Radu Muntean: „Asta e tot ce-mi doresc, să scot spectatorul din zona lui de confort”
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-muntean-asta-e-tot-ce-mi-doresc-sa-scot-spectatorul-din-zona-lui-de-confort/

Pe 18 septembrie 2015, Radu Muntean, unul dintre cei mai premiaţi regizori români din noua generaţie, îşi lansează cel de-al cincilea lungmetraj din carieră. Proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes, Un etaj mai jos vine în cinematografele din România însoţit de zeci de cronici entuziaste în marile publicaţii ale lumii.

Un articol de Petre Ivan|8 septembrie 2015

„Excelent”, „plin de suspans”, „captivant”, „inteligent”, „extrem de subtil” – sunt câteva dintre complimentele adresate filmului în publicații precum „Variety”, „The Hollywood Reporter”, „Screen Daily” sau „The Guardian”.

Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă. Protagoniştii filmului sunt actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.

Un etaj mai jos nu e un film polițist dar are, cred eu, un mai mare potențial de tensiune conținută decât oricare din filmele pe care le-am făcut până acum. Nu e un film cu eroi, cu oameni care-si depășesc condiția și au curajul unei lupte corp la corp cu conștiința, ci cu oameni alcătuiți, ca noi toți, mai degrabă din slăbiciuni decât din virtuți – Radu Muntean

„Mi-am dorit să fac acest film nu pentru a judeca personajele sau a da verdicte, ci pentru a pune în discuție noțiuni care, pentru cei mai mulți dintre noi, sună abstract și pretențios. Adevărul, morala sau conștiința sunt în filmul ăsta circumstanțiale, subiecte despre care nu se poate discuta cu adevărat decât dacă faci un curajos pas în spate. Or, asta e tot ce-mi doresc, să scot Radu Munteanspectatorul din zona lui de confort”, explică cineastul.

Radu Muntean se află la al cincilea lungmetraj din carieră și la a patra colaborare cu Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu în calitate de co-scenariști, dar şi cu Tudor Lucaciu (director de imagine) şi cu Dragoş Vîlcu (producător Multi Media Est).

Trei dintre filmele sale au fost selecționate la Festivalul de la Cannes.

În 2008, a fost invitat în Quinzaine de Réalisateurs cu filmul Boogie, iar în 2010 şi 2015 a revenit la Cannes în selecţia oficială, secţiunea Un Certain Regard, cu Marţi, după Crăciun, respectiv Un etaj mai jos.

Un etaj mai jos va rula în cinematografele din România începând din 18 septembrie și va putea fi văzut în sălile din Bucureşti, Iaşi, Cluj,  Alba Iulia, Braşov, Brăila,  Botoşani, Călăraşi, Constanța, Craiova, Oneşti, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Tulcea.

Filmul a fost deja achiziționat de distribuitori din teritorii precum Canada, America Centrală, Argentina, Italia, Ungaria, Grecia, Turcia, Elveția, Cehia și Slovacia, vânzările la nivel internațional fiind gestionate de Films Boutique.


În România, Un etaj mai jos este distribuit de către Transilvania Film.

Foto: Un etaj mai jos, Radu Muntean – Transilvania Film

28
/01
/15

Actorul american Sean Penn va primi premiul César pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 40-a ediţii de acordare a prestigioaselor trofee franţuzeşti dedicate cinematografiei, care se va desfăşura pe 20 februarie, la Paris.

26
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

25
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfățat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie și a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

23
/01
/15

Unul dintre cele mai discutate titluri în competiția Oscarurilor din acest an este Whiplash, drama unui student aflat la începutul unei anevoioase experienţe: transformarea în bateristul central al celei mai bune orchestre de jazz din ţară. Filmul intră în cinematografele din România pe 6 februarie.

23
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Cu „Boyhood”, probabil cel mai de succes film al său, Richard Linklater readuce cinematograful la origine, reafirmându-i capacitatea unică de a înregistra scurgerea timpului. Este un film despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.

22
/01
/15

Guvernul rus va prelua controlul în privinţa lansărilor cinematografice, în încercarea de a proteja şi promova producţiile locale. Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă.

22
/01
/15

Lungmetrajul “AFERIM!” în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială pe 11 februarie la Berlinale. Pelicula a fost selectată în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ajuns la cea de-a 65-a ediție și care se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.