Maestrul Radu Beligan a avut amabilitatea de a ne primi în casa dumnealui pentru a discuta despre piesa Jubileul, al cărei regizor este. Într-o atmosferă prietenească, dar încărcată de emoţie, am avut ocazia de a îi lua un interviu celui care îşi lasă o amprentă puternică asupra teatrului românesc – fie din postura de regizor, […]
Un articol de Andrada Văsii|18 septembrie 2012
Maestrul Radu Beligan a avut amabilitatea de a ne primi în casa dumnealui pentru a discuta despre piesa Jubileul, al cărei regizor este. Într-o atmosferă prietenească, dar încărcată de emoţie, am avut ocazia de a îi lua un interviu celui care îşi lasă o amprentă puternică asupra teatrului românesc – fie din postura de regizor, fie din cea de actor. Printre cărţi şi diplome, maestrul ne-a povestit câte puţin atât despre piesă, cât şi despre activitatea dumnealui.
Radu Beligan: Eu nu dau interviuri.
Andrada Văsii : Vom avea o discuţie deschisă.
R. B. : Vă ascult.
A.V: În primul rând, să vorbim despre piesa Jubileul, de la Teatrul Metropolis. Dumneavoastră sunteţi regizorul piesei. Ce ne puteţi spune despre ea?
R.B.: Am văzut această piesă la Paris. Era jucată de o mare actriţă, cu o vârstă destul de înaintată. Piesa este originală. Interesantă este posibilitatea unei actriţe de a îşi desfăşura amploarea talentului, pentru că situaţia este de aşa natură încât este obligată să vorbească singură şi să joace singură pe scenă. Actriţa trebuia să meargă la un jubileu al ei, aranjat cu multă trudă, dar în seara aceea, întâmplător, o uşă se blochează. De-abia instalase această uşă şi era mândră de ea; avea un mecanism care o asigura împotriva hoţilor. Uşa se strică, ea se blochează şi rămâne aşa toată noaptea. În loc să facă tot ceea ce era hotărât, trebuie să rămână acolo şi să spere că ar putea să intervină ceva care să o elibereze. Dar zadarnic, nu va reuşi. În acest timp, fiind singură, îşi deapănă toată viaţa. La sfârşit, când credea că a ratat posibilitatea de a lua parte la jubileu, aflã cã, întâmplãtor, a avut loc şi o grevã. Este fericitã cã evenimentul nu s-a ṭinut. Aceasta este tema. Vorbim despre prilejul unei actriṭã de a îşi desfãşura amploarea talentului: vorbim de Maia Morgenstern. Rezultatul se traduce prin faptul cã a fãcut senzaṭie când a apãrut.
A.V. : Cum vã simṭiṭi din postura de regizor? Care este diferenṭa de la actor la regizor?
R. B. : Nu pot sã spun cã se cheamã regie. Toatã viaṭa am fãcut asta. Dar nu am vrut sã se sublinieze prea mult acest lucru. Am regizat un numãr de 6-7 piese care au fãcut o impresie puternicã. Dar acum a devenit aceasta meseria principalã şi am mereu câte o premierã.
A.V. : Piesa Jubileul va avea premiera pe 15 septembrie. De aceea am vrut sã ştim cum s-au desfãşurat lucrurile în spatele cortinei. În rest, ce mai face maestrul Beligan?
R.B.: Munceşte mai mult ca în tinereṭe, aceasta este nenorocirea. Nu pot sã stau şi mã duc cât pot. Joc mai mult ca în tinereṭe; în piese în care apar la început şi plec la sfârşit. Douã ore nu ies din scenã. Aceasta mi-este soarta şi mi-o trãiesc.
A.V. : Piesa dumneavoastrã Confesiuni despre viaṭă şi artă mereu se joacă cu sala plină şi mulţi vin să o revadă. Cum simţiţi relaţia cu spectatorii?
R.B. : Conferinṭa aceasta este interesantã pentru cã parcurge cam toatã cariera mea şi are şi ilustraṭii pe un ecran. Este vie, nu este o vorbãrie goalã. Este vorbirea mea, alãturi de diferite apariṭii pe un ecran. Este interesantã şi am vãzut cã îi pasioneazã pe oameni acest lucru; de câte ori o programãm sala este plinã. Am avut o viaṭã de teatru mai lungã decât se poate imagina vreodatã ; la 93 de ani sã joci… este o bãtaie de joc [n.a.: râde].
Andrada Văsii
