Radu Beligan prezintă „Teatru“, o nouă emisiune pe TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-prezinta-teatru-o-noua-emisiune-pe-tvr-2/

„Teatru”, noul ciclu de producţii teatrale, premiere absolute, prezentat de Radu Beligan, va fi deschis în 7 octombrie de „Regina mamă”, o dedicaţie în două părţi pentru „regina scenei româneşti” – Olga Tudorache – care îşi aniversează ziua de naştere pe 11 octombrie.

Un articol de |7 octombrie 2013

Emisiunile „Teatru”, cu Radu Beligan, „România e frumoasă”, prezentată de Eveline Păuna şi „5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu” fac parte din grila de toamnă a TVR 2.

Astfel, de la ora 13.00, un tronson zilnic, de luni până vineri, dedicat concertelor înregistrate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia a XXI-a, va debuta de luni, 7 octombrie, cu orchestra Staatskapelle Berlin. Desemnată de cinci ori în ultimii 12 ani drept Orchestră Anului, Staatskapelle Berlin este una dintre cele mai vechi orchestre din lume, având o tradiţie de peste 450 de ani.

Jurnalistul Marius Constantinescu va avea un scurt preambul al înregistrărilor programate, şi anume: Giuseppe Verdi – „Quattro pezzi sacri” şi „Uvertura la Traviata”.

De asemenea, din această toamnă, istoricul Adrian Cioroianu va aduce la TVR 2, de luni până vineri, de la ora 14.20, o scurtă incursiune zilnică în istoria României, în 101 poveşti adevărate, „5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu”.

Selectate şi relatate de Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, aceste momente din istoria noastră vor încerca să creeze cea mai frumoasă poveste ce cuprinde momente importante ale României, de la coroana Regelui Carol I şi până la vizitele în străinătate ale lui Nicolae Ceauşescu, de la războaiele pe care le-a câştigat şi până la tratatele care i-au modificat frontierele.

Totodată, emisiunea magazin „România frumoasă” revine din această toamnă la TVR 2 cu un nou sezon, pe tronsonul consacrat, având o nouă gazdă. Este vorba de Eveline Păuna, care îi invită pe telespectatori să descopere împreună, zilnic, de luni până vineri, partea pozitivă a lumii care ne înconjoară.

Radu Beligan prezintă mari actori în mari spectacole

„Teatru”, noul ciclu de producţii teatrale, premiere absolute, prezentat de Radu Beligan, va fi deschis în 7 octombrie de „Regina mamă”, o dedicaţie în două părţi pentru „regina scenei româneşti” – Olga Tudorache – care îşi aniversează ziua de naştere pe 11 octombrie.

Spectacolul „Regina mamă”, cu Olga Tudorache şi Marius Bodochi, în regia lui Gelu Colceag, poate fi urmărit la TVR 2, de la 20.10, luni, 7 octombrie – partea I şi luni, 14 octombrie – partea a II-a. Semnată de Manlio Santanelli – unul dintre cei mai importanţi dramaturgi italieni contemporani, piesa aduce în scenă două personaje: Regina, o mamă autoritară şi posesivă, şi fiul ei, Alfredo, un jurnalist ratat şi nevrotic.

Citiţi şi: Radu Beligan: „Sunt un băiat de la ţară, iar băiatul ăsta a luat masa cu Regina Angliei“

Ajuns în casa mamei sale bolnave sub pretextul dorinţei de a o îngriji, Alfredo vine cu intenţia ascunsă şi cinică de a-şi salva cariera printr-un reportaj de senzaţie, consemnând în detaliu ultimele zile şi moartea bătrânei doamne. Între cei doi protagonişti se menţine un raport ciudat, de aparentă animozitate, de agresivitate verbală, o relaţie tensionată care, treptat, se destinde sub povara amintirilor pentru ca în finalul surprinzător să capete accente tragice.

Radu Beligan o prezinta pe Olga Tudorache

Spectacolul cu Olga Tudorache va fi precedat de o scurtă prezentare făcută de marele actor Radu Beligan

Radu Beligan va reveni pe scenă într-un nou rol, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în această toamnă, în 2013.

El va juca într-o piesă românească, modernă, scrisă de Mona Radu, „Lecţia de violoncel“. Felix Alexa va regiza un spectacol după această piesă, în care vor mai juca Lamia Beligan, fiica lui Radu Beligan, Marius Manole şi Rodica Ionescu.

De asemenea, de la ora 23.10, „Cinematograful de artă”, un noul ciclu TVR 2, va fi deschis de o producţie europeană cu un palmares impresionant. Este vorba de filmul „Şi inima mi se opri în loc/ De battre mon couer s’est arrete”, în regia lui Jacques Audiard, cu Romain Duris, Niels Arestrup şi Linh Dan Pham.

Regizorul Laurenţiu Damian va face o scurtă prezentare filmului care a câştigat 8 premii Cezar în 2006, precum şi un premiu BAFTA (în 2006, pentru cel mai bun film străin) şi un prestigios trofeu „Ursul de Argint” (în 2006, pentru cea mai bună muzică – la Festivalul de Film de la Berlin).

Producţia prezintă drama lui Tom, un tânăr agent imobiliar de 28 de ani. Pe vremuri visa să devină pianist, ca mama lui, dar a renunţat odată cu moartea acesteia. Supus şantajului afectiv, adoptând perversitatea morală a tatălui, Tom trăieşte într-o lume dominată de violenţă şi a ajuns un afacerist fără scrupule.

Însă totul se schimbă când îl reîntâlneşte pe fostul impresar al mamei sale, care-i propune să dea o audiţie. Simţind că vechea pasiune pentru muzică i se reaprinde în suflet, Tom începe să se pregătească serios, cu ajutorul unei studente chineze. Dar viaţa dublă îl macină şi, în curând, va trebui să ia o decizie.

Foto cu Radu Beligan: Petrică Tănase

16
/03
/18

Joi, 22 martie, de la ora 19.00, se lansează la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, romanul Visul numărul 9, de David Mitchell, recent apărut în traducerea lui Mihnea Gafița. Într-un registru stilistic uimitor, scriitorul britanic ne poartă în acest roman prin lumea halucinantă a metropolei Tōkyō. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

15
/03
/18

Se recomandă vizionarea îndelung elogiatului film de cinema „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” (semnat Martin McDonagh), și nu doar pentru prestația de Oscar a lui Frances McDormand (cea mai bună actriță în rol principal la ediția din acest an).

15
/03
/18

Miercuri, 21 martie, ora 19.00, la Salon für Kunstbuch din cadrul Muzeului Belvedere 21 din Viena, va fi lansat volumul bilingv Dan Perjovschi. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor (contribuții de: Jelena Vesić, Alina Șerban, What, How & for Whom / WHW, Kristine Stiles). La eveniment vor participa artistul Dan Perjovschi şi istoricul de artă și curatorul Alina Șerban.

15
/03
/18

Gărâna Jazz Festival anunță cea de-a 22-a ediție care va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin. Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz.

15
/03
/18

Formația art-pop Fierbințeanu lansează videoclipul Corporate America, primul single de pe albumul The Great Scheme Of Things, care va apărea în această toamnă. Lansarea clipului are loc cu câteva zile înaintea spectacolului The Great Scheme Of Things, programat pentru duminică, 18 martie, la Centrul Național al Dansului București (CNDB - Bd. Mărășești nr. 80-82, Sector 4).

14
/03
/18

Proiectul "Cuvinte care se văd, gesturi care se aud", care se va desfășura în perioada 14 martie — 24 aprilie 2018 , își propune să faciliteze accesul la cultură prin intermediul spectacolului teatral pentru persoanele cu deficiențe de auz și totodată să determine comunitatea locală să conștientizeze nevoile speciale ale acestora, precum și modul specific de comunicare în spațiul educațional.

14
/03
/18

Teatrul de Comedie prezintă, pe 23 martie 2018, de la ora 19.00, la Sala „Radu Beligan”, premiera oficială a spectacolului Fierarii de Miloš Nikolić, în regia lui Horațiu Mălăele. Din distribuție fac parte actorii: Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, George Mihăiță, Valentin Teodosiu/ Mircea Rusu.

13
/03
/18

Islamismul este religia unei apreciabile părți a umanității și înseamnă un mod de viață prin care li se cere adepților supunere față de voința lui Dumnezeu, așa cum i-a fost revelată Profetului. În limba arabă al-qu-ran, Coran, înseamnă recitare, iar Mahomet a primit recitarea cuvântului lui Dumnezeu de la „un om al Său”, Gabriel.

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

13
/03
/18

István Szabó șiMárta Mészáros, autori de marcă ai cinematografiei maghiare,vor fi distinși cu Premiul pentru întreaga carieră la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Celor doi invitați de onoare de la TIFF 2018 li se alătură o delegație impresionantă de regizori veniți la Cluj-Napoca să-și prezinte cele mai noi producții în cadrul tradiționalei Zile Maghiare.