Într-o zi de 27 martie era înfiinţat, la Moscova, ’’Balşoi Teatr’’, Societatea Academică Română devenea, prin decret regal, „Academia Română”, se năştea regizorul american Quentin Tarantino şi se stingea din viaţă George Pruteanu, cunoscut pentru emisiunea TV “Doar o vorbă să-ţi mai spun” şi pentru ”Legea Pruteanu” (folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice).
Un articol de Petre Ivan|27 martie 2017
În ultimii ani ai vieţii, Pruteanu a militat public împotriva “gunoaielor” din industria de divertisment, referindu-se la programele de televiziune şi la manele.
Cu mai puţin de un an înainte de moartea sa, Pruteanu scria cu nostalgie despre… “Invenţiile din viaţa mea”. O listă cu 11 obiecte “absolut noi” care la începutul copilăriei sale nu existau – pixul cu bilă (cu pastă), materialele plastice, frigiderul, radioul cu tranzistori, televizorul, calculatorul (de calculat), video-ul, telecomanda, „compiuterul”, telefonul mobil („celularul”), cuptorul cu microunde – prezentându-le, pe scurt şi cu umor, pe fiecare în parte. Despre televizor aflăm că:
Eram la liceu când în casă la noi a fost adus primul televizor (Rubin, alb-negru). Muncitorii care l-au dat jos din mașină l-au scăpat pe scări. Televizorul s-a făcut praf şi mama era să leșine. Tata și-a păstrat cumpătul, m-a luat de o aripă și m-a băgat în mașină. Am mers la un amic, a împrumutat bani și, peste o oră, fermecătoarea cutie la care o puteam vedea pe Cleo Stiber era în sufragerie. Azi, îl consider un obiect care influențează mai mult în rău (deși ar putea s-o facă în bine) structura spirituală a omenirii. – George Pruteanu
1776 – A fost înfiinţat ’’Balşoi Teatr’’ (’’Teatrul Mare’’) la Moscova, în timpul ţarinei Ecaterina II.
1845 – S-a născut Wilhelm Roentgen, primul laureat al Premiului Nobel pentru fizică (1901)
1871 – S-a născut romancierul şi eseistul german Heinrich Mann
1879 – Prin decret regal Societatea Academică Română a fost transformată în Academia Română
1899 – Fizicianul Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia şi Franţa
1918 – A încetat din viaţă scriitorul american Henry Adams (n. 1838)
1968 – A încetat din viaţă într-un accident cu un Mig 15, pilotul sovietic Iuri Gagarin (n.1934), primul om în spaţiu în 1961
2000 – A încetat din viaţă regizorul Paul Călinescu (n.1902), pionier al cinematografiei româneşti – Răsună valea (1949), Porto-Franco (1961), Titanic vals (1964).
2006 – A încetat din viaţă renumitul scriitor polonez Stanislaw Lem, cunoscut mai ales ca autor a numeroase cărţi ştiinţifico-fantastice, între care ”Solaris” şi ”Omul de pe Marte”. Cea mai bună lucrare a sa, „Solaris”, a fost ecranizată de două ori, în 1972 şi în 2002. (n. 1921)
2008 – A murit lingvistul George Pruteanu, profesor universitar, politician, critic literar, colaborator al mai multor publicaţii şi realizator al unor programe despre folosirea corectă a limbii române
1907 – Aflat la Paris, Constantin Brâncuși, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: “Sub umbra unui stejar nu poate crește decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuși a renunțat la modelajul tradițional, lucrând direct în piatră.
1942 – S-a născut actriţa Olga Bucataru
1942 – S-a născut actorul britanic Michael York
1963 – S-a născut regizorul american Quentin Tarantino – Reservoir Dogs (1992), Pulp Fiction (1994), Jackie Brown (1994), Kill Bill Vol. 1 (2003), Kill Bill Vol. 2 (2004), Death Proof (2007), Inglourious Basterds (Ticăloși fără glorie, 2009).
Filmele realizate de Tarantino i-au adus acestuia premii la Oscar, Globul de Aur, BAFTA și Palme d’Or. În 2007, Total Film l-a clasat pe locul 12 în topul celor mai buni regizori din toate timpurile.
1969 – S-a născut cântăreaţa Mariah Carey
1975 – S-a născut cântăreață pop americană Fergie (The Black Eyed Peas și Wild Orchid)
Foto cu Pruteanu, Stanislaw Lem şi Tarantino – wikipedia