„Pulverizare” de Alexandra Badea, în ministagiune la Teatrul Arcola din Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/pulverizare-de-alexandra-badea-in-ministagiune-la-teatrul-arcola-din-londra/

În perioada 5-27 mai, se derulează la Londra, la Teatrul Arcola, ministagiunea cu spectacolul „Pulverizare” de Alexandra Badea, o producţie a companiei britanice Changing Face Collective, realizată cu sprijinul ICR Londra.

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2017

Regia spectacolului, prezentat în premieră, îi aparține lui Andy Sava, o tânără regizoare româncă stabilită în Marea Britanie.

Spectacolul a fost distins, în Franţa, cu Marele Premiu pentru Literatură Dramatică, fiind jucată cu un deosebit succes de public şi de presă la Teatrul Naţional din Strasbourg. La Londra, distribuția îi include pe Rebecca Boey, Richard Corgan, Solomon Israel şi Kate Miles.

„Pulverizare” examinează critic fenomenele contemporane ale delocalizării și consumerismului prin intermediul a patru personaje – un responsabil pentru calitate francez, un manager de call center senegalez, un muncitor chinez și un inginer român -, surprinși pe parcursul a 24 de ore.

Dincolo de gesturile mașinale de zi cu zi, mereu aceleași, răzbat patru personalități îmbolnăvite de rutină și singurătate, pentru care viitorul apare mai mult decât problematic.

După ministagiunea londoneză, piesa va fi prezentată şi la Teatrul Regal din York, în perioada 31 mai – 10 iunie.

Despre Alexandra Badea

Născută în 1980 la București, Alexandra Badea s-a stabilit în Franța din 2003. A publicat zece volume în limba franceză, în special piese de teatru dar și un roman – „Zone d’amour prioritaire”.

Alexandra Badea

Alexandra Badea

Piesele de teatru ale Alexandrei Badea au fost puse în scenă de regizori francezi cunoscuți precum Frédéric Fisbach, Jonathan Michel, Jacques Nichet, Aurélia Guillet, Matthieu Roy, Cyril Teste sau Anne Théro, pe scenele unor teatre de primă mână, cum sunt Teatrul de Comedie din Reims, Teatrul Național din Strasbourg și Teatrul de Comedie de la Saint-Etienne.

Opera sa a fost tradusă în limbile germană, engleză și portugheză. În domeniul cinematografiei, Alexandra Badea a realizat două scurt-metraje: „24 heures” și „Le Monde qui nous perd”. În luna aprilie a anului trecut, Alexandra Badea a primit din partea statului francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor.

Tânăra regizoare româncă Andy Sava şi-a început cariera la York Theatre Royal, unde a pus în scenă mai multe producţii, printre care „Cum vă place” de William Shakespeare sau „Can’t Stand Up for Falling Down” de Richard Cameron. În ultimii doi ani, a lucrat la Londra, pe scene cunoscute precum Royal Court, Arcola Theatre și Soho Theatre.

Mai multe detalii despre eveniment, pe site ul ICR London și pe pagina de facebook a ICR London..

Foto: „Pulverizare

26
/10
/13

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, va fi distribuit în cinematografele din Statele Unite ale Americii, în 2014, de Cinema Guild.

26
/10
/13

Regizorul Cristian Mungiu invită publicul român să vadă filmele din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, precizând că un astfel de eveniment este „ceva foarte rar pentru un teritoriu mic cum este România" şi pentru o ţară foarte puţin consumatoare de film de artă.

25
/10
/13

Spectatorii o vor întâlni la București pe una dintre cele mai cunoscute actrițe franceze, Sandrine Bonnaire, vor savura delicii indiene după proiecția The Lunchbox, se vor întoarce la epoca lui E.T , ghidați de un expert în efecte speciale.

25
/10
/13

Câteva dintre cele mai impresionante titluri premiate la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen vor fi proiectate în premieră în România, la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care va avea loc în perioada 11 - 15 decembrie.

25
/10
/13

Deschiderea oficială a Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013) va avea loc astăzi, la ora 20.30, la Teatrul Odeon, şi va fi urmată de un spectacol legendar, „Troienele“, în regia lui Andrei Şerban.