Radu Jude are primul film românesc recompensat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-jude-are-primul-film-rom%c3%a2nesc-recompensat-cu-globul-de-cristal-la-karlovy-vary/

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Marele premiu – Globul de Cristal la gala celei de-a 53-a ediţii a Festivalului de Film de la Karlovy Vary.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2018

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este primul lungmetraj românesc care a primit marele trofeu al prestigiosului eveniment din Cehia. Filmul a fost premiat sâmbătă și cu distincția Europa Cinemas Label, creată în 2003 pentru a îmbunătăți distribuția și promovarea filmelor europene în cinematografe.

Citiți aici cronica de film semnată de criticul Ionuț Mareș în Ziarul Metropolis: Mai multă politică, mai puţină subtilitate

Marele premiu al festivalului, în valoare de 25.000 de dolari, a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului „The Last Stage” (Polonia), de Wanda Jakubowska. Între cei recompensați de-a lungul timpului cu acest trofeu se numără Jiří Menzel, pentru „Capricious Summer”, Ken Loach, pentru „Kes”, și Jean-Pierre Jeunet, pentru „Amélie”.

Juriul internațional al ediției de anul acesta a fost format din regizorul britanic Mark Cousins, actrița croată Zrinka Cvitešić, producătoarea italiană Marta Donzelli, criticul ceh de film Zdeněk Holý și regizoarea olandeză Nanouk Leopold.

În competiția oficială din care a făcut parte cel de-al șaselea lungmetraj al lui Radu Jude au fost selectate în total 12 filme, producții din țări precum Turcia, Slovenia, Canada și Spania.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.

Lungmetrajul a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” și „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul îi are în distribuţie pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, coproducători – Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018. 

Pagina oficială de Facebook

22
/12
/13

A rămas celebru pentru filmele sale (printre care ,,Lawrence of Arabia”, foto sus), pentru stilul de viață excentric - condimentat cu alcool și cu jocuri de noroc - și pentru franchețea cu care le răspundea jurnaliștilor. Peter O'Toole a murit săptămâna trecută, la 81 de ani.

22
/12
/13

Scriitorul Ned Vizzini era autorul unor romane de succes, printre care şi "It's Kind of a Funny Story". Acest volum, apărut în anul 2006, ce descrie aventurile unui adolescent care se luptă cu depresia, a fost adaptat şi într-un film produs la Hollywood.

21
/12
/13

Un spectacol de teatru inspirat din cărţile care alcătuiesc franciza literară "Harry Potter", scrise de J.K. Rowling, va avea premiera pe West End, la Londra, peste doi ani.

21
/12
/13

La împlinirea a 24 de ani de la Revoluţia din 1989, telespectatorii pot urmări în 22 decembrie filmul „Stare de fapt", în regia lui Stere Gulea. Cel de-al doilea film de duminică al regizorului este Moromeţii, realizat în 1988.

21
/12
/13

"The Hunt" şi "La grande bellezza" se numără printre cele nouă lungmetraje care au fost incluse pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pozitia copilului nu se regăsește pe această selectă listă.

20
/12
/13

Un serial de televiziune despre apariţia Twitter, una dintre cele mai populare platforme de socializare, va fi realizat de compania americană Lionsgate TV, după adaptarea cărţii "Hatching Twitter: A True Story of Money, Power, Friendship and Betrayal", de Nick Bilton.

20
/12
/13

Regizorul danez Lars von Trier va prezenta, în afara competiţiei, o versiune lungă, inedită, a noului său lungmetraj Nymphomaniac: Volume 1, la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

20
/12
/13

Mandragora Movies anunţă începerea perioadei de înscriere pentru cursurile de actorie organizate împreună cu studioul de actorie din Los Angeles. Cursurile, ajunse la a treia serie de cursanti in Bucuresti, au la bază metoda Ivanei Chubbuck.

18
/12
/13

Studiourile Disney vor produce un film despre viaţa şi cariera celebrului sprinter american de culoare Jesse Owens, câştigător a patru medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, în faţa unui Führer furios să îşi vadă astfel discreditată teoria despre superioritatea rasei ariene.

18
/12
/13

Plasat în anii ‘50, Domnisoara populara spune povestea unei fete din provincie care, odată ajunsă la oraş, obţine primul ei job unde se dovedeşte a fi o secretară lamentabilă. Cu toate astea, în scurt timp, ea devine cea mai rapidă dactilografă din oraş. Ba chiar din ţară şi apoi din lume!

18
/12
/13

Marele premiu al ediției din acest an a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF i-a fost acordat regizorului american Ben Russell, pentru filmul “River Rites”. Premiul pentru cea mai bună regie a revenit regizorului portughez João Rui Guerra da Mata pentru “As the Flames Rose”.

18
/12
/13

TV & Film Academy by Ruxandra Ion, cea mai complexă şcoală de talente existent în România şi care îşi va deschide porţile pentru cursanţii ei pe 3 februarie 2014, aduce un omagiu regretatului maestru Gheorghe Dinica.

18
/12
/13

Este pentru prima dată când patru actori de Oscar joacă împreună pe marile ecrane, Robert De Niro, Michael Douglas, Kevin Kline și Morgan Freeman iau cu asalt cinematografele de vineri, 20 decembrie, când se vor pregăti pentru petrecerea vieții lor, în comedia Burlaci întârziaţi.