Radu Beligan: „Am fost un tată și un soț demisionar, n-am trăit decât pentru scenă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-am-fost-un-tata-si-un-sot-demisionar-n-am-trait-decat-pentru-scena/

INTERVIU EXCLUSIV După un secol de viaţă, Radu Beligan crede că cel mai important lucru din lume este iubirea şi că cea mai valoroasă operă pe care o poţi lăsa în urmă este o viaţă bine trăită.

Un articol de Monica Andronescu|26 Decembrie 2015

La 97 de ani, Radu Beligan începe un proiect nou. Un spectacol care va avea premiera la Teatrelli, în luna februarie, după o piesă scrisă de Mona Radu, în regia lui Dan Tudor. „Nemuritorul” e o poveste de dragoste în care sunt implicate trei personaje, o femeie și doi bărbați, o călătorie pe un vas de croazieră în jurul lumii, o relație care se naște pe Facebook, o comedie romantică pentru publicul larg.

Monica Andronescu: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, la acest moment al existenţei, proiectul acestui nou spectacol, „Nemuritorul”? Prin ce anume este el special?

Radu Beligan: Ați putea crede că cineva care, în lunga sa activitate teatrală le-a văzut pe toate și le-a făcut pe toate, se entuziasmează greu. Marele meu avantaj e că la vârsta pe care o am îmi pot permite să fac numai ce-mi place. Ați spus-o bine, proiectul acestui nou spectacol este special pentru mine.

Când aţi citit textul prima dată prin ce v-a cucerit? V-a plăcut? Vi s-a părut tentant?

Am primit acest text ca pe un dar în avans de ziua mea. M-a cucerit prin prospețimea lui – teatrul este un organism viu și ca orice organism viu, supus îmbătrânirii. Întotdeauna am subliniat importanța tinerilor în teatru – regizori, actori, dramaturgi. Numai cu ajutorul lor fenomenul teatral poate păstra viu interesul publicului. În plus, textul acesta îmi oferă pretextul de a juca din nou alături de minunata Maia Morgenstern, o colaborare care pentru mine reprezintă o bucurie și un privilegiu deopotrivă.

Cât de mult vă oboseşte să fiţi pe scenă şi cât vă încarcă de energie? Vă e frică de ceva pe scenă? Sau în viaţă?

Parafrazându-l pe Edison, aș putea spune că teatrul este 10% inspirație și 90% transpirație. Este un adevăr valabil în toate domeniile vieții – nu poți obține rezultate satisfăcătoare fără efort. Temerile unui actor sunt multe și numărul lor crește direct proporțional cu înaintarea în vârstă. Însumate, se numesc trac. Întrebați-mă dacă am trac și o să vă răspund cu sinceritate: da, de fiecare dată când urc pe scenă. Dar nu mi-e frică decât de Dumnezeu.

Când aţi ales să faceţi teatru acum mulţi ani, care era dorinţa dvs cea mai mare? Voiaţi să schimbaţi lumea să o cuceriţi? Şi ce vă doriţi acum? S-a schimbat scopul?

În tinerețe, la vremea când nu ți-ai definit încă opțiunile, ești împovărat de greutatea tradiției și a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind, crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile. Ești gata să aderi la tot și la toate. Cari în spinare greutatea familiei, a tradiției, a grupului din care faci parte, a societății. Crezi că stă în puterea ta să schimbi lumea.

În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai ușor, mai liber. Într-un anumit sens, ești mai bătrân când ești tânăr și mai tânăr când ești bătrân. Viața se scurge ca o permanentă și progresivă delestare de prejudecăți și constrângeri.  Avea dreptate Picasso când spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tânăr!

Finalul piesei „Nemuritorul” vorbeşte despre iubire. Care e marea dumneavoastră iubire în această „călătorie scurtă”?

Teatrul. V-ați fi așteptat să vă răspund altceva? La vârsta mea îmi pot permite să spun adevărul. Nu a fost vocație, a fost intoxicație. De mic copil am fost atras de teatru. Ca Dali, care își povestea existența începând cu viața intrauterină, și eu aș putea spune că de când mă știu mi-am dorit să fiu actor. A fost o poveste de dragoste care mi-a cerut și căreia i-am făcut sacrificii.

Cei apropiați mi-ar putea reproșa că am fost un tată și un soț demisionar, că n-am trăit decât pentru scândura bătătorită a scenei. Nu îi pot contrazice, dar privind în urmă, dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aș schimba nimic. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea cu care anumiți oameni o creează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu și viața pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice chiar că este opera de artă prin excelență.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

30
/01
/19

Andreea Soare, soprană la Opera din Paris, puțin cunoscută în presa și constiința publică din România, este o voce deja consacrată și valorificată pe marile scene ale lumii. Deși și-a câstigat un renume la nivel european, un renume care îi asigură un loc în rândul elitei muzicale tinere, ea este cuprinsă de o dorință arzătoare de a cânta acasă, acasă însemnând România, țara pe care a învățat să o iubească pornind de la familie.

18
/12
/18

Povestea scrisă și regizată de Andreea Cristina Borțun, cea a celor a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție, îi aduce față în față pe Cosmina Stratan și Alexandru Ion.

Page 1 of 3212345...102030...Last »