Radu Beligan şi Marin Moraru participă la a 54-a aniversare a Teatrului de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-si-marin-moraru-participa-la-a-54-a-aniversare-a-teatrului-de-comedie/

Teatrul de Comedie din Bucureşti va sărbători cea de-a 54-a aniversare, pe 5 ianuarie 2015, printr-un spectacol de gală la care vor participa personalităţi de care se leagă direct istoria acestui teatru, printre care Radu Beligan, Sanda Toma, David Esrig, Lucian Giurchescu şi Marin Moraru.

Un articol de Petre Ivan|22 decembrie 2014

Arhivele Teatrului de Comedie sunt personajul principal al unui eveniment ce va marca cea de-a 54-a aniversare a acestei instituţii. Astfel, pe 5 ianuarie 2015, de la ora 19.00, va avea loc vernisajul expoziţiei „Comedia Remix. Un document colectiv. Confesiuni şi perspective 1960-1990”, proiect de cercetare realizat de Cristina Modreanu şi Maria Draghici, la invitaţia directorului Teatrului de Comedie, George Mihăiţă.

Vernisajul va fi urmat de un spectacol de gală la care vor participa personalităţi de care se leagă direct istoria acestui teatru, printre care Radu Beligan, Sanda Toma, David Esrig, Lucian Giurchescu şi Marin Moraru.

Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie

Spectacolul documentar-live regizat de Vlad Massaci va provoca confesiuni în direct moderate de Cristina Modreanu şi Cătălin Ştefănescu, continuând cu o celebrare informală care completează albumul de familie al teatrului, notează Mediafax.

Comedia „Remix” este un proiect de activare a arhivelor ce va continua pe parcursul anului 2015 cu realizarea unui album al expoziţiei, un film documentar şi o serie de conferinţe pe teme inspirate din descoperirile făcute în urma cercetării.

Proiectul aşează evoluţia teatrului în contextul mai larg al epocii, citit din persectivă culturală, socială şi antropologică.

Teatrul de Comedie din Bucureşti este un teatru de repertoriu, înfiinţat în 1961 de cunoscutul actor Radu Beligan. Din 2002, Teatrul de Comedie este condus de actorul George Mihăiţă.

Foto: Radu Beligan şi Marin Moraru, Teatrul de Comedie – cinemagia, wikipedia

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;