Puiu Hasotti: Sansele repatrierii osemintelor lui Brancusi tin doar de bunavointa Guvernului francez
https://www.ziarulmetropolis.ro/puiu-hasotti-sansele-repatrierii-osemintelor-lui-brancusi-tin-doar-de-bunavointa-guvernului-francez/

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, consideră că şansele ca osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi să fie repatriate ţin doar de “bunăvoinţa” Guvernului francez. “Şansele, după părerea mea, ţin doar de bunăvoinţa Guvernului francez, şi nu de argumentele juridice, care, cel puţin până acum, nu prea există în România”, a declarat vineri ministrul Culturii, pentru […]

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2012

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, consideră că şansele ca osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi să fie repatriate ţin doar de “bunăvoinţa” Guvernului francez.

“Şansele, după părerea mea, ţin doar de bunăvoinţa Guvernului francez, şi nu de argumentele juridice, care, cel puţin până acum, nu prea există în România”, a declarat vineri ministrul Culturii, pentru RFI, întrebat care sunt şansele pentru ca osemintele lui Brâncuşi să fie repatriate.

El a subliniat că, în situaţia în care Guvernul României va începe această procedură, va trebui să existe argumente juridice foarte puternice.

“Constantin Brâncuşi a murit cetăţean francez. Constantin Brâncuşi a murit chiar supărat, cred eu, un pic, pe regimul de atunci din România, nu pe România, pentru că la începutul anilor ’50, el a oferit opera sa statului român şi autorităţile comuniste de la Bucureşti au spus că nu au nevoie de o operă decadentă, deci a murit supărat pe regimul de atunci, pe regimul comunist, nu pe români, nici pe România. Mai presus de toate, cel puţin eu nu ştiu să existe vreun document prin care Constantin Brâncuşi să-şi fi exprimat dorinţa să fie înmormântat în România”, a adăugat Haşotti.

Potrivit ministrului, faptul că Brâncuşi i-ar fi spus unui preot, la spovedanie, că ar dori să fie înmormântat lângă mama sa, la Hobiţa, nu reprezintă un document juridic.

“Ar fi extraordinar ca rămăşiţele pământeşti ale lui Brâncuşi să fie la Hobiţa, să facem acolo un muzeu Brâncuşi, să fie un punct de atracţie cultural şi, de ce nu, turistic, dar procedura cred că este una foarte complicată, pentru că argumentele juridice nu prea există”, a completat ministrul Culturii.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit joi la Târgu-Jiu cu scriitorul Laurian Stănchescu, cel care vrea să aducă rămăşiţele sculptorului Constantin Brâncuşi în Gorj, şi i-a promis acestuia că Guvernul va acorda sprijin total demersului său.

“Procedurile sunt extrem de complicate cu statul francez şi eu sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată pornită să o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru ca toate procedurile, va fi nevoie de o acţiune şi de o decizie a judecătorului din Paris, pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi exhumate şi aduse la Târgu-Jiu. O să dau o decizie în acest sens pentru Secretariatul General al Guvernului şi o să preluăm noi toate cheltuielile privind reprezentarea juridică, pentru că sunt cheltuieli importante”, a afirmat Victor Ponta.

Sursa: Agerpres

24
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat în România de Transilvania Film pe platforma TIFF Unlimited, filmul „Dama de cupă” („Queen of Hearts”, 2019), al regizoarei daneze cu origini egiptene May el-Toukhy, impresionează prin interpretarea actriţei Trine Dyrholm, care joacă o avocată ce începe o aventură cu fiul său vitreg de nici 18 ani.

23
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Primul episod din miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”, scrisă și regizată de Daniel Sandu (autorul filmului „Un pas în urma serafimilor”), a avut premiera pe HBO și e disponibil pe HBO GO. Cât de bun a acest nou serial românesc?

23
/11
/20

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti în lumea magică a teatrului pentru copii, o actriță de poveste, pe nume Alexandrina Halic.

20
/11
/20

Sâmbătă, pe 21 noiembrie (la ora 16:00 în Europa de Vest, ora 17:00 în Europa Centrală, ora 18:00 în Europa de Est), va avea loc a șasea ediție a Zilei Europene a Spectatorilor, eveniment digital și comunitar care în fiecare an implică și conectează grupurile locale de spectatori activi care participă la activitățile de co-programare desfășurate în cadrul proiectului european „Be SpectACTive!”, în care Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este partener din 2014.

19
/11
/20

A 30-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc în 22-29 noiembrie, în format online, și-a propus să le ofere spectatorilor prilejul de (re)vedea spectacole-patrimoniu.

Pagina 2 din 93212345...102030...Ultima »