Radu Beligan s-a întâlnit cu admiratorii la Bookfest
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-s-a-intalnit-cu-admiratorii-la-bookfest/

La 94 de ani, Radu Beligan şi-a lansat astăzi volumul de memorii „Între acte“, în cadrul Salonului de carte Bookfest. Oana Pellea şi Marin Moraru, prezenţi şi ei la lansare, aveau lacrimi în ochi.

Un articol de Corina Vladov|1 iunie 2013

La 94 de ani, Radu Beligan și-a lansat astăzi volumul de memorii „Între acte“, în cadrul Bookfest. Oana Pellea și Marin Moraru, prezenți și ei la lansare, aveau lacrimi în ochi.

„Nu aș vrea să vă supăr cu nimic, vă datorez totul“ le-a spus Radu Beligan admiratorilor, care s-au înghesuit să-l asculte şi să-i ceară autografe.

„Este un suflet care a trăit doar prin teatru, este peste orice închipuire a mea, este Himalaya visurilor mele“ a spus actorul Marin Moraru, cu lacrimi în ochi. Întrebat despre cum e Radu Beligan ca partener de scenă, acesta a răspuns: „De o dulceață de neînchipuit, știe să ridice la plasă, știe să servească, știe să dea o poantă cum nimeni nu știe. În spectacolele salonarde, așa-zise, adică de verbalizare, fără acțiune, este maestrul maeștrilor.“


Actorul Marin Moraru, prezent la lansare 

Vizibil emoționată, Oana Pellea a declarat: „Cineva spunea că meșterul are 94 de ani și jumătate, continuă să muncească și e un miracol. Eu cred că miracolul nu e vârsta dânsului, eu cred că așa s-a ivit pe pământ. Cred că e o binefacere pentru fiecare dintre noi, cred că e un privilegiu să-l avem pe lângă noi și cred că el a fost întotdeauna un miracol. Noi ne-am dat seama în timp, nouă ne-a trebuit mai mult timp ca să ajungem să recuperăm în sufletul nostru miracolul Beligan.

Vorbim despre o comoară națională. Aș ruga generația tânără să se aplece să vadă ce înseamnă acest om. Nu numai ca artist, nu numai ca actor, nu numai ca scriitor, nu numai ca regizor, nu numai ca făcător de teatru. Nu există la ora actulă şi n-a existat – poate doamna Bulandra, să spunem – un om care să lase o asemenea dâră majoră.“

Meștere i se spune de o viață, dintotdeauna, tata îi spunea tot meștere. Meșterul Beligan este cel care l-a luat pe tata și l-a adus la București, a mizat pe el când nimeni nu miza. Și datorită meșterului Beligan eu sunt pe lume, pentru că dacă nu-l aducea pe tata în București, ai mei nu aveau curajul să facă un copil. Deci îi datorez mai mult decât plecăciuni pentru meserie… este o plecăciune așa, pe viață. E omul din meserie pe care-l iubesc cel mai tare.“

Oana Pellea,
actriță

Puteți citi aici câteva fragmente din volumul scris de Radu Beligan și lansat astăzi la Editura All.

După o pauză de opt ani, de când a avut premiera cu „Egoistul“, Radu Beligan va reveni pe scenă într-un nou rol, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în această toamnă, în 2013.

El va juca într-o piesă românească, modernă, scrisă de Mona Radu, „Lecţia de violoncel“. Felix Alexa va regiza un spectacol după această piesă, în care vor mai juca Lamia Beligan, fiica lui Radu Beligan, Marius Manole şi Rodica Ionescu.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

23
/09
/21

Cunoscutul actor Vlad Ivanov, în calitate de povestitor; premiera românească a operei „Strigoii” de George Enescu, sub bagheta apreciatului dirijor Gabriel Bebeșelea; Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, condusă de faimosul dirijor Daniele Gatti și cu pianistul Jean Yves Tibaudet ca solist sunt câteva din principalele oferte ale zilei la Festivalul Internațional George Enescu.

23
/09
/21

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de i-uri dublate, de forme incorecte ale cuvintelor, de expresii greşite?

22
/09
/21

Teatrul EXCELSIOR prezintă, vineri, 24 septembrie, ora 19:00, premiera spectacolului Cenușăreasa – o adaptare muzicală a basmului omonim, semnată Eduard Petru Jighirgiu, cu participarea coregrafului Edi Stancu. Veți descoperi o versiune surprinzătoare a Cenușăresei, care explorează ludic fiecare personaj și detaliu al poveștii în crearea unui spectacol care va bucura întreaga familie.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.