pulzArt, prilej de city break cultural la Sfântu Gheorghe
https://www.ziarulmetropolis.ro/pulzart-prilej-de-city-break-cultural-la-sfantu-gheorghe/

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu şi-au făcut încă planuri pentru weekend să îşi facă spontan o bucurie. Frumuseţea locului şi a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă şansa iubitorilor de artă şi frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendinţele în diferite domenii artistice şi ce îndrăgeşte publicul de afară. 

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2019

Un concert surprinzător prin combinația de jazz și muzică electronică este chiar cel din deschidere, susținut de Ishmael Ensemble, o trupă britanică foarte cunoscută tinerilor londonezi care se va afla față în față cu publicul de la noi, chiar în prima zi pulzArt.

Următoarele seri din festival vor vibra, de asemenea, de combinații surprinzătoare de genuri muzicale, prin prezența pe scenele de la pulzArt a altor artiști internaționali precum grupul muzical francez Cédric Hanriot Trio, care combină curente jazz, pop și groove, explorând în mod ludic teme internaționale faimoase preluate din popul lui Katy Perry și rock-ul Nirvana, , sau Alexandre Kordzaia, cunoscut drept “Kordz, care va crea momente muzicale unice alături de alți zece artiști locali cu instrumente de corzi, în seara de închidere a celei de-a șaptea ediții de pulzArt.

Pe lângă muzică, la pulzArt vine în întâmpinarea publicului cu spectacole de teatru, expoziții de artă fotografică, proiecții de film, teatru de păpuși și multe alte surprize pentru toate gusturile, care merită și trebuie văzute. Detalii și informații suplimentare privind artiștii invitați și întregul program al festivalului sunt disponibile pe site-ul www.pulzart.ro

Cei interesați își pot achiziționa biletele, al căror preț este între 20 și 30 de lei, online, de pe site-ul www.biletmaster.ro .

Foto: pulzArt – facebook

 

 

 

 

31
/05
/22

Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă. Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.

11
/05
/22

Ajuns la a 9-a ediție, Art Safari va expune lucrări de artă valoroase de Picasso, Dali, dar și artă de patrimoniu semnată de Theodor Aman. Tot în cadrul acestei ediții, publicul va avea șansa să vadă o expoziție dedicată artistului-fenomen de secol XX și creator al primelor construcții moderniste din Bucureștiul interbelic - Marcel Iancu. De asemenea, expoziția celebrei fotografe Barbara Klemm va dezvălui fotografii-document cu Germania de Vest și de Est înainte de unificare, dar și cu România comunistă, iar unul dintre starurile artei românești contemporane, Irina Dragomir, va avea propria expoziție la Art Safari.