Radu Aldulescu, tradus în Ungaria
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-aldulescu-tradus-in-ungaria/

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.

Un articol de Petre Ivan|1 februarie 2014

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.

Nu este prima carte semnată de Radu Aldulescu (născut la 29 iunie 1954, la Bucureşti) – unul dintre cei mai puternici prozatori români – care se bucură de o traducere.

Versiunea franceză a romanului Amantul colivăresei / L’ Amant de la Veuve (Editura Syrtes), a intrat în martie 2013 în librăriile din Franţa.

Mai există și o traducere în limba franceză a romanului Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare, nepublicată deocamdată, dar şi o traducere în italiană a romanului Mirii nemuririi de asemenea încă nepublicată.

Radu Aldulescu

Radu Aldulescu părăseşte doar aparent, odată cu Proorocii Ierusalimului, lumea lui autohtonă atât de sumbră şi lipsită de şansă, pentru a o transporta ilegal, peste graniţă, în strălucitorul şi libertinul Paris.

Două destine paralele, Ierusalim şi Doru, două capitale, oraşul Luminilor şi un oraş în întuneric, trafic de carne vie şi prăbuşirea coloşilor industriali, concerte de pian pentru copii abuzaţi şi borcane cu murături pentru iarnă.

Copilăria lui Ierusalim se încheie brutal în lumea cupidă şi vicioasă a adulţilor, sub semnul unei stupefiante pasiuni pentru un marchiz francez decrepit şi pervers.

Doru refuză să se maturizeze în lumea nouă, care tocmai creşte pe ruinele „revoluţiei furate”. Marionete în mâna sorţii, personajele şi poveştile lor se vor intersecta în Valea Plângerii, unde doar lacrimile şi căinţa îi mai pot salva.

Radu Aldulescu

Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul Sonata pentru acordeon – Premiul Uniunii Scriitorilor din România

A mai publicat romanele: Îngerul încălecat (Phoenix, 1997), Ana Maria şi îngerii (Cartea Românească, 2010), Cronicile genocidului (Cartea Românească, 2012).

A scris scenariul filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

În anul 2008, Editura Cartea Românească i-a dedicat lui Radu Aldulescu o serie de autor.

Tot în anul 2008, Radu Aldulescu a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Mirii nemuririi.

Radu Aldulescu este câştigătorul Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, ediţia a II-a, în valoare de 10.000 de Euro.

Foto cu Radu Aldulescu și Proorocii Ierusalimului – Polirom

27
/01
/20

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 29 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), la o seară dedicată lui Ezra Pound, poet și eseist, reprezentant de marcă al modernismului literar și unul dintre cei mai inovatori gânditori ai secolului XX. Radu Vancu, scriitor, Cosmin Ciotloș, critic literar și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction vor prezenta cele două volume ale ediției coordonate de Horia – Roman Patapievici dedicate scriitorului american: Opere I.Poezii 1908 –1920, traduceri de Mircea Ivănescu și Radu Vancu, aflat la al doilea tiraj în limba română după debutul din 2015, și Opere II.ABC-ul lecturii.Ghid spre Kulthură, recent apărut și lansat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2019. În partea a doua a evenimentului, actrița Mirela Oprișor va citi din poeziile din Ezra Pound.

22
/01
/20

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalități culturale și diplomatice, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

22
/01
/20

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

O revizitare a biografiei eminesciene prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape pe poet, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.