Publicul reacționează la apelul Mirelei Oprișor, care a cerut decență în sala de teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/publicul-reac%c8%9bioneaz%c4%83-la-apelul-mirelei-opri%c8%99or-care-a-cerut-decen%c8%9b%c4%83-%c3%aen-sala-de-teatru/

Zeci de spectatori au reacţionat la mesajul actriţei Mirela Oprişor, care a criticat într-o postare video de pe contul său de Facebook atitudinea celor care îi deranjează pe actori în timpul spectacolelor.

Un articol de Cristina Enescu Aky|10 aprilie 2019

Mesajul actriței a declanșat polemici intense, mulți spectatori fiind de acord cu punctul de vedere din videoul postat. Mai multe persoane au relatat situații în care la rândul lor, din sala de teatru, au fost deranjați de spectatorii care au folosit telefoanele mobile pe durata unor spectacole sau au deranjat în alt fel.

Comentariile au abordat și subiecte adiacente situației criticate de Mirela Oprișor, cum ar fi faptul că publicul poate cumpăra în pauzele spectacolelor, din incinta teatrelor, snacks-uri și răcoritoare cu care uneori intră înapoi în sală, sau diferite propuneri (uneori amuzante) pentru diminuarea acestei probleme.

„Încerci să dăruiești omului din sală tot ce ai tu mai bun, ce ai învățat, o emoție, o stare, un gând, să plece mulțumit acasă. Dar atunci când ai în primul rând un domn care stă o oră și jumătate pe Facebook sau o duduie care mănâncă chips-uri, sau alții care au impresia că sunt în sufragerie la ei și comentează, nu prea mai ai cum să transmiți aceste lucruri”, a spus actrița. Puteți citi aici mesajul integral al Mirelei Oprișor. 

Iată câteva dintre reacțiile de pe Facebook, la această postare, culese de pe contul Ziarului Metropolis sau de la postările actorilor Marius Manole și Mirela Oprișor.

Anca Natalia F.: „Și noi suntem la fel de deranjați în public de astfel de persoane”

Gheorghe C.; „În astfel de momente e greu să fii și spectator atunci când în spatele tău cineva șușotește, comentează, mănâncă sau ce Dumnezeu o mai face …dar mai ales [e greu să fii] actor! Unii au impresia că dacă au plătit un bilet au dreptul să facă ce le dorește sufletul ! Total greșit!!!”

Andrei Ș.: „În primul rând, legat de mâncatul în timpul spectacolelor, de ce teatrele vând chipsuri și alte snack-uri în hol??? Pentru că tot fâsâitul de ambalaje din timpul pieselor de acolo apare, în majoritatea cazurilor.”

Daniel C.: „Se practică să se proiecteze un laser roșu pe ecranul telefoanelor.”

Florica A.: „E trist că se întâmpla astfel de lucruri într-o sală de spectacol (teatru, cinematograf). Se mai aude câte un telefon și la Atheneu dar mai rar. Respectul pentru sala de spectacol a cam dispărut, din păcate.”

Gabriela Ș.: „Ceea ce fac eu în cazurile când am ca ‚vecin’ un asemenea personaj este să îi fac observație și să îl determin să îmi dea voie să mă bucur în liniște de spectacol.”

Cristina C.T.: „Teatrul este o artă. Cei care vin la teatru ar trebui să respecte munca actorului. Gândiți-vă că a avut de învățat sute de replici, e nevoie de concentrare, de stare, de atmosferă. Cei care ronțăie chipsuri dau dovada de mitomanie și lipsă de respect față de efortul actorilor de a ne spune o poveste. Sunetul chipsurilor se aude într-o sală cu acustică bună cum e teatrul. Se aude și o șoaptă. Un rol nu e doar un rol. E o trăire. Și dacă spectatorii sparg semințe, se uită pe FB sau mănâncă chipsuri, înseamnă că nu prea au treaba cu trăirea respectiva și ar trebui să nu participe.”

22
/05
/14

După ce anul trecut organizatorii festivalului au reușit să readucă, după 16 ani de absență, filmul în orașul Victoria (județul Brașov), la a doua ediție (26 - 29 iunie), au pregătit o selecție variată de lung-metraje.

21
/05
/14

Un interviu neconvențional, să-i spunem atât de previzibil așa, cu actorul, omul de televiziune, starul Mihai Bendeac. Despre cum s-a legat prietenia cu cantautorul Gabriel Cotabiță, despre cum l-a ajutat în carieră calviția și despre relația cu “Mondenii”.

21
/05
/14

Teatrul Odeon prezintă sâmbătă, 31 mai, ora 19.00, la Sala Majestic, spectacolul de teatru Cele cinci răufăcătoare. Piesa, scrisă de Kawatake Mokuami (1816-1893), face parte din repertoriul consacrat Kabuki şi a avut premiera în 1865.

21
/05
/14

Teatrul Masca va aniversa în acest weekend 24 de ani de la înființare și va prezenta publicului spectacole de interior și în amfiteatru.

20
/05
/14

Cine nu s-a întrebat măcar o dată care este semnificația expresiei „casă de piatră”? Cunoscuta zicere este folosită la fiecare nuntă. Dar care îi sunt originile?