Propunerea Palestinei la Premiile Oscar, la Festivalul Filmului Palestinian din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/propunerea-palestinei-la-premiile-oscar-la-festivalul-filmului-palestinian-din-romania/

Documentarul „Ghost Hunting” (2017), premiat la Berlin şi propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian (FFP) din România, în prezenţa regizorului Raed Andoni. De asemenea, alte patru filme de succes, printre care şi drama multipremiată „3000 de nopţi” (2015), de Mai Masri, vor fi proiectate în cadrul primei ediţii a FFP. Festivalul va avea loc între 26 şi 28 noiembrie la Cinema PRO din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|19 noiembrie 2018

Ales anul trecut cel mai bun documentar din secțiunea Panorama a Festivalului de la Berlin și selectat ulterior în numeroase alte festivaluri de prestigiu, Vânătoare de fantome („Ghost Hunting”, 2017) este al doilea film al regizorului Raed Andoni.

Pentru a se lupta cu demonii care îl bântuie în urma detenției, cineastul Raed Andoni adună un grup divers de foști prizonieri pentru a construi o replică a Al-Moskobiya, principalul centru de interogare israelian, unde a fost el însuși închis la vârsta de 18 ani. Astfel, pe baza amintirilor din detenție, ei reconstituie experiențele trăite și, astfel, în timp ce pereții celulelor se ridică, amintirile și emoțiile scapă de sub control.

Raed Andoni este regizor și producător palestinian. Și-a început cariera în industria de film în 1997, ca producător independent. La 18 ani a fost arestat lângă locuința sa din Beit Sahur, lângă Bethleem, și a petrecut un an în închisorile israeliene. A debutat în 2009 cu documentarul „Fix ME”. Vânătoare de fantome va fi proiectat la gala de închidere a FFP, miercuri, pe 28 noiembrie, iar Raed Andoni va fi prezent la București pentru o discuție cu publicul.

3000 Nights

Un alt film din program este extrem de apreciatul 3000 de nopți („3000 nights”, 2015), debutul în lungmetrajul de ficțiune al regizoarei Mai Masri, prezentat la festivalurile de la Toronto, Londra, Busan sau Valladolid.

Inspirat din fapte reale, filmul spune povestea unei profesoare proaspăt căsătorite care este arestată pe nedrept și încarcerată într-o închisoare israeliană unde își naște fiul. Prin lupta sa de a-și crește copilul după gratii, filmul urmărește călătoria sa plină de speranță, rezistență și supraviețuire împotriva tuturor așteptărilor.

Love, Theft and Other Entanglements

Tot de la Festivalul de la Berlin vine și Dragoste, furt și alte încurcături („Love, Theft and Other Entanglements”, 2015), debutul regizorului Muayad Alayan. Filmul are în centrul atenției un tânăr palestinian care intră într-o mare încurcătură după ce fură o mașină în portbagajul căreia descoperă un soldat israelian răpit.

Pentru documentarul Gaza Surf Club (2016), prezentat la festivalul de la Toronto și la festivalul Max Ophüls, regizorii germani Philip Gnadt și Mickey Yamine merg în Gaza pentru a discuta cu membrii unui club neoficial de surfing. Într-o țară prinsă între Egipt și Israel, tinerii din Gaza se lasă atrași de plajă. Epuizați de „starea de urgență” zilnică, ei caută un sens și o perspectivă vieții lor prin surfing.

Wajib

Prima ediție a FFP se va deschide cu drama multipremiată Wajib – Invitație la nuntă (2017), regizată de Annemarie Jacir și proiectată în premieră în România. La gala de deschidere va fi prezent și cunoscutul actor Mohammad Bakri, interpretul din rolul principal. Wajib – Invitație la nuntă a avut premiera mondială în 2017 în competiția festivalului de la Locarno, unde a obținut un premiu special, iar apoi a fost ales cel mai bun film din competiția internațională la Mar del Plata, cel mai important festival de film din America Latină.

Organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București, FFP își propune să ofere șansa publicului din România să vadă cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Abonamentele și biletele pot fi achiționate în avans din rețeaua Eventbook sau online.

Centrul Cultural Palestian Mahmoud Darwish este o organizație non guvernamentală, neafiliată politic, care promovează cultura și valorile culturii palestiniene în spațiul public românesc, valori cu rădăcini străvechi și își propune să crească interesul publicului român pentru moștenirea culturală palestiniană prin organizarea mai multe proiecte și activități.

Foto: Ghost Hunting , Propunerea Palestinei la Premiile Oscar – facebook

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.