Queen lansează o… votcă în onoarea lui Freddie Mercury
https://www.ziarulmetropolis.ro/queen-lanseaza-o-votca-in-onoarea-lui-freddie-mercury/

Trupa rock britanică Queen va lansa un brand de votcă la 40 de ani de la lansarea cântecului „Killer Queen”, în 1974, dar şi ca un tribut adus lui Freddie Mercury, un fan la acestei băuturi.

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2014

Chitaristul Brian May a vizitat recent fabrica Stoli din Riga, Letonia, unde va fi produsă votca marca „Killer Queen„, pentru a superviza lucrul la noua băutură şi a descris locul ca fiind „fabrica de ciocolată Willy Wonka pentru adulţi”, potrivit contactmusic.com.

May a declarat că votca „Killer Queen” este un omagiu potrivit pentru regretatul solist al trupei, Freddie Mercury, despre care a spus: „Freddie iubea votca, obişnuia să ţină mereu la îndemână, în turnee, votcă la rece. «Killer Queen» este omagiul perfect”.

Votca „Killer Queen”, care este şi numele celui mai recent parfum lansat de cântăreaţa americană Katy Perry, este „distilată de şapte ori folosind un proces vechi şi ingenios de filtrare, utilizând nisip de cuarţ şi cărbune de mesteacăn, cu un proces unic de filtrare în ultima fază”, potrivit chitaristului trupei Queen.

Băutura va fi produsă în ediţie limitată şi va fi disponibilă în anumite magazine din Marea Britanie începând cu 17 septembrie.

În vara acestui an, trupa Queen a susţinut un turneu american, avându-l ca solist pe Adam Lambert, ocupantul locului al doilea în finala emisiunii-concurs „American Idol” din anul 2009.

Queen a lansat 15 albume până la destrămarea sa, în 1991, după decesul lui Freddie Mercury, din cauza maladiei SIDA, pe 24 noiembrie 1991, la vârsta de 45 de ani.

Piese ca „Bohemian Rhapsody” şi „Don’t Stop Me Now”, compuse de Mercury, au intrat în panteonul rockului şi o nouă generaţie de artişti, printre care Lady Gaga, Robbie Williams, Foo Fighters şi Muse, revendică influenţa trupei Queen.

Concertele în care Freddie Mercury cânta „We Are The Champions”, „Killer Queen”, „Crazy Little Thing Called Love” sunt considerate momente de antologie pentru muzica rock, iar „We Will Rock You”, comedia muzicală lansată în 2002, pe baza hiturilor trupei, a fost pusă în scenă în lumea întreagă şi se joacă încă în teatrele londoneze.

Foto: Killer Queen – facebook

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.