Radu Paraschivescu: „Michelle Cuevas ştie scurtături spre inimile copiilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-paraschivescu-michelle-cuevas-stie-scurtaturi-spre-inimile-copiilor/

Îndrăgita autoare de cărţi pentru copii Michelle Cuevas, o autoare ale cărei cărţi au fost traduse cu succes în peste 20 de ţări, se va afla în perioada 30-31 martie în România, la invitaţia Grupului Editorial Art

Un articol de Petre Ivan|29 martie 2018

Finalul acestei săptămâni este un prilej de bucurie pentru cei mai mici dintre cititorii din România: scriitoarea americană Michelle Cuevas, îndrăgita autoare de cărți pentru copii, vine în România.

Michelle Cuevas a devenit cunoscută cititorilor autohtoni în 2016, odată cu apariția ediției în limba română a volumului Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier, o carte tradusă cu succes în peste 20 de țări, inclusă de revista Time în topul celor mai bune 10 cărți pentru copii al anului 2015 și aflată în curs de ecranizare.

Confesiunile unui prieten imaginar spune povestea lui Jacques Papier, un băiețel altfel decât ceilalți. Convins că toată lumea îl urăște, ignorat la școală de colegi și de profesori, Jacques Papier ar vrea să spună lumii întregi cât de tare îl doare inima. Ca să afle care sunt locul și rostul lui în lume, acesta pornește într-o călătorie la capătul căreia înțelege cât de mare este puterea prieteniei și a imaginației.

Michelle Cuevas își ia cititorii în serios. Lumea pe care o creează, plină de emoție și de fantezie, e un spațiu de joacă adevărat. Nu o joaca idealizată și idealizantă, ci una autentică, asemenea celei practicate de copii, care știe să reflecte încercările și greutățile din viețile lor. Michelle Cuevas este o scriitoare care cu multă ghidușie și istețime știe să abordeze terapeutic temele grele ale însingurării și tristeții fără nume din copilărie.  Laura Sandu, traducatoarea cartii.

După succesul acestui prim volum în România, în 2017, la Editura Vlad și Cartea cu Genius, a apărut în traducere o nouă carte semnată de Michelle Cuevas, cu ilustrații de Erin Stead. Este vorba despre Destupătorul de Sticle din Ocean, un volum care a fost bestseller absolut în Statele Unite, fiind desemnată cea mai bună carte a anului de publicațiile TimePeopleThe Boston Globe.

O carte-obiect, a cărei grafică a fost realizată prin gravură în lemn, pasteluri uleioase şi creion, destinată cititorilor de toate vârstele, cu un personaj central memorabil: Destupătorul de Sticle, a cărui misiune este aceea de a găsi orice sticlă care pluteşte în ocean şi de a livra mesajul destinatarului.

Ediția în limba română a cărții a apărut în excelenta traducere a lui Radu Paraschivescu.

Talentul, iubirea şi fineţea îi îngăduie lui Michelle Cuevas să ştie scurtături spre inimile copiilor. Şi nu-i vizitează cu mâna goală, ci cu o poveste tandră, dulce-amăruie, hazlie şi sensibilă: povestea unui poştaş marin de sticle cu scrisori, care pune în palma semenilor comori mai mari sau mai mici. Şi care vrea să fie şi el, măcar o dată, cel care primeşte. – Radu Paraschivescu

Vizita lui Michelle Cuevas în România include trei evenimente dedicate copiilor (Ploiești: vineri, 30 martie, ora 12:30, Teatrul pentru Copii Ciufulici / București: Atelier în limba engleză cu Michelle Cuevas, vineri, 30 martie, ora 18:00, Librarium TNB + Prezentare de carte în prezenţa autoarei și spectacol-lectură, sâmbătă, 31 martie, ora 12:00, Cărturești Carusel) și o dezbatere care reunește profesioniști, autori de carte pentru copii și ilustratori (sâmbătă, 31 martie, ora 18:00, Muzeul Național al Literaturii Române – sediul Expozițional din str. Nicolae Crețulescu nr. 8).

Foto: Michelle Cuevas – facebook

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.