Radu Beligan, în Top 100 personalități din divertisment
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-in-top-100-personalitati-din-divertisment/

Actorul Român Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului. Alături de Beligan, în acest top se regăsesc numeroase celebrităţi de la Hollywood, conform Business Insider.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2014

Actorul român Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului. Alături de Beligan, în acest top se regăsesc  numeroase celebrităţi de la Hollywood, conform Business Insider.

Ce îl face puternic pe Radu Beligan? „Acest actor român, în vârstă de 95 de ani, a fost declarat cel mai longeviv actor în activitate de către Guinness World Records”, se spune în materialul publicat pe Business Insider.

În acelaşi articol se precizează că în clasament apar actori, regizori, producători, directori de studiouri şi oameni reprezentativi pentru industria de divertisment, notează Mediafax.

În acest clasament se regăsesc personalităţi cu vârsta cuprinsă între un an (North West, fetiţa cântăreţului Kanye West şi a vedetei de televiziune Kim Kardashian) şi 100 de ani (actriţa Ellen Albertini Dow).

În clasament se află, printre alții, cântăreaţa şi actriţa Miley Cyrus (21 de ani), actriţa Jennifer Lawrence (23 de ani), actriţa Scarlett Johansson (29 de ani), actriţa Angelina Jolie (38 de ani), actorul Leonardo DiCaprio (39 de ani), actorul Ben Affleck (41 de ani), actorul Matthew McConaughey (44 de ani), actorul Hugh Jackman (45 de ani), regizorul şi producătorul J.J. Abrams (47 de ani), actorul Robert Downey, Jr. (48 de ani), actriţa Sandra Bullock (49 de ani), actorul Brad Pitt (50 de ani), actorul Kevin Spacey (54 de ani), vedeta de televiziune Oprah Winfrey (60 de ani), actorul Liam Neeson (61 de ani), Bob Iger, CEO al Walt Disney Corp. (62 de ani), actriţa Meryl Streep (64 de ani) şi scriitorul Stephen King (66 de ani).

Radu Beligan

Robert Redford, coleg cu Radu Beligan în topul al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din divertisment

Printre cele mai longevive personalităţi aflate în top se numără: actriţa Helen Mirren (68 de ani), actorul Michael Douglas (69 de ani), actorul Robert De Niro (70 de ani), regizorul şi producătorul Martin Scorsese (71 de ani), mogulul media Ted Turner (75 de ani), regizorul Ridley Scott (76 de ani), actorul Robert Redford (77 de ani), regizorul Woody Allen (78 de ani), actriţa Judi Dench (79 de ani), actorul, regizorul şi producătorul Clint Eastwood (83 de ani), actorul Sidney Poitier (86 de ani), actorul Christopher Lee (91 de ani), actriţa Betty White (92 de ani), actorul Mickey Rooney (93 de ani), actriţa Zsa Zsa Gabor (96 de ani) şi actorul Kirk Douglas (97 de ani), informează Mediafax.

În decembrie 2013, Radu Beligan şi-a sărbătorit cea de-a 95-a aniversare pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti, unde a jucat în spectacolul în premieră „Lecţia de violoncel”, fiind astfel alături de publicul care l-a aplaudat în cei 75 de ani de carieră, dar şi de prieteni, colegi şi membri ai familiei.

Radu Beligan

De asemenea, Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru din partea Cărţii Recordurilor Guinness.

Foto cu Radu Beligan și – Teatrul Metropolis, Petrica Tanase și Cinemagia

02
/08
/14

Nu se întâmplă zilnic să stai într-o cameră luxoasă în hotelul Corinthia din Londra și să ți se aducă pe tavă vedete de la Hollywood, să le întrebi cam ce vrei tu, iar ele chiar să ți se răspundă. Îi aștept pe James Gunn, regizor, Dave Batista, Chris Pratt (Zero Dark Thirty), Vin Diesel (Fast and Furious), Zoe Saldana (Avatar), Karen Gillan, actori.

01
/08
/14

Cea de-a treia ediţie a Festivalul Internaţional de Arte Noi INNERSOUND (Bucureşti, 17-20 septembrie 2014), care aduce în Capitală artişti din Olanda, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Polonia sau Chile, lansează o competiţie dedicată fotografiei. Lucrările selectate vor fi expuse timp de o lună în clubul InSpayer Batiştei.

01
/08
/14

Prezentat în cadrul secțiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la București.

01
/08
/14

Moartea celebrului cascador Szobi Cseh i-a îndurerat pe actorii şi regizorii români care au aflat vestea în această dimineaţă. “A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă", a spus Ion Besoiu, despre fostul său coleg.

01
/08
/14

Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Primăria Municipiului Bucureşti, organizează în perioada 1-3 august 2014 cea de-a doua ediție a Festivalului Strada Armenească, care va avea loc în cadrul complexului armenesc (curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească).

30
/07
/14

O echipă de cercetători de la Universitatea “Babeş-Bolyai” şi de la Universitatea din Islanda a lansat, marţi, la Cluj-Napoca, un proiect unic în România, în cadrul căruia va fi reconstituită istoria orală a populaţiei rome, finanţarea, în valoare de 750.000 de euro, fiind din fonduri norvegiene.