale.

Inițiatorii proiectului sunt Robert Gomboș si Andrada Ușvat, amândoi doctoranzi ai Facultății de Arte și Design din Timișoara. Ei cred ca acest proiect are capacitatea de a acoperi o arie esențială din lumea artistică modernă, și anume aceea de networking (facilitarea comunicării între artiști și instituții). Autorii portalului spun că, prin acesta aduc un aport viitoarei Capitale Europene a Culturii.

Cum funcționează? Artiștii își pot crea gratuit un profil care poate conține CV, anunțuri importante, portofoliu, descrierea lucrărilor ș.a. De asemenea ei pot redacta articole, pot interacționa între ei, pot participa la discuții online, dezbateri tematice etc.

Proiectul Artă și Artiști Vizuali nu aparține și nu este afiliat niciunei instituții publice sau private și își propune să mențină acest statut.

„E adevărat, am stat pe gânduri și am cântărit cu atenție dacă o platformă creată de artiști, care să vorbească despre artă și artiști, își are locul în oceanul de date care se găsește în sfera online. Suntem conștienți de rolul imens pe care îl joacă educația în zilele noastre, cu atât mai mult cu cât contextul socio-politic din ultimii ani a arătat rezultatele îngrijorătoare ale precarității acesteia. Am crezut mereu, cu înverșunare, în libertatea informației și în accesul direct la aceasta. Astfel, haideți să ne cunoaștem între noi și să împărtășim cine suntem – ca artiști – și ceea ce cunoaștem. La urma urmei, arta trebuie să fie liberă de orice împovărare pentru ca ea să fie expresie curată”, arată Robert Gomboș.

Utilizatorii îi pot găsi pe artiști online la adresa: https://artasiartistivizuali.ro/ dar și pe unul dintre portalurile majore de social-media la adresa: https://www.facebook.com/artistivizuali/

06
/02
/19

Joi 7 februarie, la Muzeul Național al Literaturii Române – Creţulescu va avea loc o întâlnire cu artistul vizual Mircia Dumitrescu, în cadrul programului Cafeneaua critică, patronat de Ion Bogdan Lefter.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

12
/12
/18

Joi, 13 decembrie, ora 12:00, va avea loc lansarea platformei online www.de100.ro, a proiectului „Români de 100 de ani”, proiect ce își propune să prezinte portretele și poveștile de viață a 10 români care și-au celebrat Centenarul odată cu România.

12
/12
/18

Asociația Națională a Artiștilor Vizuali (ANAV) împreună cu Walk & Shoot – Ateliere de fotografie organizează la Gallery (str. Leonida 9-11), în perioada 14-16 decembrie, a doua ediție a X-mas Photo Garage Sale.

Page 10 of 54« First...89101112...203040...Last »