Pulverizare, la Teatrul Apollo111
https://www.ziarulmetropolis.ro/pulverizare-la-teatrul-apollo111/

Teatrul Apollo111 anunţă primul spectacol din stagiunea Satelit – PULVERIZARE – în regia lui Andrei Măjeri. Bazat pe un text premiat al Alexandrei Badea care a fost pus în scenă cu succes în mai multe ţări europene, piesa se află la prima montare în România.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2017

Din distribuție fac parte: Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan și Nicholas Cațianis, scenografia e semnată de Alexandra Panaite, proiecțiile video de Eranio Petrușkași mișcarea scenică de Flavia Giurgiu.Premiera are loc pe 30 septembrie.

Satelit, o competiție inițiată de Teatrul Apollo111 și publicația SUB25, a căutat și premiat proiecte ale regizorilor sub 35 de ani, bazate pe texte ale unor autori români contemporani.Pulverizare

Nu poate fi vorba de fericire într-o lume în care în permanență trebuie să „tinzi spre excelență”. Despre imposibilitatea fericirii și necesitatea iminentă a uitării ne vorbesc, de foarte multe ori cu un umor acid, cele patru personaje ale spectacolului: doi bărbați și două femei. Cei patru sunt incapabili să relaționeze în mod real. Sunt oameni care trăiesc în niveluri diverse ale unui joc inuman, pe paliere sociale disparate, dar totuși legate printr-un fin cordon ombilical – umanitatea lor. Trăiesc aparent în efigie, luptând încă înăuntrul lor pentru dreptul suprem de a fi auziți: „Cânţi în mintea ta/ Alergi în mintea ta /Dansezi în mintea ta/ Aluneci în mintea ta/ Înoţi în mintea ta”. Asistăm la dezintegrarea unor potențiali oameni, la implozia lor și, metaforic vorbind, la transformarea din stele în găuri negre. – Andrei Măjeri, regizor

Spectacolul propune un univers expozitiv, un catwalk pe care acești pseudo-eroi epuizați își defilează reprizele de trăit (compuse din multă cruzime, rușine, umilință și presiune). Publicul este martor direct al unei sublimări de-o intimitate sfâșietoare.

Atmosfera este una susținută de proiecții și ilustrație muzicală, la fel care în marile show-uri de modă. Civilizația spectacolului este creditată la maximum. Bineînțeles, toate acestea sunt doar curse pentru fragilele carcase ale celor patru: „Corpuri îngheţate într-o mişcare repetitivă, mecanică, automată”. ”

Textul piesei a fost tradus în limba română de Eugen Jebeleanu.

Premiera spectacolului „Pulverizare” va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19:00. Spectacolul deschide cea de a VII-a ediție a Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe, care a susținut crearea acestui proiect.

Foto: Pulverizare – facebook

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.