Quartet: spectacolul din vremea înțelepciunii
https://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

La Teatrelli, se joacă „Quartet”, de Ronald Harwood, în regia lui Dan Tudor. Patru actori ajunşi la o etate, cum se spune, venerabilă, Adela Mărculescu, Florina Cercel, Costel Constantin, Damian Crâşmaru, întregesc un spectacol de antologie.

Un articol de Andrei Crăciun|10 martie 2014

La Teatrelli, în București, se joacă „Quartet”, de Ronald Harwood, în regia lui Dan Tudor. Patru actori ajunși la o etate, cum se spune, venerabilă, Adela Mărculescu, Florina Cercel, Costel Constantin, Damian Crâșmaru, întregesc un spectacol de antologie.

Întâi, textul. Ronald Harwood s-a născut în Africa de Sud, înainte de Al Doilea Război Mondial, când Imperiul Britanic încă nu-și pierduse gloria. Și-a desăvârșit dramaturgia acolo unde dramaturgia a atins perfecțiunea, la Londra, în Anglia.

El, Harwood, născut Horowitz, evreu, autor cu un ascuțit simț al epocii și al angajării omului în istorie, este cel care a scris „Pianistul”, din care Roman Polanski a făcut unul dintre cele mai frumoase filme, dacă avem dreptul la acest adjectiv, despre Holocaust. Harwood trăiește, n-a murit. El este prodigios, deci harnic, a fost generos cu talentul său, are umorul negru, textele sale au fost scrise pe muzica secolului – sunt înnobilate de risipire și de nostalgie.

Ultimul Rigoletto

Pe de-o parte, din toată opera sa răzbate ideea că muzica ne va salva sufletele. Pe de altă parte, Harwood insistă că această mântuire prin muzică este, cumva, religioasă: trebuie să crezi că muzica te poate salva, trebuie să fii curajos în credința ta, nu există alt drum, se poate așa și numai așa.

În „Quartet”, patru mari artiști de Operă ajung într-un azil. Aici vor pregăti, în cinstea zilei lui Verdi, o ultimă reprezentație din „Rigoletto” pentru colegii lor din casa de bătrâni.

Quartet la Teatrelli fotografiat de Simion Buia-5925

Florina Cercel (stânga) și Adela Mărculescu sunt personajele feminine din Quartet

Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani.

Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.

Matricea

Există însă oameni pentru care schimbul acesta prezent-trecut este, mai mult decât pentru ceilalți, inacceptabil. Ei sunt cei care au trăit dăruindu-se unui public. Pentru ei, singurătatea de după căderea cortinei seamănă – ca să folosesc o metaforă la care s-a gândit și o scriitoare care s-a întâmplat să moară schizofrenică și tânără – cu acei fluturi atrași, fără recurs, de haloul lămpii aprinse într-o noapte fără altă lumină.

Am treizeci de ani. Nu știu nici măcar cum doare când ai reumatism. Dar invoc în apărarea poziției mele argumentul că mi-am petrecut ultima vacanță de vară ascultând, înregistrând pe reportofon, viața unui nonagenar, fost regizor, care m-a ales pentru a-i scrie primul și ultimul volum. Dacă ați citit „Tristano murind” de Antonio Tabucchi m-ați putea înțelege.

Ascultându-l pe regizor, care nu insista să-i spunem „Maestre”, dar nici nu se ofensa dacă îi dădeam respectul, povestindu-mi retragerile successive din tranșeele vieții până aproape de sfârșit, când din el, care fusese un om atât de mare, nu mai rămăsese decât un spiriduș căruia îi plăcea să vadă, să asculte și să îi înțeleagă pe cei din diverse încăperi, întotdeauna mai tineri decât el, cred că am priceput câte ceva.

Cei patru din „Quartet” își trăiesc bătrânețea în forme diferite, dar clasice. Harwood își țese matricea ca pe o pânză de păianjen în care nu puțini seniori se vor recunoaște. O femeie a luat-o, oarecum, razna, un bărbat e excesiv de libidinos, un altul încearcă să se comporte așa cum e comun acceptat că ar trebui să se comporte cineva în anii dumnealui, o altă femeie refuză să mai cânte – neîmpăcată vreodată cu ideea că a trebuit cândva să renunțe.

Quartet la Teatrelli fotografiat de Simion Buia-5716

Florina Cercel și Costel Constantin

Harwood scrie despre această vârstă cu delicatețe, cu sensibilitate, cu dragoste, cu ironie, cu inteligență și cu curaj: nu îi e frică să arate că bătrânii din „Quartet”-ul său se gândesc încă la sex, și nu doar din singurătate și frică de moarte, ci din dorință, ca niște bieți prizonieri fără scăpare ai unor trupuri neputincioase, deci nedrepte, lemne ude care nu se mai pot aprinde, deși ideea focului nu s-a stins.

Acolo

Îmi place să mă uit, în fiecare sală, la cei care vin la teatru. „Quartet” a avut publicul cel mai omogen: era duminică seară, femei respectabile traversau încăperea la brațul bărbaților lor respectabili; acolo nu erau preponderent tineri, erau oameni care își trăiseră războaiele, semnaseră păci sau doar armistiții, își puseseră costume și rochii de gală, erau acolo domni purtându-și îngrijit părul de un gri intens, erau acolo doamne care nu îndrăzneau să renunțe la cochetărie. Am făcut mai mult decât să îi privesc: curios, i-am și ascultat îndelung. Au râs la „Quartet”, râsul lor avea ceva amar și, uneori, era dureros.

Citiți și: Quartet – un cvartet de actori renumiți, pe scena de la Teatrelli

Oamenii au diverse vârste ale sufletului și – așa cum știm de la un autor de distopii din prima jumătate a secolului trecut – la cincizeci de ani fiecare ajunge să aibă fața pe care o merită.

Regia n-a cunoscut greșeli, scenografia și costumele au fost apreciate, iar despre jocul unor actori atât de experimentați și – să nu ne ferim de epitet – de mari, ce să consemnezi? Rolurile i-au ajutat pe Adela Mărculescu și Damian Crâșmaru să culeagă mai multe zâmbete, deci aplauze, însă toți cei patru au fost pe scena aceasta din inimă, trăindu-și personajele ca pe niște destine. „Quartet” e o piesă, mai ales, necesară: unii își vor lua de aici îndrăzneala de a se privi așa cum sunt. Poate că e de-ajuns asta.

Foto din spectacolul Quartet: Simion Buia (Actorii și fotograful)

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.