Radu Afrim, la Profesioniştii – sâmbătă, 25 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-la-profesionistii-sambata-25-ianuarie/

Invitatul Eugeniei Vodă la ediţia Profesioniştilor de sâmbătă, 25 ianuarie, va fi un personaj cu totul special: regizorul de teatru Radu Afrim. Foarte iubit în special de publicul tânăr şi cunoscut pentru spectacolele sale originale, nonconformiste, provocatoare, Radu Afrim a reuşit să aducă „underground-ul” la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|23 ianuarie 2014

Invitatul Eugeniei Vodă la ediţia Profesioniştilor de sâmbătă, 25 ianuarie, va fi un personaj cu totul special: regizorul de teatru Radu Afrim. Foarte iubit în special de publicul tânăr şi cunoscut pentru spectacolele sale originale, nonconformiste, provocatoare, Radu Afrim a reuşit să aducă „underground-ul” la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Emisiunea poate fi urmărită atât la TVR 1, cât şi pe platforma online tvrplus.ro, de la ora 23.00.

„Pariul acestei ediţii e acela de a descifra resorturile biografice ale unei sensibilităţi artistice excepţionale: un om plecat din orăşelul transilvan Beclean şi ajuns unul dintre cei mai sofisticaţi regizori europeni”, spune Eugenia Vodă.

Realizatoarea mai declară că şi-a conceput emisiunea ca pe „un continuu balans între nebunia Vieţii şi nebunia Teatrului, între scenariul unei biografii uneori senzaţionale şi scenariul unei cariere exemplare!”.

Radu Afrim

Radu Afrim a absolvit secţia regie a Facultăţii de Teatru şi Facultatea de Litere – română-franceză din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai

Printre spectacolele montate de el se numără: No Mom`s Land, la Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti, De ce fierbe copilul în mămăligă, E doar Sfârşitul lumii – la Teatrul Odeon din Bucureşti, Trei surori sau Alge-Bernarda’s house remix la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe.

Tot de numele lui Radu Afrim se leagă şi piesele: Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele, pusă în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Plaja, Adam Geist, Omul Pernă, toate trei la Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Inimi cicatrizate la Teatrul de Stat Constanţa, Jocul de-a vacanţa la Teatrul Municipal Baia Mare.

Radu Afrim

Emisiunea Profesioniştii, realizată de Eugenia Vodă, a fost distinsă cu numeroase premii, printre care „Premiul Clubului Român de Presă” pentru cel mai bun talk-show, „Premiul criticii” pentru cea mai bună emisiune de televiziune, dar şi premiul APTR pentru talk-show.

Foto cu Radu Afrim şi Eugenia Vodă – TVR

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.