Radiografia societății românești, la Astra Film Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/radiografia-societatii-romanesti-la-astra-film-sibiu/

Cea de-a XXI-a ediţie a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 şi 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezintă o selecţie a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români şi străini, reprezentând o radiografie a societăţii româneşti din perioada comunistă până în prezent. Filmele abordează subiecte sensibile actuale şi episoade istorice controversate.

Un articol de Petre Ivan|15 septembrie 2014

Efectele migrației, istoria comunităților etnice din România, povești inedite despre oameni deosebiți; sunt subiecte transpuse pe marele ecran sub formă de documentare observaționale, filme de autor, eseuri sau producții de televiziune – Astra Film Sibiu

La finalul proiecțiilor, subiectele sunt discutate în sala de cinema, iar publicul interacționează direct cu autorii, producătorii sau chiar cu personajele filmului.

În premieră la AFF!

În premieră absolută la AFF 2014 va fi proiectat documentarul Alyiah DaDa (regia: Oana Giurgiu), care prezintă soarta comunității de evrei din România pe o perioadă de 100 de ani. Cum a câștigat Ceaușescu un miliard de mărci din vânzarea în secret a 246.000 de etnici germani?, aflaţi din Pașaport de Germania (regia: Răzvan Georgescu), o producție HBO, de asemenea, în premieră absolută la Sibiu.

ALIYAH DADA

ALIYAH DADA

Waiting for August (regia: Teodora Ana Mihai) urmărește cotidianul a 7 copii din Bacău care trăiesc singuri, mama lor coordonându-i prin skype și telefon din Italia, unde se află la muncă. Filmul a luat Marele Premiu la Hot Docs 2014 din Toronto și la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și este prezentat în premieră în România la AFF.

Rezoluții 2014, premieră absolută, (regia: Mihai Cristian Tranca) surprinde frământările unui tânăr antreprenor care încearcă să-și mențină afacerea într-un moment de cotitură.

Realități de azi… – Astra Film Sibiu

Les Fleurs de l’ombre (regia: Olivier Magis) intră în culisele unui concurs de frumusețe dedicat femeilor nevăzătoare din România, organizat în fiecare an la Brăila.

Cum este promovată literatura în România postmodernă?, aflaţi din documentarul CDPL Story (regia: Vlad Rotaru). Breadtime (regia: Bjorn Reinhardt) este o colecție de portrete ale bătrânilor din Roșia Montană.

LES FLEURS DE L'OMBRE

LES FLEURS DE L’OMBRE

Majoritatea activităților lucrative pe timp de noapte, în Londra, sunt desfășurate de migranți vulnerabili și predispuși la abuzuri și neglijență; subiectul este reflectat în documentarul Invisible Lives: Romanian night workers in London (regia: Timothy Marrinan).

Our Currency is Information (regia: Marek Tuszynski) prezintă metode de investigare a corupției si crimei organizate prin prisma lui Paul Radu, fondatorul Centrului Român de Jurnalism pentru Investigații.

…și de ieri! – Astra Film Sibiu

Experimentul București (regia: Tom Wilson) amestecă teorii conspiraționale ale comunismului despre tehnici de manipulare prin frecvență vibratorie, o poveste de dragoste nimicită de acest experiment și reeducarea prin tortură de la Pitești.

Pădurea (regia: Sinisa Dragin), premiat la Visions du reel și Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, spune povestea unui tablou dăruit de statul român în 1947 liderului iugoslav Tito, care câțiva ani mai târziu a fost parte a unei afaceri de spionaj care ar fi putut afecta serios relațiile dintre cele două state.

Revision (regia: Philip Scheffner) reconstituie cazul neelucidat a doi români împușcați întâmplător în 1992 la granița cu Germania, într-o perioadă în care numărul mare al imigranților români ilegali din țările occidentale ale Europei stârnea reacții violente din partea extremiștilor rasiști.

Cum acționa Securitatea în anii ’70 și ’80 pentru a controla, supraveghea și, în unele cazuri, pentru a reprima cetățenii României?. ”M-au urmărit pentru că mă duceam la Biblioteca Americană și luam discuri pentru clubul de jazz, așa că mi-au deschis dosar de urmărire ca posibil spion al americanilor”, depune mărturie un fost deținut politic în filmul Supravegheat de Securitate (regia: Nicolae Mărgineanu).

Astra Film Festival 2014, Festivalul Internațional de Cinema de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM Astra și Fundația Astra Film.

Foto: Astra Film Sibiu – faacebook

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.