Radu Beligan prezintă „Teatru“, o nouă emisiune pe TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-prezinta-teatru-o-noua-emisiune-pe-tvr-2/

„Teatru”, noul ciclu de producţii teatrale, premiere absolute, prezentat de Radu Beligan, va fi deschis în 7 octombrie de „Regina mamă”, o dedicaţie în două părţi pentru „regina scenei româneşti” – Olga Tudorache – care îşi aniversează ziua de naştere pe 11 octombrie.

Un articol de |7 octombrie 2013

Emisiunile „Teatru”, cu Radu Beligan, „România e frumoasă”, prezentată de Eveline Păuna şi „5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu” fac parte din grila de toamnă a TVR 2.

Astfel, de la ora 13.00, un tronson zilnic, de luni până vineri, dedicat concertelor înregistrate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia a XXI-a, va debuta de luni, 7 octombrie, cu orchestra Staatskapelle Berlin. Desemnată de cinci ori în ultimii 12 ani drept Orchestră Anului, Staatskapelle Berlin este una dintre cele mai vechi orchestre din lume, având o tradiţie de peste 450 de ani.

Jurnalistul Marius Constantinescu va avea un scurt preambul al înregistrărilor programate, şi anume: Giuseppe Verdi – „Quattro pezzi sacri” şi „Uvertura la Traviata”.

De asemenea, din această toamnă, istoricul Adrian Cioroianu va aduce la TVR 2, de luni până vineri, de la ora 14.20, o scurtă incursiune zilnică în istoria României, în 101 poveşti adevărate, „5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu”.

Selectate şi relatate de Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, aceste momente din istoria noastră vor încerca să creeze cea mai frumoasă poveste ce cuprinde momente importante ale României, de la coroana Regelui Carol I şi până la vizitele în străinătate ale lui Nicolae Ceauşescu, de la războaiele pe care le-a câştigat şi până la tratatele care i-au modificat frontierele.

Totodată, emisiunea magazin „România frumoasă” revine din această toamnă la TVR 2 cu un nou sezon, pe tronsonul consacrat, având o nouă gazdă. Este vorba de Eveline Păuna, care îi invită pe telespectatori să descopere împreună, zilnic, de luni până vineri, partea pozitivă a lumii care ne înconjoară.

Radu Beligan prezintă mari actori în mari spectacole

„Teatru”, noul ciclu de producţii teatrale, premiere absolute, prezentat de Radu Beligan, va fi deschis în 7 octombrie de „Regina mamă”, o dedicaţie în două părţi pentru „regina scenei româneşti” – Olga Tudorache – care îşi aniversează ziua de naştere pe 11 octombrie.

Spectacolul „Regina mamă”, cu Olga Tudorache şi Marius Bodochi, în regia lui Gelu Colceag, poate fi urmărit la TVR 2, de la 20.10, luni, 7 octombrie – partea I şi luni, 14 octombrie – partea a II-a. Semnată de Manlio Santanelli – unul dintre cei mai importanţi dramaturgi italieni contemporani, piesa aduce în scenă două personaje: Regina, o mamă autoritară şi posesivă, şi fiul ei, Alfredo, un jurnalist ratat şi nevrotic.

Citiţi şi: Radu Beligan: „Sunt un băiat de la ţară, iar băiatul ăsta a luat masa cu Regina Angliei“

Ajuns în casa mamei sale bolnave sub pretextul dorinţei de a o îngriji, Alfredo vine cu intenţia ascunsă şi cinică de a-şi salva cariera printr-un reportaj de senzaţie, consemnând în detaliu ultimele zile şi moartea bătrânei doamne. Între cei doi protagonişti se menţine un raport ciudat, de aparentă animozitate, de agresivitate verbală, o relaţie tensionată care, treptat, se destinde sub povara amintirilor pentru ca în finalul surprinzător să capete accente tragice.

Radu Beligan o prezinta pe Olga Tudorache

Spectacolul cu Olga Tudorache va fi precedat de o scurtă prezentare făcută de marele actor Radu Beligan

Radu Beligan va reveni pe scenă într-un nou rol, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în această toamnă, în 2013.

El va juca într-o piesă românească, modernă, scrisă de Mona Radu, „Lecţia de violoncel“. Felix Alexa va regiza un spectacol după această piesă, în care vor mai juca Lamia Beligan, fiica lui Radu Beligan, Marius Manole şi Rodica Ionescu.

De asemenea, de la ora 23.10, „Cinematograful de artă”, un noul ciclu TVR 2, va fi deschis de o producţie europeană cu un palmares impresionant. Este vorba de filmul „Şi inima mi se opri în loc/ De battre mon couer s’est arrete”, în regia lui Jacques Audiard, cu Romain Duris, Niels Arestrup şi Linh Dan Pham.

Regizorul Laurenţiu Damian va face o scurtă prezentare filmului care a câştigat 8 premii Cezar în 2006, precum şi un premiu BAFTA (în 2006, pentru cel mai bun film străin) şi un prestigios trofeu „Ursul de Argint” (în 2006, pentru cea mai bună muzică – la Festivalul de Film de la Berlin).

Producţia prezintă drama lui Tom, un tânăr agent imobiliar de 28 de ani. Pe vremuri visa să devină pianist, ca mama lui, dar a renunţat odată cu moartea acesteia. Supus şantajului afectiv, adoptând perversitatea morală a tatălui, Tom trăieşte într-o lume dominată de violenţă şi a ajuns un afacerist fără scrupule.

Însă totul se schimbă când îl reîntâlneşte pe fostul impresar al mamei sale, care-i propune să dea o audiţie. Simţind că vechea pasiune pentru muzică i se reaprinde în suflet, Tom începe să se pregătească serios, cu ajutorul unei studente chineze. Dar viaţa dublă îl macină şi, în curând, va trebui să ia o decizie.

Foto cu Radu Beligan: Petrică Tănase

10
/07
/14

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

09
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. Producția spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariției” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeți nordici stropiți pe alocuri cu sângele răzbunării.

09
/07
/14

Centrul Cultural Românesc de la Londra/ Fundația Rațiu găzduiesc începând cu 10 iulie expoziția de fotografie „Lee Miller -  O Rapsodie Română“, care prezintă publicului lucrările uneia din cele mai importante figuri feminine ale secolului XX.

09
/07
/14

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.

09
/07
/14

Cea de-a doua ediție a festivalului ,,Vin’ la Teatru” se desfășoară între 9 și 14 iulie, la Focșani. Intrarea la spectacole este liberă.

09
/07
/14

Se joacă astăzi a doua semifinală, ultima, a Cupei Mondiale la fotbal. Se înfruntă, la prima vedere, naționalele Argentinei și Olandei. Firește, la mijloc e mult mai mult. Se înfruntă totodată două tipuri de a gândi cultura și, implicit, fotbalul, cea mai populară dintre formele culturii populare.

08
/07
/14

Miercuri, 16 iulie, începând cu deja obișnuita oră 19.30, Dragoș Bojin schimbă foaia la OrigameStudio. Renunță la pânză în favoarea zidului, mai potrivit parcă să îi primească personajele la întreaga lor amploare, mai potrivit chiar decât pânzele enorme pe care le folosește de obicei.