„Quartet” – un cvartet de actori renumiți, pe scena de la Teatrelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-un-cvartet-de-actori-renumiti-pe-scena-de-la-teatrelli/

Adela Mărculescu, Florina Cercel, Costel Constantin şi Damian Crâşmaru joacă în spectacolul ,,Quartet”, care are premiera pe 2 martie la Teatrelli.

Un articol de Ziarul Metropolis|28 februarie 2014

 Spectacolul ,,Quartet”, de Ronald Harwood, în regia lui Dan Tudor, are premiera duminică, 2 martie, de la ora 20.00, la Teatrelli (Piața Alexandru Lahovari nr. 7). Patru foști mari cântăreți de operă sunt jucați de patru actuali mari actori: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Costel Constantin, Damian Crâșmaru. Ne-am întâlnit cu ei ieri la prânz, la sfârșitul repetițiilor, ca să ne povestească despre un text inteligent și o distribuție onorantă.

Damian Crâșmaru: „Meseriei ăsteia, nimeni nu i-a dat de cap”

„Personajul meu stă alături de alte personaje – niște foste mari personalități artistice – care aruncă ultimul strigăt de moarte. Și vor muri, pentru că și artiștii sunt făcuți din carne și oase. Piesa este melodramatică (melodrama este regina tuturor genurilor) și sperăm să sensibilizăm publicul pentru că eu socotesc că actorii sunt fluturii lui Dumnezeu și că n-ar trebui să moară niciodată. E o pretenție care nu va fi niciodată realizată, dar așa mi-a plăcut să trăiesc și așa am să mor.

Vreau să vă spun ceva: meseriei ăsteia, nimeni nu i-a dat de cap. Din pricina asta nici n-a murit și nu va muri niciodată.”

Adela Mărculescu: „Uitați-vă la mine, ăla e momentul de comedie”

(despre personaj) „Sunt total dusă, mă cheamă Cissy. (râde) Mi-e foarte drag rolul; mi-e frică, întotdeauna mi-e frică, dar mi-e drag. Să dea Dumnezeu să fie un succes, că ne dorim toți.

Pe scenă are loc ,,o luptă” pentru gloria artistică. ,,Dacă se adună patru foști mari cântăreți de operă, e și normal să se întâmple așa ceva, nu? Se întâmplă și în zilele noastre. Uite, mă uit la Crâșmaru și mă sperii. ” (râde) ,,Fiecare are ideea lui, fiecare are părerea lui; toate sunt bune și celălalt nu acceptă. Apoi mai avem și dirijorul, regizorul, care vede totul din afară. Uneori noi mai ricanăm, zicem «nu!», «dar dacă?». Permanent este «dar dacă?»; se repetă, se repetă, dar – în final – tot trebuie să ieșim pe scenă și tot trebuie să facem într-un anume fel.”

Florina Cercel: „Piesa este un omagiu adus marilor actori”

„Când am citit piesa, m-am gândit cu groază că trebuie să joc așa ceva. Glumesc. Mi-a plăcut foarte mult pentru că este un omagiu adus marilor actori, marilor artiști, și cred că societatea românească are nevoie în mod special de acest lucru: să li se aducă aminte, mai ales generației tinere, că în spate au mari artiști.

O replică preferată? «Nimic nu-mi doresc mai mult decât să pot cânta ca odinioară.»”

Quartet la Teatrelli fotografiat de Simion Buia-5796

Costel Constantin, Adela Mărculescu şi Damian Crâşmaru, în spectacolul Quartet
Foto: Simion Buia (www.actoriisifotograful.ro), pentru Ziarul Metropolis

Costel Constantin: „Se scriu rar texte atât de emoționante și de inteligente”

„Textul este superb! Este de un autor pe care l-am mai jucat și îl apreciez foarte mult – unul dintre importanții dramaturgi britanici contemporani. În zilele noastre, se scriu rar texte atât de emoționante și de inteligente. E un umor puțin negru, dar inteligent. E o șansă mare; în primul rând textul, apoi faptul că joc într-o garnitură selectă. E un regal să joci într-o asemenea companie, sub regia lui Dan Tudor, cu care am mai lucrat și care e foarte talentat.

Personajul pe care îl joc are aproape aceeași vârstă cu mine. Ne desparte numai faptul că el cântă și eu vorbesc. Deci e dintr-o familie care mi-e foarte apropiată. Nu pot să zic că e ușor – nimic nu e așa în meseria noastră -, dar e frumos și-atunci greutatea nu se mai simte.”

Foto Quartet: Ziarul Metropolis

08
/02
/15

Luni, 9 februarie, de la ora 20.10, TVR 2 prezintă spectacolul „Nunta” de A. P. Cehov, în regia lui Beatrice (Bleonţ) Rancea, un spectacol din Arhiva de Aur TVR.

08
/02
/15

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

08
/02
/15

Ovidiu-Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu, Victor Rebengiuc. Mari actori ce recomandă filmele din Seria „Duminica filmului românesc”. Puteţi urmări „Dreptate în lanţuri” „Ion: blestemul pământului şi „Tandreţea lăcustelor”, duminică, 8 februarie, la TVR2.

07
/02
/15

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro, că este pregătită să joace într-un film turnat în limba lui Molière

07
/02
/15

Lungmetrajul "Aferim", de Radu Jude, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Berlin, se numără printre cele nouă filme pe care prestigioasa revistă americană IndieWire le recomandă la evenimentul cinematografic din capitala Germaniei.

07
/02
/15

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris și regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susține ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relație maladivă între un toboșar de jazz ambițios și un profesor despotic.

06
/02
/15

Palatul Parlamentului, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi bisericile vechi se numără printre locurile care ar trebui vizitate în Bucureşti, potrivit unor recomandări făcute de revista americană National Geographic Traveler.

06
/02
/15

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în „Ascensiunea lui Jupiter”, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

06
/02
/15

Corul de Copii Radio împlineşte în 2015 nu mai puţin de 70 de ani de existenţă şi este la fel de plin de prospeţime, de virtuozitate, de spontaneitate şi veselie. Generaţii şi generaţii de copii au descoperit aici frumuseţea cântului şi a jocului, au primit o educaţie muzicală folositoare pe tot parcursul vieţii, au învăţat disciplina necesară actului artistic de înaltă ţinută şi au încântat apoi, la spectacole, mii de spectatori de toate vârstele.

06
/02
/15

Luni, 9 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38, Bucureşti), Matei Vişniec va răspunde întrebărilor cititorilor, bloggerilor şi presei pornind de la volumul „Negustorul de începuturi de roman”, apărut la Editura Cartea Românească şi cîştigător al Premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading.