Radu Afrim pune Hoţi în Arenă, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-pune-hoti-in-arena-la-tnb/

Pentru cea de-a treia lui colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, regizorul Radu Afrim a ales piesa Hoţi, aparţinând scriitoarei Dea Loher, unul dintre cele mai în vogă nume din dramaturgia europeană actuală. Este cea de-a treia întâlnire a incitantului regizor cu dramaturgia lui Dea Loher, după „Adam Geist” şi „Piaţa Roosevelt”.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2014

Pentru cea de-a treia lui colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, regizorul Radu Afrim a ales piesa „Hoţi“, aparţinând scriitoarei Dea Loher, unul dintre cele mai în vogă nume din dramaturgia europeană actuală. Este cea de-a treia întâlnire a incitantului regizor cu dramaturgia lui Dea Loher, după  „Adam Geist” și „Piaţa Roosevelt”.

„Hoţi“ este şi primul spectacol de la Sala Studio, revenită de curând în circuitul teatral, în care foloseşte spaţiul de tip Arenă, formulă cu care publicul nu s-a mai putut întâlni în această sală de peste trei decenii.

Lumea imaginată de Dea Loher este o lume a personajelor afectate de sensibilitate, a oamenilor fragili care se strecoară prin propria existenţă, temători și prevăzători, ca și cum viaţa asta nu le-ar aparține sau n-ar avea dreptul s-o trăiască. Ca niște hoți.

Textele lui Dea Loher, traduse în peste 30 de limbi şi montate pe cele mai importante scene din Berlin și München, dar și în Franța, Marea Britanie, Grecia, Danemarca, Polonia, Finlanda, au fost încununate de  numeroase distincţii şi premii între care: Bertold Brecht Preis (2006) și prestigiosul Berliner Literaturpreis (2009).

Radu Afrim

Dea Loher, una dintre cele mai spectaculoase şi mai durabile cariere din teatrul german contemporan

Distribuţia alătură nume cunoscute din generaţia de mijloc a teatrului  şi tineri aflaţi la prima colaborare cu TNB:  Marius Manole, Aida Avieriței, Liliana Ghiță, Mihai Călin, Medeea Marinescu, Cornel Scripcaru, Ana Ciontea, Claudiu Bleonţ, Diana Roman, Irina Antonie, Natalia Călin, Conrad Mericoffer, Diana Dumbravă.

Scenografia spectacolului este creaţia Andreei Săndulescu, iar muzica îi aparţine lui Vlaicu Golcea.

Citiţi şi Radu Afrim: „Sunt un fel de OZN care a trecut Carpaţii şi a venit la Bucureşti“

Premiera noului spectacol pus în scenă de regizorul Radu Afrim va avea loc în curând. Biletele pentru spectacolele din 1, 2, 4 şi 5 februarie s-au pus deja în vânzare la Casa de bilete a TNB.

Foto cu Radu Afrim şi Dea Loher – facebook şi wikipedia

04
/10
/15

Un grup de artiști din domenii diferite vă prezintă lansarea EXOD 2.0 #jocdesocietate – o instalație performativ-documentară despre situația mamelor românce plecate la muncă în Italia.

03
/10
/15

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România organizează duminică, 4 octombrie 2015, la Sala Mică a Ateneului Român, începând cu ora 18, cea de-a V-a ediție a Galei Premiilor UNIMIR. Evenimentul ce are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii premiază valori confirmate din mediul cultural românesc.

02
/10
/15

“Pân’ la rai”, un proiect de excelență, aplaudat pe scene prestigioase și inclus pe coloana sonoră a unui film internațional aspirant la Oscar, va fi prezentat, în ediție excepțională, pe scena Teatrului Odeon din București, vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.

02
/10
/15

După o primă ediție primită cu entuziasm atât de iubitorii de muzică clasică, cât și de critici, primul proiect de talie internațională din România ce aduce un omagiu excepționalei pianiste de origine română Clara Haskil, Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil (FICH) continuă și în acest an la Sibiu, între 26 octombrie și 2 noiembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii.

02
/10
/15

Azi începe ediția a cincea a Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe, eveniment ce durează 10 zile: peste 30 de spectacole de teatru independent în peste 10 spații de teatru independent din București, la TNB, Odeon sau Centrul Dansului. 

02
/10
/15

A 10-a ediție Anim'est se deschide oficial astăzi, la Cinema Studio, de la 20.00. Sunteți invitați să vizionați docu-drama Muntele Magic, în regia Ancăi Damian, precedată de un recital extraordinar susținut de Alexander Bălănescu.

02
/10
/15

Frumoasă, răsfățată și bogată, Marthe Richer își împărțea timpul între frecventarea saloanelor epocii, terenul de sport și cel de aviație aviație, în Parisul din vremea Belle Époque. Crezând că-și poate salva frații, acceptă să devină spion dublu după moartea pe front a soțului său, în Primul Război Mondial.

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

Între 12 și 18 octombrie, pentru o săptămână întreagă, creativitatea românească devine personaj principal în viaţa Bucureștiului. Cei mai influenți lideri ai industriilor creative din România și Europa de Est întâlnesc antreprenorii inovatori și publicul curios la prima ediție Creative Est.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.