Radu Afrim: „Sunt un fel de OZN care a trecut Carpaţii şi a venit la Bucureşti“
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-sunt-un-fel-de-ozn-care-a-trecut-carpatii-si-a-venit-la-bucuresti/

Eugenia Vodă a aflat la „Profesioniştii“ povestea comandantului de grupă subversiv, cu şnur roşu, devenit între timp adultul-copil care spune că nu se va căsători niciodată, care are doi „copii“, pe câinii Kate şi Bush şi care i-a adus pe scenă pe Dumnezeu şi pe diavol.

Un articol de Dan Boicea|26 ianuarie 2014

Eugenia Vodă a aflat în emisiunea „Profesioniştii“, de pe TVR 1, povestea comandantului de grupă subversiv, cu şnur roşu, care râdea tot timpul la ore până era dat afară din clasă, devenit între timp adultul-copil, care spune că nu se va căsători niciodată, care are doi „copii“, pe câinii Kate şi Bush, la care se întoarce mereu acasă, la Beclean. Radu Afrim a ajuns pentru prima dată la Bucureşti la Spitalul Fundeni, pentru a-şi vizita sora bolnavă de cancer, într-o zi de vară, când nu se gândea la moarte. Apoi a rămas singur, la doar 15 ani, iar sora lui blondă, solară, a murit la doar 18 ani. Radu Afrim, regizorul respectat, curajos, care i-a adus pe Dumnezeu şi pe diavol pe scenă, a vorbit despre momentele triste din viaţă şi despre marile ţinte pe care le urmăreşte în arta lui.

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Radu Afrim, în emisiunea Profesioniştii, care poate fi văzută integral online, pe TVR +

● Am construit foarte multe lumi fictive, paralele. Cred că în viaţa personală n-am construit foarte mult. Am lucrat ca un fel de şef de şantier care funcţionează bine, pe un şantier al ficţiunii. Am fost şef de şantier, deşi vreau să fiu un artist. Aş vrea să visez non-stop, dar nu pot.

● Eşecul ar fi fost dacă nu aş fi făcut spectacole underground la Teatrul Naţional. Şi s-a scris că am făcut cel mai underground spectacol din Bucureşti, la TNB, cu „Năpasta“. Cred lucrul ăsta.

● Dacă simt că nu pot fi cel de acum zece ani de la Green Hours chiar şi la TNB, renunţ, chiar în timpul repetiţiilor. Am renunţat o singură dată, la Teatrul Odeon, când mi se părea că actorul din rolul principal nu e amuzant, că nu e interesant şi că mă plictiseşte. Şi atunci am preferat să spun că m-am îmbolnăvit, şi chiar m-am şi îmbolnăvit a doua zi, am făcut o gripă.

● Toată lumea se aşteaptă să spun că atunci când suferi şi cauţi atunci creezi mai bine şi atunci îţi iese capodopera. Atunci când sunt îndrăgostit lucrez bine pentru că îmi găsesc echilibrul şi mă întorc acasă… Dar eu am lucrat bine întotdeauna, scuzaţi-mi modestia.

● Arta trebuie să meargă în plex, trebuie să meargă în zone pe care noi nu ştim că le avem, deşi le avem în noi.

● Sunt două categorii. Cei care au de mici foarte multe case, moşteniri, şi o duc foarte bine, şi ceilalţi, care plătesc toată viaţa un credit la Bancă pentru o garsonieră. Asta e România la ora actuală. Eu nu fac parte din nicio categorie, pentru că nu am vrut să-mi cumpăr ceva în Bucureşti. Mi-e teamă de un viitor foarte incert şi nici nu am avut vreo moştenire. Am văzut oameni nenorociţi de credite, chiar în teatru, oameni care plătesc şi nu ştiu cum să se descurce, care sunt nevoiţi să joace şi câte două spectacole pe seară, până la epuizare, ca să câştige şi de la patron, şi de la stat şi asta dăunează, oarecum, creaţiei.

Radu Afrim Foto Adi Bulboaca

Citiţi şi: INTERVIU Radu Afrim: „Brâncuşi n-ar fi existat dacă n-ar fi plecat din România“

● Nu-mi place să depind de bani. N-am făcut niciodată un împrumut la Bancă şi sper să nu ajung să fac asta. Mi-am făcut o casă la Beclean, care e aproape gata. E o casă luminoasă, solară, cu doi câini negri care mă aşteaptă şi care nu înţeleg de ce eu lipsesc atât de mult. În primele două zile în care mă întorc acasă sunt foarte supăraţi, nu mai vorbesc cu mine. I-am găsit în pădure, aveau două săptămâni şi i-am adus acasă. Îi cheamă Kate şi Bush, pentru că eu sunt fan Kate Bush.

● Este cumplit să te foloseşti, ca artist, de momentele groaznice ale vieţii tale. Este cumplit, este pervers, este inuman. Dar este inevitabil. Artiştii sunt nişte monştri şi aşa ar trebui să fie, pentru că nu lucrezi cu divinitatea întotdeauna. Mă simt, uneori, monstru. Am un Dumnezeu, dar, ca artist, nu lucrez doar cu Dumnezeu. Uneori, îl invit pe Diavol pe scenă, pe sfânta scândură a scenei, cum zic actorii. Îl invit în personaje, pentru că lipseşte acolo şi trebuie să fie. Teatrul este un conflict între bine şi rău, între adevăr şi minciună.

● Mă şoca un mare regizor român când îmi spunea că nu poţi fi regizor la 20 de ani, pentru că nu ai răspuns la nimic. Mă şoca greşeala pe care o făcea, spunând asta. Nu ştii nimic nici la 20, nici la 40, nici la 60, nici la 80 de ani. E bine să pui întrebări, nu să dai răspunsuri. Întrebarea este: „de ce?“.

● Mama adoră tot ce fac eu. Şi chiar dacă sunt cele mai abjecte lucruri pe scenă, le adoră. Sigur, se teme, uneori, se uită în sală, dacă este un cronicar pe care îl cunoaşte sau dacă este o doamnă mai bine îmbrăcată lângă ea. Se uită la un moment care ar putea fi şocant. Şi îmi mai zice câteodată: «Hai, nu mai face chestia aia!» Dar nu a ieşit niciodată oripilată de la un spectacol.

● I-am urât, dar nu pe segmente lungi, pe cronicarii de teatru. La început nu poţi să treci peste şi îi înţeleg pe toţi cei care trec prin asta. Uram enorm la începutul carierei, când citeam foarte interesat cronici şi când chiar credeam că sunt sincere, pentru că acum nu mai cred deloc.

● Nu mi-am dorit foarte mult să înţeleg, mi-am dorit să simt. De înţeles, niciodată n-am înţeles nimic din nimic. Nici din spectacolele mele, nici din ceea ce se întâmplă când ies de la repetiţii. Am vrut să simt, totuşi. Şi dacă asteroidul care va lovi planeta se va numi Melancholia, atunci vreau să fiu lovit de acest asteroid. Dacă melancolia va fi sfârşitul lumii, atunci este perfect pentru mine.

Foto cu Radu Afrim – TVR (sus), Adi Bulboacă

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

09
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Proiectat la Festivalul Filmului Francez şi programat pentru lansarea în cinematografe la 28 august, „Été 85” (2020), de François Ozon, vorbeşte despre frumuseţea şi intensitatea unei iubiri de-o vară.

08
/07
/21

Asociația Tangent lansează campania de strângere de fonduri „AJUT PENTRU CĂ POT” pentru a organiza a doua ediție a taberei de creație POT junior art camp, dedicată unui grup de 40 de copii de la Casele de tip familial „Sf. Elena” din Corabia.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.