Spectacolul ,,În Parc”, scris şi regizat de Radu Iacoban, constituie o provocare continuă atât pentru public, cât şi pentru protagoniştii săi. Doi oameni care să interpreteze opt personaje într-o oră nu e puţin lucru. Dar ce spune creatorul spectacolului, Radu Iacoban, despre teatru şi despre oamenii săi?
Un articol de Judy Florescu|4 iulie 2014
NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Pe Radu Iacoban l-am văzut prima dată în spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, în regia lui Gelu Colceag, la Teatrul de Comedie. Între timp, Radu a devenit probabil cel mai tânăr dramaturg/regizor din peisajul teatrului românesc independent, un exemplu de creativitate și forță de muncă într-o industrie care rezistă cu greu, într-o eră în care majoritatea oamenilor nu mai au timp de nimic. Deși, la bază, are o meserie de actor și este angajat chiar într-o instituție de stat, Radu Iacoban are două comedii în două personaje scrise și regizate chiar de el – „Carpathian Garden” și „În parc” (se joacă la Godot Cafe-teatru, singurul cafe-teatru din București).
Judy Florescu: „Carpathian Garden” este un show foarte dinamic prin care ai reluat colaborarea cu Tudor Aaron Istodor. Ce înseamnă pentru tine colaborarea cu Tudor?
Radu Iacoban: Tudor îmi este mult decât un coleg de scenă, îmi este prieten, partener de discuție, îmi este ca un frate. Avantajul atunci când lucrăm împreună este în primul și în primul rând complementaritatea. Construcția acestui spectacol nu s-a făcut în acord perfect, ci mai degrabă într-o “dezbatere” productivă. Adică amândoi ne-am dat cu părerea într-un mod onest despre toate aspectele legate de spectacol și am încercat pe cât posibil să îl ajutăm. De fapt asta e, din punctul meu de vedere, o colaborare adevărată.
Ai afirmat despre „Carpathian Garden” că este un produs românesc pentru români. De ce ai ales un titlu în limba engleză pentru piesă?
Păi, nu eu l-am ales, l-a ales Ministerul de Turism al României ca să ne promoveze țara în afară. Se pare că nu le-a ieșit prea bine pentru că numărul de turiști nu a prea crescut. (râde)
Care au fost factorii definitorii în evoluția carierei tale?
Faptul că am dat la o facultate de actorie și că am terminat-o. Glumesc. Nu știu care sunt factorii unei noțiuni – cariera – care deocamdată mi se pare atât de departe de mine și care – în orice context – are, din punctul meu de vedere, un iz retroactiv de care încerc pe cât posibil să mă feresc.
Regia și dramaturgia sunt cele mai noi îndeltniciri ale tale. Cât de mult vrei să le dezvolți?
Atâta timp cât există public la aceste spectacole înseamnă că această îndeletnicire are sens. Când nu o să mai fie, mă opresc cu drag.
Ce crezi că ar spune Sharon Stone și Andy Garcia despre spectacolul „În parc”?
Ar zice în cor: ,,Oh my God, I cannot understand a thing they’re saying”. Sau ,,Who is Eminescu or Ion Râmaru? Never heard of them.” (Oh, Doamne, nu înțeleg un cuvânt din ce zic. Cine sunt Eminescu sau Ion Râmaru? N-am auzit de ei!)
Cum este să lucrezi cu superba actriță Ana Ularu?
Foarte ușor. Ne înțelegem bine și ne ajutăm pe plan teatral cu folos.
Ți-ai încuraja copiii să practice meserii din domeniul teatral?
În niciun caz. Aș face ce au făcut părinții mei: I-aș îndruma să dea la o facultate serioasă.
Ești foarte prezent în lumea filmului, prezinți gale, apari în reclame. Consideri că filmul este un concurent serios al teatrului?
Deocamdată, din ce am văzut eu, sălile de teatru sunt mai pline de spectatori în comparație cu cinematografele care proiectează filme românești. Oricum nu cred că trebuie să existe competiție între cele două. Ar trebui cumva să transmitem spectatorului, fie că e de film sau de teatru, că e un act de patriotism să investești în produse autohtone.
Cum este publicul de teatru față de cel de film?
Publicul e la fel. Poate că la film lipsește schimbul de energie prezent în teatru, fluxul produs între actor și spectator, care potențează sau trage în jos piesa. Dar în genere e la fel. Oamenii merg din aceleași rațiuni și la teatru, și la film. Cu un iz uneori de snobism pentru că, deh, e teatru deci mergem să ne culturalizăm. (zâmbește)
Și la final, de unde ai energia de a face numeroasele lucruri pe care le faci?
Mănânc bine. Nu știu, pentru că sunt tânăr și, dacă acum nu, atunci când?
credit foto: arhivă personală Radu Iacoban; video: Judy Florescu pentru Ziarul Metropolis
