Radu Muntean, cu „Un etaj mai jos“, în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-muntean-cu-un-etaj-mai-jos-in-selectia-oficiala-a-festivalului-de-la-cannes/

Lungmetrajul „Un etaj mai jos”, de Radu Muntean, a fost inclus în selecţia oficială a celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, potrivit site-ului oficial al organizatorilor.

Un articol de Petre Ivan|16 aprilie 2015

Secţiunea Un Certain Regard face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, având loc în paralel cu competiţia oficială. Secţiunea a fost introdusă în 1978, de fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes Gilles Jacob.

În fiecare an, secţiunea Un Certain Regard prezintă o serie de filme cu viziuni şi stiluri diverse, originale şi diferite, care caută recunoaştere internaţională.

„Un etaj mai jos”, de Radu Muntean, este o peliculă „ce tratează problema de conştiinţă a martorului unei crime”, după cum a declarat regizorul pentru Mediafax.

Teodor Corban şi Iulian Postelnicu sunt actorii care deţin rolurile principale, filmul având un scenariu scris de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu. Filmul „Un etaj mai jos” va fi lansat anul acesta în cinematografe.

Radu Muntean a regizat în anul 2002 lungmetrajul „Furia”, răsplătit cu premiul UCIN pentru cel mai bun debut. Filmul a participat la festivaluri internaţionale de film în Montpellier (Franţa), Mannheim (Germania), Salonic (Grecia), Sofia (Bulgaria) şi Palic (Serbia).

A urmat, în anul 2006, „Hârtia va fi albastră”, desemnat cel mai bun film la Festivalul International Eurasia din Antalya şi premiat cu o menţiune specială a juriului la Sarajevo şi cu premiul special al juriului la Festivalul Filmului Francofon de la Namur, Belgia.

„Boogie”, film lansat în anul 2008, a fost inclus în secţiunea paralelă Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de la Cannes, la acelaşi eveniment fiind prezentat, în 2010, în secţiunea Un Certain Regard, şi lungmetrajul „Marţi, după Crăciun”, cu scenariul scris în colaborare cu Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu.

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 – 24 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen. Juriul secţiunii Un Certain Regard va fi prezidat de actriţa şi regizoarea Isabella Rossellini, iar cel al secţiunii Cinéfondation şi pentru scurtmetraje, de regizorul mauritan Abderrahmane Sissako.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.