„Raised by wolves”, din 4 septembrie pe HBO GO
https://www.ziarulmetropolis.ro/raised-by-wolves-din-4-septembrie-pe-hbo-go/

Un nou serial SF HBO, „Raised by wolves” („Crescuţi de lupi”), de Ridley Scott, are premiera pe 4 septembrie pe HBO GO.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2020

Doi androizi au sarcina de a crește copii umani pe o planetă misterioasă. Colonia de oameni devine din ce în ce mai înfloritoare, dar ajunge în pericol să fie distrusă de diferențe religioase, iar androizii descoperă încet, încet ce consecințe pot avea încercările lor de a controla crezurile oamenilor.

Mama, un android cu un trecut secret programat să aibă grijă de copii umani, este interpretată de Amanda Collin (A Conspiracy of Faith) , iar tatăl, un android foarte devotat atât mamei, cât și copiilor umani este jucat de Abubakar Salim (Fortitude). Celelalte roluri principale sunt interpretate de: Travis Fimmel (Vikings) care este Marcus, un soldat carismatic care a fugit de pe Pământ, Niamh Algar (Calm with Horses) este Sue, medic, soția lui Marcus, Winta McGrath (Red Dog: True Blue) este Campion, un băiat în vârstă de 12 ani, Matias Varela (Narcos) este Lucius, un soldat loial, cu o inimă mare. Din distribuție mai fac parte: Felix Jamieson (Game of Thrones), Ethan Hazzard (The Long Song, Damned), Jordan Loughran (The Infiltrator, Emerald City), Aasiya Shah (Call the Midwife, Unforgotten) și Ivy Wong (Star Wars: Rogue One, Maleficent 2).

Ridley Scott regizează și este producător executiv al serialului, iar apreciatul scenarist Aaron Guzikowski (Prisoners) a creat serialul cu 10 episoade și este scenarist și showrunner.

Serialul este produs de Scott Free Productions care îi aparține lui Ridley Scott, iar Scott, Guzikowski, David W. Zucker (The Man in the High Castle), Jordan Sheehan (The Terror), Adam Kolbrenner (Prisoners) și Mark Huffam (The Martian) sunt producători executivi.

Primele trei episoade vor fi disponibile pe HBO GO din 4 septembrie, episoadele 4, 5 din 11 septembrie, episoadele 6,7 din 18 septembrie, iar ultimele 3 episoade vor putea fi urmărite din 25 septembrie.

 

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.