Puțină umbră pe verandă
https://www.ziarulmetropolis.ro/putina-umbra-pe-veranda/

Rulează în cinematografe filmul artistic „Copacul vrajbei noastre”, regizat de H.G. Sigurosson. O peliculă islandeză, ciudată, crudă şi comică.

Un articol de Andrei Crăciun|10 august 2018

Vară islandeză. Necazuri între vecini cu privire la un copac care lasă umbră pe veranda unui cetățan.

În spatele acestei întâmplări mici se ascund dramele cele mari de care – iată – nici măcar islandezii nu sunt scutiți.

Dincolo de calitățile artistice ale peliculei, pe care le veți cântări dumneavoastră singuri în sala cinematografului (e un film îngrozitor despre singurătate, până la urmă), aș vrea să vă supun atenției alte aspecte.

Aspect 1. În filmul Copacul vrajbei noastre veți vedea că există vară chiar și în Islanda, vară în toată puterea cuvântului, vară dătătoare de speranță, în care se poate dormi chiar la cort în mijlocul naturii.

Aspect 2. Cum arată o ședință de bloc în Islanda. Cum arată locatarii și cum pun ei problema când e cazul să fie schimbată o țeavă de scurgere, de exemplu.

Aspect 3. Cum arată personalul unei grădinițe islandeze și cum aruncă o doamnă, la nervi, într-o altă doamnă cu rahatul unui câine. Cum îl strânge înainte conform la punguță. În general, v-aș ruga să fiți atenți la animalele din acest film și la relația islandezilor cu animalele.

Aspect 4. Cum își petrec bărbații islandezi în pragul pensiei timpul liber. Atenție! Ei nu sunt filmați la cârciumă, ei nu sunt filmați dând o tablă cu tricourile sulemenite peste burdihan. Niciun islandez prezent în film nu prezintă obezitate morbidă.

Aspect 5. Cum arată problema pornografiei în cadrul relațiilor de cuplu, din timpuri mai vechi până în zilele noastre islandeze.

Acestea fiind spuse, ceea ce putem constata este că filmul românesc – îndeobște tot tragicomedie – e mai puțin întunecat și cu siguranță superior ca umor (islandezii nici ciorbă nu mănâncă, fac picnic).

Totodată, când te uiți la această peliculă (care doare ca un cuțit înfipt de aproape în inimă) de la noi din lumea a treia, îți vine să sapi o groapă în adâncul pământului și să nu mai ieși de acolo niciodată.

Suntem departe rău.

Copacul vrajbei noastre, film care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneția, intră în cinematografele din România din 10 august 2018.

08
/01
/16

Lansarea Programului „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi“ va avea loc marți, 12 ianuarie 2016, de la ora 12, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București). În cadrul evenimentului, vor fi proiectate fragmente din documentarul Brâncuși realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

07
/01
/16

Unul dintre cele mai bune filme ale lui Mircea Daneliuc şi ale cinematografiei române a anilor `80, „Iacob” îşi păstrează nealterată forţa de a reda fără menajamente viaţa dură a unei comunităţi de oameni simpli, printr-un realism care capătă, în final, şi valenţe alegorice. 

07
/01
/16

CRONICĂ DE FILM Nu e mai nimic revelator în povestea americană de succes a unei femei care, pornind de jos, răzbate într-o lume a afacerilor dominată de bărbaţi. David O. Russell scapă totuşi „Joy” de capcanele melodramei de manual, învelind-o într-un ambalaj colorat şi relativ atrăgător.

07
/01
/16

Sâmbăta, de la ora 21.00, TVR 1 şi TVR HD difuzează câte două episoade din cea de-a patra serie a premiatului serial ce reconstituie atmosfera din lumea publicitarilor newyorkezi de mare influenţă din anii ’60. Primele două episoade – pe 9 ianuarie

07
/01
/16

Actrița de teatru și film Ioana Bulcă împlineşte astăzi 80 de ani! Prima sa apariție pe marele ecran a fost cea din filmul ''La Moara cu noroc'' (regia Victor Iliu, 1956), în rolul Anei, iar ultima în filmul lui Nae Caranfil ''Restul e tăcere'' (2007), cu rolul Aristizza Romanescu.

06
/01
/16

Daniel Craig, protagonistul filmelor din seria "James Bond", are o apariţie episodică în noul film din franciza "Războiul stelelor", intitulat "Star Wars: Trezirea Forţei", în care starul britanic interpretează rolul unui soldat din Infanteria stelară care rosteşte patru replici în acestă peliculă.

05
/01
/16

În weekend-ul dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar, șase dintre producțiile propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Union din București.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

30
/12
/15

Scris şi regizat de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, „Felicia, înainte de toate” (2009) este un film de război. Un război al replicilor, în care dialogul dintre cele două personaje centrale – fiică și mamă - scoate la suprafaţă, treptat, răni adânci din trecut, încă nevindecate.

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.